FacebookTwitterLinkedIn

Produsele cosmetice si cele de ingrijire fac parte din rutina fiecarei femei. Fie ca vorbim despre creme, fonduri de ten sau geluri de curatare, exista produse pentru orice ten si orice buzunar. Totusi, alegerea produselor de ingrijire care ti se potrivesc nu este deloc usoara, mai ales ca sunt cosmetice care dauneaza pielii, din cauza substantelor din compozitie.

Daca ti s-a intamplat sa suferi de dureri de cap, de iritatii sau de pete in urma folosirii unui produs, iata ce ar trebui sa schimbi in rutina ta! Tine cont de sfaturile de mai jos!

Fereste-te de produsele cu miros intens

Un produs cosmetic cu miros puternic poate cauza dureri de cap, mai ales daca ai un nas sensibil. Astfel, lasa deoparte produsele pentru fata care contin arome artificiale sau parfumuri care pot provoca migrene sau chiar alergii.

Indiferent daca vorbim despre produse de ingrijire a tenului sau despre machiaj, acestea nu trebuie sa contina parfumuri. Incearca un gel de curatare Cerave, care contine o formula fara parfum, ideala pentru pielea sensibila. Ideal ar fi ca produsele pe care le folosesti sa nu contina nici sapun, nici parabeni, care irita tenul.

Ia in calcul ingredientele care provoaca iritatii

Exista numeroase produse benefice pentru ten, insa exista ingrediente care pot provoca usoare iritatii la nivelul tenului. Desi este normal sa simti cateva furnicaturi in momentul aplicarii produselor, daca acestea devin intense sau dureroase, opreste folosirea lor.

Printre ingredientele care provoaca iritatii, in special pentru tenul sensibil, se numara retinolul, peroxidul de benzoil, acizii exfolianti sau alfa-hidroxizii. Nu stii daca esti alergica la unul din aceste ingrediente? Cel mai probabil vei suferi de roseata sau de eruptii cutanate inca de la prima folosire. Citeste de fiecare data pe eticheta produsului! Un ingredient care pare inofensiv poate dauna tenului tau, care va reactiona imediat.

Introdu in rutina produse pe baza de ingrediente naturale

Folosirea produselor cosmetice nefavorabile tenului tau se manifesta si prin aparitia petelor rosii sau a urticariei. Aceste doua simptome reprezinta reactia organismului la ingredientele produselor pe care le folosesti pentru ten.

Totodata, pruritul poate aparea in urma folosirii cremelor si a uleiurilor intens parfumate. Este recomandat sa le inlocuiesti cu produsele cosmetice naturale, care nu contin parfumuri.

Adauga in rutina produse non-comedogenice

Daca ai tenul mixt, gras sau o piele cu tendinta acneica, pune accent pe folosirea produselor non-comedogenice. Aceste produse contin ingrediente specifice, care nu blocheaza porii. Verifica produsele pe care le folosesti, pentru a observa daca este mentionat termenul non-comedogenic.

Pe produsele dermato-cosmetice, vei vedea si termenii oil free si hipoalergenic, care desi nu trateaza acneea, previn inrautatirea problemelor deja existente. Iata cateva dintre ingredientele comedogenice de care trebuie sa te feresti daca ai un ten gras:

– Laureth-4

– Myristyl myristate

– Oleth-3

– Isopropyl myristate

Atunci cand folosesti produse comedogenice, te poti confrunta cu puncte albe si mici leziuni sub piele, care contin sebum.

Cauta produse fara alcool, cu ph neutru

Ai simtit vreodata ca te strange tenul dupa ce ai folosit un produs de ingrijire? Inseamna ca cel folosit ti-a provocat deshidratarea tenului, asa ca merita sa investesti in produse care nu contin alcool si curata delicat fata.

Mai mult, daca vezi ca tenul se usuca excesiv, inseamna ca folosesti produse care contin acizi ce ataca pielea.

Pentru ca exista o varietate atat de mare de produse cosmetice si de ingrijire, este esential sa le alegi pe cele care ti se potrivesc, in functie de tipul tau de ten.