Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Românii mănâncă știrile pe pâine: „Observator” – Antena 1, ora 19

andreea_berecleanu.jpg
Principalul program de știri al Antenei 1, „Observator” ora 19, a avut o audiență medie de 1.434.000 de telespectatori pe minut la nivel național, în perioada 1 ianuarie – 19 aprilie 2013. Este a doua emisiune informativă cea mai urmărită de pe piața TV, după „Știrile Pro TV”. Față de concurentul de la Pro TV, „Observatorul” are un public mai în vârstă.

Aproape 41% dintre telespectatorii programului „Observator” (ora 19) au vârste de peste 55 de ani (la nivel național). Concurentul direct, „Știrile Pro TV”, are o cotă de 32,5%.

Grupa de vârstă 35 – 44 de ani este prezentă în proporție de 17,8%, iar cea a telespectatorilor între 25 și 34 de ani are o pondere de 11,2%. (Ambele cifre sunt inferioare concurentului de la Pro TV: 19,9%, respectiv 14,7%.)

Pe targetul 18 – 24 de ani, „Observatorul” se prezintă mai bine, cu o cotă de 6,8%, comparativ cu „Știrile Pro TV” (6,3%).

Publicul „Observatorului” are una dintre cele mai mici cifre procentuale a publicului cu studii superioare: 14,3%. Doar Focus 18 de la Prima TV îl concurează la „studii”, cu 11,2%. Jumătate dintre telespectatorii la nivel național au studii medii (51,4%).

Femeile sunt mai prezente la „Observator” decât bărbații: 56,7%, respectiv 43,3%. Este cea mai mare cifră procentuală a femeilor la un program de știri din prime time.

De la începutul anului, 15.948.000 de români au urmărit cel puțin un minut din programul „Observator”. Indicatorul Reach, care arată numărul de telespectatori unici, este mai mic cu 1.767.000 față de cel înregistrat de „Știrile Pro TV”.

Ratingul mediu la nivel național a fost de 7,5%, la 4,3 puncte procentuale în spatele concurentului de la Pro TV, și la 4,7 puncte în fața următorului program plasat în topul audienței, „Telejurnal” – ora 20 (TVR 1).

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii