Cautare




, Contributor

Industrie |
|

România, cei mai mulți expozanți la Salonul ”Zoom by Fatex” de la Paris

ZOOM-BY-FATEX-1.jpg
Firmele româneşti au expus în standul naţional, sub brandul «Zoom Romanian Fashion», confecţii pentru bărbaţi, femei şi copii (sacouri, mantouri, pantaloni, fuste, costume bărbaţi, tricotaje de maşină şi manuale), precum şi articole din piele.

Participarea României la Salonul de la Paris, primul salon profesional de confecţii şi accesorii după model destinat Europei şi arealului mediteranean, este o constantă pe parcursul celor zece ediţii ale manifestării expoziţionale si reprezintă o recunoaştere internaţională a calităţii produselor autohtone, potrivit reprezentanților Ministerului Economiei.

De altfel, prezenţa românească pe piaţa produselor textile s-a consolidat îl ultimii ani, România impunându-se ca principalul furnizor european de produse textile al Franţei, cu o cotă de 6% în importurile franceze de produse de lenjerie (locul 5) şi de 4% în importul francez de costume bărbăteşti (locul 6), în pofida unei perioade dificile a pieţei franceze pentru produsele textile. În prezent, produsele textile se află pe poziţia a 3-a în exportul românesc pe piaţa franceză, cu o pondere de peste 12%. 

Află ce companii românești de design vestimentar au participat la Premium Messe Berlin 2013

Au fost prezente la evenimentul expoziţional de la Paris: BRAICONF Brăila, MARCOLEV EXIM Tg. Mureş, KASIOVA Craiova,  DATSA TEXTIL Buzău, CATEX Călăraşi, TANEX Bucureşti, CONFLUX Bucureşti, ROCAS TRADING Braşov, CARPATEX Braşov, SORSTE Focşani, KNITWEAR Braşov, OFFENSIVE Satu-Mare, KATTY FASHION Iaşi, BIANCOSPINO Breaza, YORK MSG Iaşi, ESCURIAL Alba, ELSIMA CONF Vrancea,  PANDORA PROD Vrancea, EURO FASHION MANUFACTURING Buzău, ENTERPRISES Et. Co Bucureşti, RIMCOR EX Bucureşti, ART LIMITED Iaşi, B&D Bucureşti, COM IMPEX DALIN Regin, PROXIMA MODA Vrancea, GIRONDE CONF Bucureşti, TEXTIL ITECO Mureş, CONFARG Curtea de Argeş, ELNIUS PROD COM Târgu Neamţ şi FORMENS Botoşani.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii