
Rara decizie de a vorbi public despre negocierilor privind achiziția de avioane vine după luni de negocieri și discuții care întârziaseră deja un acord pentru achiziția celei mai mari versiuni a avionului 737 MAX, transmite Reuters.
O comandă importantă din partea Ryanair ar fi oferit un impuls constructorului de avioane american, și ar fi readus încrederea în modelul 737 MAX, care a fost consemnat la sol pentru 20 de luni în urma a două accidente fatale. De asemenea, ar accelera fi accelerat revenirea industriei după pandemia de COVID-19.
Transportatorul low-cost din Europa este deja cel mai mare client pentru 737 MAX din regiune, cu 210 de comenzi pentru versiunea de 197 de locuri MAX 8. De asemenea, Ryanair a semnalat și o nouă comandă în valoare de 33 miliarde de dolari pentru 250 din avioane 737 MAX 10 cu 230 de locuri.
Însă săptămâna trecută, directorul executiv al grupului Ryanair, Michael O’Leary, a năruit practic șansele unui acord rapid, spunând că ar fi un miracol dacă se va ajunge la un acord în acest an.