FacebookTwitterLinkedIn

Proiectul The Mark are suprafață închiriabilă totală de aproximativ 24.000 de metri pătrațicuprinsă în două clădiri de clasa A situate pe noul bulevard Uranus. The Mark include două clădiri de birouri – un turn cu 14 etaje și o clădire-podium cu 6 etaje – reprezentând o suprafață închiriabilă totală de aproximativ 24,000 de metri pătrați. Proiectul prevede o parcare cu 345 locuri (300 în subteran și 45 la nivelul solului), precum și spații dedicate pentru biciclete și stații de încărcare a mașinilor electrice.

AFI Europe România începe AFI TECH PARK 1

Proiectul este situat la intersecția dintre strada Buzești (cunoscută, ca urmare a lucrărilor majore de infrastructură derulate în ultimii ani, drept noul bulevard Uranus) și Calea Griviței, foarte aproape de Piața Victoriei. Astfel, potrivit reprezentanților dezvoltatorului, The Mark beneficiază de toate oportunitățile oferite de poziția centrală, printre care se numără: accesul facil cu ajutorul tuturor mijloacelor de transport public sau privat, vizibilitatea excelentă și o multitudine de facilități în imediata apropiere. Lucrările de construire au fost demarate în luna iulie a anului curent și vor fi finalizate în trimestrul II al anului 2018.

Află de ce va fi 2016 primul an de adevărată revenire după criză a segmentului spațiilor de birouri

„Prin THE MARK, urmărim să redefinim zona Buzești-Calea Griviței. Proiectul are la bază un design holistic și inovator, adaptat la stilul actual de viață și de muncă din mediul urban, astfel încât THE MARK va reprezenta, la finalizarea lucrărilor, un nou punct de referință în oraș, precum și o clădire emblematică pe piața de birouri din România. Clădirile vor fi dotate cu echipamente de ultimă generație, menite să creeze un spațiu mai ușor de utilizat, mai sustenabil și mai eficient energetic față de standardul actual al pieței. Așteptăm cu entuziasm șă oferim mai multe detalii în viitorul apropiat”, declară Friedrich Wachernig, membru în Consiliul de Administrație al S IMMO AG.

JLL: 96 mil. euro din tranzacții cu proiecte office în T1 2016

Pornind de la obiectivul dezvoltatorului de a stabili noi standarde în ce privește design-ul clădirilor și utilizarea tehnologiilor de ultimă generație, proiectarea a fost realizată de una dintre cele mai renumite companii de arhitectură din Europa, Chapman Taylor.

Forbes Best Office Buildings 2016: Top 10 hub-uri office

De asemenea, THE MARK vizează obținerea nivelului de sustenabilitate ”Excellent” conform normelor de certificare BREEAM. Compania care va gestiona lucrările de dezvoltare este STRABAG AG. Procesul de închiriere va începe în ultimul trimestru din 2016, companiile de consultanță imobiliară CBRE și Jones Lang LaSalle fiind deja desemnate ca agenți co-exclusivi ai proiectului.