Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Rogalski Damaschin PR lansează #goodaffairs, companie specializată în Public Affairs

Companie specializată în Public Affairs, #goodaffairs își lansează identitatea și viziunea sub umbrela cărora își propune să devină cel mai important pol de experți, idei și competențe în acest domeniu.
Andreea Plesa

Rogalski Damaschin Public Relations anunță crearea unei noi companii specializate în Public Affairs, cu scopul de a dezvolta strategii și soluții dedicate organizațiilor care își promovează în mod legitim interesele pe agenda publică.

Compania este condusă de Andreea Pleșa (foto), din poziția de Managing Partner. Cu o experiență de 25 de ani în politică și Public Affairs, Andreea Pleșa este unul dintre primii practicieni din România. Cariera sa de 5 ani într-un partid politic, urmată de cea la Fundația Soros România este completată de poziția de consultant la prima firmă de Public Affairs din România – Central Europe Consulting Government Relations, precum și de cea de Public Affairs Manager la Coca-Cola România și Director de Comunicare la UPC România.

În ultimii ani, Andreea Pleșa a fost vicepreședinte de comunicare la Roșia Montană Gold Corporation.

Andreea Pleșa, Managing Partner și co-fondator al agenției #goodaffairs. „În viziunea noastră, Public Affairs înseamnă diplomația unui business, într-o lume în care puterea se schimbă sub presiunea generației digitale, care își manifestă activ influența și dorința de participare la deciziile publice. Companiile, media și factorii de decizie sunt astăzi mult mai sensibili la nevoile societății. Rolul nostru este să interconectăm agenda de business cu cea a factorilor de decizie, cu cea a mass media și în final cu agenda socială pentru găsirea unei soluții în beneficiul tuturor părților. Viziunea noastră este aceea de a crea profit pentru societate prin practici responsabile de Public Affairs”.

Identitatea noii agenții a fost creată astfel încât să reflecte această poziționare, având la bază un logo construit ca un hashtag stilizat, simbolul dialogului, al unității și al comportamentului social și participativ care marchează astăzi spațiul public. Fiecare dintre cele patru laturi ale acestui hashtag are o culoare proprie care semnifică cele patru mari categorii de public ce contribuie la dezvoltarea socială: comunitatea de business, mediul instituțional, mass media și publicul larg. Numele companiei #goodaffairs a fost ales astfel încât să corespundă viziunii și valorilor pe care le promovează: integritate, know-how și creativitate.

Având o echipă de specialiști cu experiență în mai multe industrii-cheie – farmaceutică, energie, banking&finance, FMCG, industrie și resurse, telecomunicații, #goodaffairs furnizează analize și soluții strategice contextualizate în funcție de agenda publică, adaptate modului de funcționare al instituțiilor și al grupurilor de interes.

VEZI TOPUL AGENȚIILOR DE PR ÎN 2014!

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii