FacebookTwitterLinkedIn

Proiectul de lege prevede că furnizorii de comunicații vor putea utiliza în rețelele 5G numai tehnologii, echipamente și programe software de la producători autorizați în prealabil prin decizie a Premierului, pe baza avizului conform al Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

„Guvernul tocmai a aprobat acest proiect de lege de o importanță capitală pentru România, sigilând un memorandum din 2019 semnat la Washington, ceea ce înseamnă că Huawei și China sunt excluse de la orice parteneriat pe 5G cu statul român”, a spus deputatul Pavel Popescu, membru al Comisiei IT din Camera Deputaților, transmite Reuters.

Memorandumul 5G cu SUA, semnat de statul român, vizează excluderea echipamentele chinezilor de la Huawei, fiind considerate o amenințare la adresa securității naționale.  

Proiectul urmează să fie dezbătut în Parlament, adoptarea acestei legi fiind necesară pentru lansarea licitației 5G de la care statul speră să atragă în jur de 600 milioane de euro la buget.