Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Bani și Investiţii |
|

Rovinieta București 2019: „Taxa pe centru” a fost modificată. Ce mașini ar putea fi interzise în București

Secretarul general al Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), Marius Tudor, a propus astăzi, 1 octombrie – în cadrul dezbaterii cu privire la introducerea vinietei în București- includerea în proiect a normelor de poluare Euro 2 și Euro 4.

„Sunt necesare câteva corecţii. Etapizarea să includă şi o extindere progresivă a zonei de centru. Norma de poluare ar trebui să cuprindă şi Euro 3, nu doar Euro 2, apoi programul să continue cu restricţii pentru cele Euro 4 apoi Euro 5. (…) Autorităţile publice ar trebui să achiziţioneze, conform legii, 30 la sută, începând cu anul 2020, mijloace electrice, tehnologii verzi. Acelaşi procent ar trebui să se aplice şi companiilor de taxi”, a declarat, luni, la Primăria Capitalei, Marius Tudor, secretar general APIA.

„Taxa pe centru” a fost modificată. Ce mașini ar putea fi interzise în București

În cadrul dezbaterii a participat şi Alin Tănase, reprezentant al Greenpeace, care consideră că introducerea vinietei pentru accesul în București este bună, dar nu suficientă.

„Măsura este bună, dar nu este suficientă. O maşină electrică înregistrată în Cluj-Napoca va trebui să plătească o taxă de acces. Ar trebui diferenţiate motoarele Diesel şi motoarele pe benzină, cele Diesel sunt mult mai poluante. Propunerea face parte dintr-un plan mai mare, dar măsura ar trebui cuplată şi cu celelalte măsuri. Piste de biciclete noi nu am văzut, există una singură şi este uneori blocată de maşini. Nu sunt autobuze electrice, dar avem autobuze Euro 3 Diesel.

Cel mai important cred că ar fi să măsurăm calitatea aerului. Sunt şase staţii în Bucureşti, însă doar două funcţionează şi măsoară poluarea venită de la maşini.

Repet, măsura e binevenită, dar e incompletă. Ca să ne dăm seama unde suntem ar trebui să monitorizăm calitatea aerului. Comisia Europeană chiar ne-a avertizat că situaţia poate sta altfel decât ultima dată, tocmai din cauza măsurătorii defectuoase”, a declarat Alin Tănase, potrivit Mediafax.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii