A fost inaugurată Galeria Senso de Artă Contemporană cu vânzare, o expoziție permanentă în care sunt expuse lucrări de pictură, sculptură, grafică și artă decorativă. Cu această ocazie, galeria a găzduit vernisajul unei expoziții colective de artă decorativă şi a fost lansat albumul de artă dedicat artistei Ileana Dana Marinescu, membră a U.A.P.R., o lucrare sponsorizată de Fundația FILDAS ART. Preţurile lucrărilor variază de la 50 la 3.300 de euro.
Expoziția de artă decorativă de la Galeria Senso este alcătuită din 11 ”nuclee” ale expoziţiilor personale realizate de artiștii vizuali Cela Neamțu, Costel Iacob, Dan Băncilă, Daniela Făiniș, Ileana Dana Marinescu, Nicolae Moldovan, Jorge Mafu, Marius Burhan, Valeriu Șchiau, Dumitru Traian Țili și Manuela Botiș. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 9 decembrie 2014 – 15 ianuarie 2015.
Evenimentele, sponsorizate de Catena Grup, prin Programul Catena pentru Artă, au marcat finele anului în care Galeria Senso a revenit în circuitul public. Catena Grup aparţine antreprenoarei Anca Vlad, una dintre cele mai influente femei din România, potrivit topului realizat de Forbes.