FacebookTwitterLinkedIn

Compania a fost desemnată câștigătoare la categoriile „Best Enterprise” şi „Manager of the year”, în cadrul galei de decernare a premiilor “The Socrates Award Ceremony”, ce s-a desfăşurat în prezenţa a peste 150 de invitaţi din cele mai importante domenii de business din toată lumea.

Dinstincţiile primite de Romprest reprezintă o recunoaştere internaţională a valorilor şi practicilor companiei, care, prin politicile de management integrat contribuie, considerabil, la creşterea şi dezvoltarea economică a României.

Comitetul Socrates a recomandat compania Romprest pentru premiul „Best Enterprise” datorită poziției puternice pe piața internațională, a dorinței de a continua expansiunea internațională și a calității de lider la categoriile selecţionate, precum și a calității înalte a produselor/ serviciilor şi nivelulului de satisfacție a clienților.

Companiile sunt selectate pe baza datelor de statistică, publicitate, evaluare și PR-agenții, a recomandărilor analitice, sociologice, informaționale, precum și pentru performanțele obţinute pe parcursul evoluţiei, în zona indicatorilor financiari şi ai implicării în CSR.

Recunoaşterea primită de Romprest din partea Europe Business Assembly (EBA), completează portofoliul companiei şi îi întăreşte poziţia de lider în piaţa de profil din România.