Cautare




, Contributor

Servicii Financiare & Imobiliare & Auto

Industrie |
|

România, Germania şi Finlanda, singurele state membre UE în care lucrările de construcții au crescut în 2020

Volumul lucrărilor de construcții a scăzut în mai cu 2,2% față de aprilie 2020, însă a fost cu 14,3% peste nivelul din mai 2019. În primele 5 luni din 2020, avansul a fost de 23,7% față de aceeași perioadă din 2019.
 aboneaza-te
constructii

Pe obiecte de construcții, în primele 5 luni din 2020 (comparativ cu aceeași perioadă din 2019) se remarcă avansul construcțiilor inginerești de 39,4%, urmat de creșterea clădirilor rezidențiale de 20% și a celor nerezidențiale de 8,4%.

Pe elemente de structură, în primele 5 luni din 2020 (comparativ cu aceeași perioadă din 2019) volumul lucrărilor de întreținere și reparații curente a crescut cu 64%, cel al lucrărilor de reparații capitale cu 50% iar cel al construcțiilor noi cu 11%.

Pe de altă parte, în mai s-au eliberat 3.062 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, încreștere cu 34%față de aprilie 2020 însă cu 26% sub nivelul din mai 2019. În primele 5 luni din 2020 s-au eliberat în total 13.997 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în scădere cu 15% față de aceeași perioadă din 2019, potrivit analizei realizată de KeysFin.

Construcțiile din România înregistrează rezultate pozitive și în rapoartele Eurostat (Biroul European de Statistică) astfel că, potrivit acestuia, creşterea acestui sector a fost de 12,2% în aprilie 2020, în comparație cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Creșterea este cu atât mai de apreciat cu cât, în UE, lucrările de construcții au înregistrat o scădere de 24%, în timp ce, în țările din Grupul Euro declinul anual a fost și mai mare, de 28,4%, tot în aprilie 2020. Singurele state membre UE în care lucrările de construcţii au crescut în luna aprilie 2020, comparativ cu aprilie 2019, sunt România (12,2%), Germania (0,9%) şi Finlanda (0,8%).

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii