FacebookTwitterLinkedIn

Conform statisticilor Eurostat, cea mai are creştere a populaţiei s-a înregistrat în Malta (41,7‰), Luxemburg (19,7‰), Cipru (13,7), Irlanda (12,1) şi Suedia (9,5), iar cel mai semnificativ declin a fost în Bulgaria (minus 7‰), Letonia (minus 6,4‰), România (minus 5), Croaţia (minus 4,4) şi Italia (minus 1,9), informează Agerpres.

Datele arată că la 1 ianuarie 2020, populaţia în cele 27 de state membre ale UE era estimată la 447,7 milioane, în scădere cu 12,8% comparativ cu o populaţie de 513,5 milioane în cele 28 de ţări membre ale blocului comunitar la 1 ianuarie 2019. Această scădere vine în principal ca urmare a retragerii Marii Britanii (la 1 februarie 2020), ceea ce a dus la o scădere a populaţiei UE cu 13%.

Germania este cea mai populată ţară din UE (83,2 milioane de rezidenţi, reprezentând 18,6% din totalul populaţiei UE la 1 ianuarie 2020), urmează Franţa (67,1 milioane sau 15%), Italia (60,2 milioane de sau 13,5%), Spania (47,3 milioane de sau 10,6%) şi Polonia (38 milioane sau 8,5%). 14 state membre au un procent între 1% şi 5% din populaţia UE (inclusiv România, cu 4,3%), iar opt ţări au sub 1%.

La nivelul UE, rata natalităţii era de 9,3 la 1.000 de rezidenţi. De asemenea, în 2019 s-au înregistrat în UE 4,7 milioane de decese, cu 0,9% mai puţine decât în 2019. Cea mai scăzută rată a mortalităţii se înregistra în Irlanda (6,3 la 1.000 de rezidenţi), Cipru (6,8‰), Luxemburg (6,9), Malta (7,3) şi Suedia (8,6‰), iar cea mai ridicată în Bulgaria (15,5‰), Letonia (14,5), Lituania (13,7), România (13,4) şi Ungaria (13,3).