Cautare




, Contributor

Este unul dintre cei mai experimentați profesioniști în brand management din România. Nina a crescut și a consolidat în România mărci auto precum BMW, MINI, BMWi, Porsche, Audi, Volkswagen, Skoda, SEA...

Lifestyle |
|

Să facem din când în când ce nu am mai făcut de mult timp

După aproape 15 ani (cu excepția a una-două ocazii când am făcut câțiva pași de la parcare până la magazinul de înghețată artizanală), nu am mai mers pe jos pe Calea Victoriei.
Nina_Contibutors 2

Experiența mea cu orașul în ultimii mulți ani a fost – și continuă să fie – din mașină. Așa cunosc orașul, de la înălțimea mașinii sau prin geamuri. Mirosul pomilor înfloriți îl simt când deschid trapa la mașină, iar zgomotul orașului îl blochez cu totul cu ce îmi place mie să ascult în mașina sau cu gânduri care mă fac impenetrabilă pentru „noise”, însă mă țin suficient de atentă cât să aud un claxon sau o alertă de accident pe care mi-o trimite automobilul când sunt prea aproape sau mă îndrept prea în viteză spre cineva.

Expresiile „a cunoaște ceva” sau „a cunoaște pe cineva” îmi sunt foarte dragi. Ele înseamnă experiența în sine, valoarea interacțiunii și traiul propriu-zis în situația sau în viața cuiva. Ele înseamnă să pui energie și atenție în procese cognitive mai elaborate și apoi să iei cu tine.

Cunoașterea de orice altfel nu este cunoaștere adevărată. Este ca o răsfoire de revistă.

Practic, în ultimii 15 ani, am răsfoit orașul ca pe o revistă.

Până ieri.

Ieri am mers pe jos pe Calea Victoriei, în jos și apoi în sus. Nu chiar până la apă, dar destul. Picura ușor când am ieșit din mașină, așa încât am luat și umbrela cu mine. O umbrelă albă, mare, de două persoane. În mână aveam geanta mea de zi și o pungă în care căram ulei de măsline presat la rece și măsline cu oregano, ambalate minunat, într-o bijuterie de borcan de un litru. Achiziții rare, pe care le duceam să le ofer cuiva.

Și, iată-mă, cu umbrela și cu punga de hârtie, pe Calea Victoriei.

No big deal. Cu un trenci gri, cu cordon în talie.

…dar ce cunoști când ești pieton greu cunoști altfel.

Câtă bucurie și cât nou în viață îți poate aduce să faci ceva ce nu ai mai făcut de mult! Nici nu trebuie să-ți fi plăcut prea tare acel lucru pe care nu l-ai mai făcut de multă vreme. Este suficient să-l faci, ca să rupi unghiul din care cunoști lucrurile și să vezi un pic mai larg.

Umblând pe jos, te poți simți vulnerabil. Sau liber. Sau tânăr.

Umblând pe jos prin oraș – acest oraș neiubit de cei din provincie, de atâta trafic, poluare și zgomot –, vin la tine gânduri și percepții amplificate. La nivelul solului nu mai simți atât de mult aglomerația și nevoia „să-ți faci loc”, pentru că, natural, pe sol îți găsești loc. Pe sol redevenim noi, cine am fost sau cu adevărat cine suntem. Pe sol ne dăm seama, studiindu-ne puțin în vitrinele pe lângă care mergem, că nu umblăm mereu cu spatele drept. Din mașină sau prin birouri nu ne putem vedea cu adevărat postura. Practic, umblând pe sol luăm contact cu noi înșine și ne vedem, puțin, așa cum ne văd alții.

Ce nu am mai făcut de mult timp, când facem, ne deschide încă o poartă spre a ne înțelege și spre a ne vedea mai bine. Stimulul percepțiilor este altul și atunci ne lărgim perspectiva.

De aceea părinții care se joacă des cu copiii lor ajung să facă mai ușor salturi de cunoaștere decât ceilalți. Sau mamele care vin de la birou și apoi mai lucrează în grădină sau cos un nasture rupt sau gătesc o ciorbă pot avea, a doua zi, inspirație mai multă în munca lor, sau tărie, sau putere de muncă.

Inspirația este ca un loc în care ne ducem când vrem să culegem ceva. Mi-o imaginez ca pe livada de cireși a vecinilor (a noastră era de mere), în care pășeam la final de luna mai să iau cireșe. Petreceam cea mai mare parte a timpului în livada mea de mere, dar când voiam „inspirație”, intram în cea de cireși. Mâncam, mă săturam, îmi umpleam buzunarele sau îmi făceam partea de jos a tricoului „căuș” și apoi mă întorceam unde știam că este locul meu.

Exact așa și cu lucrurile pe care nu le-am mai făcut de mult: ne dau provizii pentru până data viitoare.

Din viața simplă, de zi cu zi, au ieșit toate principiile mari de management. Eu credeam că s-au făcut studii în birouri, în laboratoare, că s-au analizat multe companii și grupuri… Nici vorbă! A fost unul care a umblat pe jos într-o zi, după ce nu mai umblase de mult, și a văzut altfel. Și apoi s-a dus înapoi în livada lui cu meri și a scris.

Atât de simplu.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii