Aproape 700 de români vor merge în croazieră pe cel mai mare vas din lume. Oasis of the Seas, aparţinând Royal Caribbean, va face croaziere în Mediterana, potrivit Mediafax. Acesta are 16 punţi şi peste 225.000 de tone. Alături de Allure of the Seas, vaporul Oasis of the Seas este una dintre cele mai mari din lume, însă cele două au navigat până acum doar în Caraibe.
Românii care au cumpărat bilete pentru croazieră în Mediterana cu Oasis of the Seas au plătit în total circa 700.000 de euro, se arată într-un comunicat al World Travel, care reprezintă în România Royal Caribbean International.