Cautare




, Contributor

Industrie |
|

ROMEPS: ”Peste 50% din polistirenul folosit în România nu respectă standardele tehnice”

Logo-Romeps.png
Din cauza scăderii numărului de lucrări de termoizolații, nivelul pieței de polistiren în prima parte a anului s-a redus cu 20-25 de procente. La aceasta se adaugă și o tendință de a folosi materiale ieftine și neconforme cu standardele impuse de lucrările efectuate.

“Din studiile ROMEPS aflăm că peste 50 de procente din polistirenul folosit în România nu respectă standardele tehnice impuse de aplicațiile pentru care este vândut, iar din acesta mai mult de o treime este comercializat sub denumiri înșelătoare. Pentru a se proteja, consumatorii trebuie să citească eticheta, să afle ce produs cumpără. Informarea este cel mai la îndemână instrument de control”, declară Marin Cruțescu, director executiv ROMEPS.

“Pentru lucrările de termoizolare, beneficiarii trebuie să știe că toate standardele  europene recomandă folosirea polistirenului EPS80, cu o grosime minimă de 10 cm. Din informațiile noastre, în ultimii patru ani, cele mai multe lucrări de termoizolații s-au realizat cu polistiren de tip EPS60 sau chiar mai mic, materiale nerecomandate pentru această aplicație, fapt ce afectează consistent eficiența lucrărilor.”

Din cauza scăderii numărului de lucrări de termoizolații, nivelul pieței de polistiren în prima parte a anului s-a redus cu 20-25 de procente. La aceasta se adaugă și o tendință în piață de a folosi materiale ieftine și neconforme cu standardele impuse de lucrările efectuate. Astfel, doar 10% din polistirenul folosit  la termoizolații este cel recomandat de normele pentru astfel de lucrări.

Anul trecut piața de polistiren s-a cifrat în jurul a 3,5 milioane de metri cubi, cu o valoare aproximativă de 100 milioane de euro.

Asociația Producătorilor de Polistiren Expandat din România s-a înființat în anul 2004, din 2011 activând sub denumirea ROMEPS. Misiunea ROMEPS este aceea de a promova pe piața din România un standard de calitate pentru producătorii și importatorii de polistiren. Membrii actuali în asociație sunt companiile: Arcon, Austrotherm, Isopor, Hirsch Porozell, Swisspor.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii