Cautare




, Staff

ForbesLife |
|

(P) Elvira Lupșa, curatoarea de artă care a renunțat la New York pentru a se implica în proiectele artistice din România

Elvira Lupsa a studiat istoria artei la New York și a lucrat ca producător freelance în diferite medii creative până în 2015, când a fondat agenția de artă UNICAT. De curând a lansat împreună cu Andreea Macri, la inițiativa Saeco, proiectul de fotografie Touch, o călătorie senzorială care explorează conexiunea dintre om și obiect.
Screen Shot 2018-04-05 at 14.30.07

Proiectul de fotografie a fost inițiat cu ocazia lansării Saeco Xelsis, espressorul care redefinește, printr-o simplă atingere, arta preparării cafelei perfecte. De la un ristretto puternic la un latte aromat, espressorul prepară, asemenea unui barista, până la 15 băuturi pe bază de cafea, pe care le poți savura din confortul casei tale.

Ecranul touchscreen cu funcția Coffee Equalizer™ permite reglarea tăriei, temperaturii și chiar a nivelului spumei de lapte, iar râșnița 100% ceramică, cu diferite setări de măcinare, păstrează întreaga savoare a boabelor de cafea și îți garantează că nu vei avea niciodată surpriza unei cafele cu gust de ars.

Ansamblul de fotografii semnate de Andreea surprind conexiunea dintre om și tehnologie, dar și felul în care prin atingeri și mișcare, mâinile ne deschid portalul către o lume nouă, bogată în senzații tactile.

Elvira, cum a început căutarea ta artistică? Ce te-a determinat să îți îndrepți atenția spre artă?

Mama mea și-a dedicat viața artiștilor și proceselor creative, iar în compania ei am crescut anturată de artă. Totuși, până după terminarea liceului, mi-am dorit să mă îndrept către mediul de afaceri, așa că m-am înscris la o universitate de profil. Dar chiar înainte să încep universitatea, am avut parte de o experiență imersivă în lumea artei contemporane care mi-a schimbat traseul. Am petrecut două luni la Bienala de la Veneția lucrând ca asistenta lui Mihai Pop de la Galeria Plan-B.

Când m-am întors la New York – unde locuiam atunci – m-am înscris fără ezitare la departamentul de istoria artei și până azi sunt recunoscătoare că am fost îndrumată de viață să studiez mai aplicat arta și nu afacerile. Competența în afaceri se poate învăța empiric, pe când arta contemporană cere mult mai multă dedicare și cercetare teoretică, ca să începi să o stăpânești.

Care este semnătura ta invizibilă, elementul care te definește în ceea ce faci?

Sunt foarte atentă la viziunea de ansamblu. Am o abordare holistică asupra lucrurilor și nu sunt împăcată până când ceea ce fac și ce produc alături de artiști funcționează din toate unghiurile (conceptual, formal, contextual). Acest lucru mă face să mă îngrijesc de relația cu clienții și cu artiștii într-un mod echilibrat, în așa fel încât ambii jucători să fie pe deplin mulțumiți de proces și de rezultat.

Ai studiat istoria artei la New York, de ce ai ales să te întorci în România și să te implici în proiecte artistice autohtone?

O parte din motivația de a mă întoarce în România a fost personală și legată de familia mea. La nivel profesional, aveam impresia că pot contribui cu experiența mea eclectică de viață și că voi găsi aici un loc plin de potențial creativ și oportunități. Ambele s-au dovedit să fie aproape de realitate: România are o nevoie cronică de oameni cu ambiții structurale, și este adevărat că potențialul creativ local este mai mare decât în alte locuri care nu se confruntă cu aceleași probleme care să inspire soluții creative.

Dar m-am înșelat crezând că pot inova fără să cunosc bine contextul de aici. Unicat, înainte să devină o agenție de artă, a fost un magazin de artă online care nu a funcționat, fiindcă publicul de aici este foarte diferit de publicul din America, arta contemporană este un domeniu marginal și nișat.

Povestește-ne puțin despre UNICAT și despre cum ai luat decizia să îți înființezi o agenție de artă?

În acești ani petrecuți în țară mi-am dat seama de necesitatea unui intermediar între publicul interesat de arta contemporană și producătorii săi. UNICAT funcționează ca un pod sau ca un traducător, între creativi și consumatorii lor.

Care sunt cele mai importante lecții pe care le-ai învățat în calitate de curator de artă?

Exercițiul intelectual cel mai complicat este să nu îți impui viziunea față de ce vrea un artist să transmită. Un curator incită la dialog și asistă un artist în contextualizarea muncii lui. La nivel practic și de producție, lecția numărul unu este că trebuie verificat de trei ori totul – cred că asta este lecția tuturor producătorilor – să nu lași pe nimeni să verifice în locul tău dacă funcționeză aspectele logistice.

Putem vorbi despre artă ca business în România anului 2018? Și dacă da, care îi sunt coordonatele?

Putem vorbi în șoaptă despre artă ca business în România. Prețurile sunt încă fragile și curatorii activi sunt foarte puțini – până și eu activez mai mult ca art adviser decât ca producător-curator de expoziții. Lipsesc și spațiile de expunere sustenabile care să fie dedicate artei contemporane. Este mult loc pentru ca noi agenți să intre în joc, diversificarea și înmulțirea lor va crea, în cele din urmă, și o piață de artă contemporană stabilă în România.

Ai lansat de curând, alături de Saeco și Andreea Macri, proiectul fotografic „Touch”. Care au fost provocările și care au fost cele mai mari bucurii pe care le-ai avut lucrând pentru acest experiment?

Provocarea a fost să găsim un teren artistic comun între Saeco, cel care a inițiat proiectul, Andreea Macri în calitate de fotograf și eu în calitate de curator. Ne-am adunat în jurul ideii de atingere și cum relaționăm cu tehnlogia prin mâini. Provocarea conceptuală a devenit și plăcerea neașteptată de a lucra cu Andreea Macri pentru prima oară, cu această ocazie am descoperit o artistă și un om care mă inspiră.

În proiectul Touch, ați reușit extrem de abil să surprindeți granița dintre tehnologie și intimitate. Care este relația ta cu tehnologia?

Am o aplicație de artă augmentată, dezvoltată împreună cu Augmented Space Agency și asta mă atrage la tehnologie, să o utilizez pentru a permite un dialog între arte și public, dar cu moderație. În viața privată evit să stau prea mult pe telefon, nu am televior și nu postez prea des pe rețelele de socializare. Mă întristează să văd în spații publice atât de multe fețe aplecate, albăstrite de ecranul telefonului, rupte de momentul acela de viață fizică.

Touch vorbește despre senzații și experiențe dincolo de funcționalitate și evoluția tehnologică și invită la „testare”. Ce emoție sau ce mesaj ți-ar plăcea să pătrundă în viziunea celor care văd fotografiile realizate pentru acest proiect?

Fotografiile Andreei Macri din această serie sunt deschise la interpretare, nu impun o senzație clară și predeterminată. Ele invită la contemplare și la modelarea unor emoții în timp, privind imaginile cu o minte deschisă și cu imaginația gata de joacă.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii