
Elis este rețeaua creată de patru tineri profesioniști pentru a reuni români de succes din întreaga lume, lideri în domeniile lor de activitate, şi a le oferi o platformă online, un network de mentorat și posibilitatea de a face schimb de idei și experiențe. Cristina Deteșan, unul dintre membrii fondatori, spune că a creat reţeaua Elis pentru « a-i inspira pe cei din jur să se dezvolte și a-i încuraja să inițieze schimbări pentru a avea un impact la nivelul societății”.
Procesul de selecție a membrilor presupune trei etape și include o conversație introductivă despre organizație urmată de două discuții cu membrii echipei fondatoare. Pentru a fi admis în comunitatea Elis, pe lângă rezultatele academice și profesionale deosebite (să fie cel puțin în anul 3 de facultate), un membru trebuie să fie « pasionat să învețe continuu și să își dorească să împărtășească și să contribuie la dezvoltarea celorlalți».
Printre membrii actuali ai organizației se regăsesc români care și-au finalizat studiile la universități de prestigiu precum Harvard, Wharton sau Oxford, cu vârsta cuprinsă între 23 și 45 de ani. Organizația Elis a fost fondată de patru tineri profesioniști din Londra, Paris și Bruxelles, care lucrează în consultanţă şi în domeniul financiar.