Cautare




, Contributor

Energie |
|

RPIA: Patru miliarde de euro, blocate la graniţa României

panouri_solare_sxc.hu_.jpg
Asociaţia Română a Industriei Fotovoltaice (RPIA) susţine că, anul acesta, sunt blocati de riscul legislativ peste patru miliarde de euro care asteaptă să intre în România în investiţii în acest sector.

RPIA îşi exprimă, într-o scrisoare deschisă adresată ministrului delegate pentru energie, Constantin Niţă, îngrijorarea faţă de efectul pe care modificările legislative anunţate de autorităţi l-ar avea asupra producătorilor de energie din surse regenerabile.

“Declaraţiile autorităţilor indică intenţia de modificare a strategiei energetice, fiind în dezacord cu asteptările pieţei. Acest lucru va conduce la stagnarea dezvoltării sectorului şi chiar la stoparea oricărei investiţii noi într-o piaţă considerată nesigură. Astfel, dacă anul trecut, în primele nouă luni, nivelul investiţiilor străine a fost de aproximativ 1,1 miliarde euro, din care peste 80% în  energie regenerabilă, anul acesta sunt blocaţi de riscul legislativ peste patru miliarde de euro care aşteaptă să intre în România în investiţii în acest sector”, se arată în document.

Află care este importanţa pieţelor emergente în domeniul energiei verzi

Actuala Lege 220/2008 privind schema de ajutor cu certificate verzi a fost modificată pentru a răspunde exigenţelor Comisiei Europene, însă propunerea de reducere a numărului de certificate verzi (CV), combinată cu reducerea cu peste 40% a preţului maxim al CV, va produce o scădere a veniturilor investitorilor sub linia roşie, potrivit semnatarilor scrisorii.

Printre efectele negative care ar putea fi generate de reducerea schemei de support se numără dispariţia a 4.000 de locuri de muncă în dominiu, în mod direct, la care se va adăuga reducerea considerabilă a volumului de muncă generat de activităţile “orizontale”: transportatori, constructori, producători de piese şi sub-ansamble, producători de echipament electric şi altele.

“În anul 2012, cota obligatorie de energie regenerabilă de 12% din totalul consumului brut de energie nu a fost atinsă, toate tehnologiile de energie regenerabilă producând aproximativ 7,5% din consumul total brut de energie. De asemenea, când se vorbeşte de facturile consumatorilor, nu se face o analiză reală a impactului regenerabilelor. În realitate, scăderea preţului energiei electrice pe piaţa en-gros, de aproape 20% (în ultimul an) se datorează regenerabilelor. Chiar dacă s-ar lua în calcul contribuţia în factura a certificatelor verzi, la consumator ar fi trebuit să fie o scădere de cel puţin 5% a tarifului la energia electrică. Domeniul energiei verzi are atuurile sale şi este important să nu i se schimbe cadrul legislativ într-un moment în care se bucura de creştere şi dezvoltare”, se mai precizează în document.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii