
Platforma oferă resurse pentru lansarea și dezvoltarea unei afaceri, plecând de la cei trei piloni ai proiectului – învățare, testare și finanțare.
Utilizatorii vor regăsi o întreagă listă de facilități, dar și informații referitoare la finanțarea inițiativelor antreprenoriale românești. Cu ajutorul librăriei video, antreprenorii pot învăța de la experți despre cum se construiesc afaceri sustenabile, din diferite unghiuri: legislație și contractare, sales și marketing, resurse umane, finanțe și multe altele. Utilizatorii pot , de asemenea, parcurge interviuri inspiraționale cu o serie de antreprenori de succes precum Wargha Enayati – fondatorul rețelei private de sănătate Regina Maria, Dragoș Petrescu – fondatorul City Grill sau Mihai Pătrașcu – fondatorul evoMag. Pe lângă acestea, site-ul mai pune la dispoziția celor interesați și articole și stiri din zona de business, dar și evenimente din zona de business, care pot ajuta la dezvoltarea rețelei profesionale și creșterea afacerii. Un punct de atracție este zona în care antreprenorii pot interacționa cu mentori și investitori, în care pot cere feedback pentru planul lor de afaceri sau pentru alte subiecte.
Lansarea proiectului marchează și startul înscrierilor pentru Startarium Pitch Day, un eveniment care își propune să devină un punct de referință în ecosistemul antreprenorial din România, oferindu-le celor mai bune startup-uri din România șansa de a concura pentru premii în bani în valoare totală de 100.000 Euro, cu marele premiu având valoarea de 70.000 Euro. Evenimentul va avea loc pe 23 noiembrie și se adresează startup-urilor care au cel puțin un an de funcționare și o vechime de maxim 3 ani. Înscrierile se fac pe Startarium.ro până la data de 4 noiembrie 2016.