
“Ponderea datoriilor gospodăriilor în PIB este în regulă, sub 20%, dar ponderea datoriilor în venitul disponibil este deja la media europeană, pentru că venitul este mic. Dacă mergem la serviciul datoriei în venitul disponibil, deja situaţia este total invers, gospodăriile din România stau cel mai prost în context european (20%)”, a declarat Valentin Lazea, Economist Șef al BNR, în cadrul conferinței organizate de Finanţiştii la Banca Naţională a României.
Prin comaparație românii care au credite la banc[ plătesc lunar aproape de două ori mai mult din venituri decât un francez, 12%, italian, 13% sau spaniol, şi de trei ori mai mult decât un neamț, care plătește aproximativ 6%.
“Ca tendinţă generală, sectorul companiilor are o mai bună capacitate de a accesa noi credite comparativ cu sectorul gospodăriilor.”, a afirmat Valentin Lazea.
Dincolo de unele erori făcute de bănci în trecut, acestea au creditat excesiv populaţia pe baza resurselor instabile, între 2008 și 2012 creditarea în euro a înregistrat o creștere de 130%, iar creditarea în lei a scăzut cu 15%, la un nivel de 70%.
Împrumuturile în lei acordate populaţiei au scăzut în februarie, faţă de luna precedentă, cu 0,5%, la 34 miliarde lei, în timp ce creditele în lei pentru companii s-au redus cu 0,1%, la 50,3 miliarde lei. În aceeaşi perioadă, împrumuturile în valută pentru populaţie s-au diminuat cu 0,2%, la 68,8 miliarde lei, iar cele pentru firme au coborât cu 0,4%, la 69,5 miliarde lei.
Una dintre problemele cu care se confruntă băncile în acest moment este lipsa personalului de intermediere financiarăn și lipsa specializării, ceea ce include brokeri și societăți de leasing, în acest context ocupăm ultimele 3 locuri din Uniune, alături de Bulgaria și Lituania. România este la un nivel al personalului de 0,49% din totalul populației, față de o medie europeană de 0,79%, explicația fiind că o treime din populația României trăiește în mediul rural.
“La nivel macro este loc de creditare și intermediere financiară, avem 38,4% din PIB, comparată cu media de 50% în Uniunea Europeană”, a precizat Valentin Lazea.
La nivelul companiilor, sectoarele: farmaceutic, telecom și IT nu au înregistrat pierderi, din contră, s-au descurcat foarte bine, și astfel băncile ar trebui să se axeze pe creditarea acestor companii. Singurul sector supraîndatorat este real estate, deși din trimestrul 4, 2011, prețurile nu au mai înregistrat scăderi și au început să se stabilizeze.
“În acest moment băncile ar trebui să se orienteze către finanţarea de proiecte şi în acordarea de credite pentru proiectele finanţate cu bani europeni, dar multe primării sunt insolvabile şi există “o cultură a nerambursării”, stimulată de legislaţia favorabilă debitorului.”
Lazea a ținut să sublieneze coliziunea dintre studenți și angajatori, rezultat din faptul că studenții lucrează 80% din timp, din lipsa creditării pe acest segment de nișă, suntem singura țară din Europa care “obligă” stundenții să-și plătească singuri studiile.