FacebookTwitterLinkedIn

Rucsandra Hurezeanu, Founder & CEO Ivatherm Cosmetics, spune că pandemia de COVID-19 a fost un șoc, mai ales pentru că s-a schimbat rutina lor zilnică, însă pe cât de repede s-au adaptat, pe atât de repede au și revenit la normal, după încetarea stării de urgență.

“Cred că suntem printre primele companii care s-au întors la birou, de acum 2-3 săptămâni. Toată lumea lucrează ca și înainte. Pentru noi totul a revenit la normal și ne concentrăm pe proiectele pe care le avem. Nu am rămas blocați pe situațiile pe care nu le putem schimba, cum e coronavirusul”, punctează Rucsandra Hurezeanu.

Unul dintre proiectele companiei este și digitalizarea brandului, mai ales că pentru Ivatherm Cosmetics “ecommerce-ul este mult mai mic”.

“Avem foarte multe proiecte, precum digitalizarea brandului companiei. De altfel, în industria de beauty cam 20% din vânzări se fac în mediul online”, mai spune ea.

Pe lângă faptul că este o industrie extrem de dinamică, industria de beauty este și foarte mare, de circa 500 de miliarde de euro global. Până în 2025, se preconizează că va avea o creștere de 7% și va ajunge la o cifră de 800 de miliarde de euro.

“Este un loc în care e bine să fii, o industrie care crește. Suntem din ce în ce mai interesați de felul în care arătăm, de sănătatea noastră, iar asta face industria să crească”, continuă ea.

Cu toate că la sfârșitul anului Ivatherm Cosmetics va intra și pe piața din UK, Rucsandra Hurezeanu consideră că proiectele pe care le au s-ar fi desfășurat mult mai repede dacă nu era pandemia. În plus, lucrul de la birou este mult mai eficient pentru angajații companiei.

“Am avut puține întârzieri în transportul internațional, dar toate lucrurile sunt oarecum back to normal”, preciează CEO-ul Ivatherm Cosmetics.

Deși majoritatea companiilor s-ar confruntat cu o scădere a vânzărilor abruptă, pentru Ivatherm vânzările am mers strună, înregistrând astfel o creștere de 46% în primele cinci luni din 2020, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, fapt ce se datorează în mare parte exportului.

“Pe piața din România s-a văzut puterea brandului. Noi nu suntem ieftini în raport cu competiția noastră, iar vânzările au crescut”, continuă aceasta.

Cu toate că vânzările au crescut, la sfârșitul anului nu vor avea rezultatele pe care le prognozaseră inițial, adică o cifră de afaceri de 20.000.000 de lei, în creștere cu 50% față de 2019.

În plus, Rucsandra Hurezeanu consideră că farmaciile care au funcționat cu prețuri mai mici sunt câștigătorii aceste crize.

Dar, criza actuală a determinat și schimbări în comportamentul consumatorilor, însă, Rucsandra Hurezeanu spune: “Noi suntem cumva în poziția cea mai bună, pentru că noi ne adresăm clasei de mijloc. Și nu suntem așa de mult influențați de preț. Diferența de preț dintre noi și competitorii noștri este aproape inexistentă și ăsta e un lucru destul de bun”.

În ceea ce privește construirea unui brand puternic, și după pandemie regulile au rămas aceleași. Adică,“este importantă viziunea, misiunea companiei, cum te diferențiezi față de competiție, ce aduce nou și pozitiv brandul pe care l-ai creat, cum comunici mesajul brandului, dar calitatea produsului este cea mai importantă”, mai spune Hurezeanu .

Pe de altă parte, antreprenorii care vor să ajungă și pe piața internațională au nevoie în primul rând de resurse, iar ca să aibă resurse trebuie întâi să câștige piața locală.

Deși vremurile actuale au determinat, oarecum, oamenii să acorde o mai mare atenție producătorilor români și Rucsandra Hurezeanu este de părere că relansarea economiei românești va veni din creșterea companiilor mici și mijlocii.

Ivatherm Cosmetics activează pe o piață în care 50% dintre europeni suferă de alergii, 60% dintre femei au pielea sensibilă, iar 85% din populație au sau au avut cândva acnee.

“Cererea este foarte mare și este o piață extrem de atractivă. Am observat în ultima vreme că oamenii sunt mai conștienți de sănătatea lor. De asemenea și imunitatea este foarte importantă”, subliniază Hurezeanu.

În plus, antreprenoarea consideră că există anumite măsuri care ar ajuta mediul de afaceri precum: proiectele în infrastructură, dacă s-ar plăti tva-ul la încasare, dacă s-ar continua digitalizarea administrațiilor etc.

“Ar fi important ca oamenii de afaceri să știe că sunt ascultați măcar”, continuă ea.