FacebookTwitterLinkedIn

Clasamentul celor mai mari companii din România este dominat în continuare de industria energiei și resurselor (cu 14 companii), urmată de industria bunurilor de consum și transporturi (10), industria prelucrătoare (6), tehnologie, media și telecomunicații (4) și industria farmaceutică (1).

„2012 a fost un an dificil, atât pentru România, cât şi pentru Europa Centrală. Cu toate acestea, România şi-a menţinut locul în clasament, în ciuda numărului mai mic de companii,” spune Ahmed Hassan, Managing Partner Deloitte România.

 „14 companii au urcat în clasamentul din acest an, două dintre ele având o ascensiune de 74, respectiv 70 de poziţii.  Totodată, avem 5 companii nou-intrate în clasament, faţă de numai 4 în 2012, ce-şi desfăşoară activitatea în diferite domenii. În concluzie, multe dintre companiile locale au înregistrat performanţe notabile anul trecut, deşi mediul de afaceri rămâne incert”, mai spune Ahmed Hassan.

Pentru prima dată, raportul prezintă componenţa consiliilor directoare şi de administraţie din companiile regionale.

În România, femeile şi managerii străini reprezintă 17,1%, respectiv 35,5% din numărul total de membri ai consiliilor directoare,  procente semnificativ mai ridicate decât media înregistrată la nivel regional (12,2%, respectiv 23,8%).

Ponderile referitoare la consiliile de supraveghere sunt asemănătoare ca tendinţă pentru expatriaţi  (36,2% în comparaţie cu 28,6% în Europa Centrală), dar sunt mai scăzute în cazul femeilor (11,8%, faţă de 12,8% în CE).

În două clasamente regionale separate ale primelor 50 de bănci, respectiv 50 de firme de asigurări din regiune, România figurează cu şase bănci (față de cinci, anul trecut) și patru firme de asigurare (5 în 2011).

În ceea ce privește topul pentru întreaga regiune, Europa Centrală,  rata de creştere a veniturilor celor mai mari 500 de companii a înregistrat o scădere abruptă, de la 12,9%, anul trecut, la doar 3,8%, în timp ce cifra de afaceri totală a atins valoarea de 724 miliarde euro.

202 companii au declarat venituri în scădere în 2012, faţă de doar 115 în 2011.

Ca și la edițiile anterioare, în top 10 predomină companiile din industria petrochimică și energetică (opt locuri, inclusiv prima și a doua companie din regiune – PKN și MOL), a mai anunțat compania de consultanță Deloitte.