Cautare




, Contributor

Forbes.com

Industrie |
|

Românii de la Syscom 18 își extind afacerile în Irak

syscom.jpg
Compania românească de automatizări industriale și sisteme de măsură Syscom 18 anunță că și-a extins activitățile și în Irak, ca urmare a unui contract în valoare de trei milioane de euro.

Proiectul constă în proiectarea, construcția, montajul, partea electrica și de automatizare și punerea în funcțiune a 40 de sisteme fiscale de măsură. Aceste sisteme vor fi integrate în construcția a două termocentrale în Irak. Finalizarea proiectului este planificată pentru semestrul al doilea al anului 2013.

„Ritmul alert de dezvoltare a segmentului de petrol și gaze din regiune, dar și experiența noastră de lucru anterioară în alte țări din Orientul Mijlociu, ne-au favorizat în obținerea acestui proiect. Dat fiind că piețele din regiune au continuat să aibă un potențial economic ridicat, resursele lor financiare și energetice au rămas la parametri importanți, iar Orientul Mijlociu are nevoie continuă de echipamente industriale de măsură și control pentru exploatarea petrolului. Încă de acum șase ani, noi am decis să ne orientăm o parte consistentă a eforturilor de business către piața externă și bine am făcut. Anul acesta circa 25% din structura veniturilor provine din proiecte internaționale.”, declară Ion Andronache, președintele companiei Syscom 18.

Compania româneasca nu se află la primul proiect de acest tip în Orientul Mijlociu; activează pe piața externă din anul 2000, odată cu contractarea unui prim proiect în Siria. Ulterior a executat lucrări și a livrat echipamente în Iordania, Iran, Libia, Bahrain, dar mai ales în Kazahstan, unde a instalat sisteme de automatizare pentru două stații mari de prelucrare a gazelor.

La mijlocul acestui an compania a finalizat proiectarea, execuția, testarea și livrarea în Bahrain a patru sisteme complete de măsură pentru încărcarea motorinei în camioane-cisternă. Proiectul a fost destinat celei mai mari companii petroliere deținute de stat Bahrain Petroleum Company (BAPCO).

„Irakul reprezintă pentru noi o regiune de interes sporit. Există la ora actuală o serie de oportunități serioase pentru companiile străine care doresc să deruleze proiecte în sectorul irakian al electricității. Planurile lor naționale de dezvoltare urmăresc să satisfacă, prin proiecte ample de furnizare a electricității, cererile tot mai mari de energie ale populației. Așadar, se vor construi uzine electrice, vor crește importurile de electricitate, se vor executa lucrări de infrastructură. Cu alte cuvinte, se va investi masiv în proiecte la care vor avea acces și companii străine cu experiență în domeniu, capabile să implementeze proiectele imediate sau cele pe termen lung. Dincolo de construirea și operarea unităților și sistemelor electrice, vor apărea oportunități pentru instruirea inginerilor irakieni, managerilor și altor categorii de personal din sectorul energetic.”, este de părere Ion Andronache.

Pe termen lung, planul Ministerului Electricității din Irak prevede proiecte în valoare aproximativă de 4 miliarde USD pe an până în 2030, constând în producția de energie electrică, transport, reabilitarea și extinderea sistemului de distribuție.

Syscom 18, care a împlinit anul acesta 21 de ani de activitate, a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an o majorare cu aproape 20% a veniturilor față de indicatorul aferent perioadei similare din 2011. Compania și-a propus, pentru acest an, atingerea unor venituri totale de 13 milioane de euro, în creștere cu 25% față de rezultatele din 2011.

Înfiinţată în 1991, Syscom 18 este o companie recunoscută pe piaţa de automatizări şi sisteme de măsură din România. Companie distribuitoare, producătoare, furnizoare de servicii „la cheie” şi integrator de sistem totodată, Syscom 18 a livrat de-a lungul timpului şi continuă să livreze echipamente de înaltă calitate, instalaţii sau sisteme către mai bine de 800 de clienţi în România, Siria, Bulgaria, Kazahstan, Iordania, Ungaria, Iran, Iraq și Bahrain.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii