Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Lideri |
|

România a cumpărat a treia tranșă de rachete. Cât au costat armele

România a cumpărat a treia tranşă de rachete pentru sistemul Patriot, în valoare de 85 de milioane de dolari, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş.
gabriel-les-1

Ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, a anunțat că România a cumpărat noi sisteme americane de rachete. „În zona programelor de înzestrare vreau să subliniez programul Patriot, în cadrul căruia am semnat, în luna februarie, cel de-al treilea amendament la scrisoarea de acceptare. Amendamentul se referă la achiziţionarea de rachete pentru sistemul Patriot – plata aferentă de aproximativ 85 de milioane de dolari am făcut-o pe data de 13 martie”, a precizat Gabriel Leş.

El a reamintit că acest program major de înzestrare a Armatei a fost semnat în decembrie 2017 printr-un acord ‘government to government’ – pentru primul sistem Patriot şi serviciul de instruire a personalului, iar în luna octombrie 2018 au fost contractate prin amendamentul 2 echipamentele majore aferente sistemelor 2, 3 şi 4, potrivit stirileprotv. 

„Achiziţia acestor sisteme de rachete va constitui realizarea unei capabilităţi de apărare aeriană cu baza la sol, care vor asigura întărirea securităţii naţionale şi aliate, acest demers contribuind totodată în mod semnificativ la consolidarea Parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii. Este cel mai recent sistem de Patriot aflat în serviciu, care este testat în luptă şi utilizat de Armata Statelor Unite”, a mai spus Gabriel Leş.

Ministrul Apărării a vorbit şi despre un alt program de înzestrare cu rachete, respectiv lansatorul multiplu cu bătaie mare ‘HIMARS’, din care, până la sfârşitul lunii, va fi achiziţionat al doilea sistem.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii