Mai mult decât atât, hotelierii bulgari au pregătit anul acesta promoții și tarife reduse cu până la 40%. Astfel, dacă anul trecut un turist român plătea între 80 și 100 euro / persoană / noapte la hotelul Miramar 4* din stațiunea Obzor, anul acesta prețurile încep de la 56 euro de persoană pe noapte, în regim all inclusive, se arată într-un comunicat.
Reducerile au fost și mai mari în cazul hotelurilor de 5 stele. Astfel, pentru o noapte la hotelul Reina del Mar, un resort de 5 stele inaugurat anul trecut, turiștii plăteau între 130 – 150 euro / persoană în 2019, iar anul acesta prețurile încep de la 66 euro de persoană, copiii până în 12 ani beneficiind de gratuitate.
Preferințele românilor
„Spre surprinderea noastră, anul acesta preferințele romanilor s-au îndreptat spre hotelurile de 4 și 5 stele, cu regim ultra all inclusive. Le oferim gratuit posibilitatea de a caza în cameră dublă unul sau doi copii până în 12 ani, astfel că suntem aleși de foarte multe familii. În cadrul Reina del Mar, resortul de 5 stele inaugurat anul trecut, oferim all inclusive timp de 24 ore, astfel că oaspeții români pot servi gustări sau băuturi la orice oră doresc. Am acordat o atenție deosebită măsurilor de siguranță și am întărit proactiv măsurile recomandate de autoritățile din Bulgaria, angajații noștri poartă mască de protecție în permanență și toate activitățile resortului se desfășoară în aer liber. Toate băuturile din cadrul Reina del Mar sunt servite în sticle individuale și nu în pahare de unică folosință, pentru a limita contactul dintre oaspeți și angajați” a declarat Gergana Zaneva, director HVD Hotels Bulgaria.
Cea mai mare lovitură pentru litoralul țării vecine a fost reprezentată de lipsa turiștilor germani. De altfel, Bulgaria a înregistrat, din cauza epidemiei de COVID-19, o scădere cu 60% a numărului de turişti străini.
Bulgaria a fost una dintre primele țări care și-a deschis granițele pentru turiști și românii pot călători în Bulgaria fără restricții. Conform informațiilor oficiale, există obligativitatea purtării măștii în spațiile închise, inclusiv în cadrul hotelurilor, în interior, în locurile publice, însă restaurantele sunt exceptate de la aceasta măsură. Totodată, cluburile și discotecile sunt funcționale, însă se impune asigurarea unui spațiu de 1 metru pătrat pentru fiecare dintre clienții aflați în locație.