Cautare

Nr. 200- 100 Business Hall of Fame

Nr. 200- 100 Business Hall of Fame
  • 100 Business Hall of Fame

    Anul acesta, cu ocazia centenarului României, am decis să realizăm o listă a celor 100 cele mai importante personalități de business care au marcat economia românească – „Forbes România 100 Business Hall of Fame”.

  • 100 Business Hall of Fame: Andrei Diaconescu și Victor Căpitanu

    Sunt cel mai reprezentativ exemplu al noului val de dezvoltatori imobiliari din România.

  • 100 Business Hall of Fame: Adrian și Corneliu Bodea

    În urmă cu mai bine de 25 de ani, Adrian Bodea, alături de fratele său Corneliu, a pus bazele uneia dintre cele mai valoroase afaceri de familie din România, Adrem.

  • 100 Business Hall of Fame: Siminel Andrei

    Este cel care conduce operațiunile din România ale NCH încă din 1994 și unul dintre cei mai puternici administratori de fonduri de investiții de pe piața locală datorită investițiilor profitabile pe care le-a realizat, cât și datorită pozițiilor pe care le-a ocupat în diverse organizații.

  • 100 Business Hall of Fame: Sorin Preda

    A pus bazele Global Vision, una dintre cele mai importante companii din domeniul real estate care activează în regiunea Europei Centrale și de Est.

  • 100 Business Hall of Fame: Ioan Popa

    Este fondatorul Transavia, liderul pieței de carne de pasăre din România. Antreprenorul a lansat afacerea în 1991, preluând o fostă cooperativă agricolă de producție.

  • 100 Business Hall of Fame: Dan Șucu

    Este unul dintre creatorii pieței de mobilă modernă din România.

  • 100 Business Hall of Fame: Daniel Boaje

    În 1995, când McDonald’s a deschis primul restaurant în București, Daniel Boaje se număra printre primii angajați români ai companiei.

  • 100 Business Hall of Fame: Teofil și Simion Mureșan

    Prima afacere pe care a dezvoltat-o Teofil Mureșan (foto) a avut sediul în apartamentul în care locuia, iar la acea vreme, în 1997, el activa ca profesor asociat la Universitatea Tehnică din Cluj și lucra ca dispecer-șef la Dispeceratul Energetic Național.

  • 100 Business Hall of Fame: Aurel Köber

    Fondatorul companiei Köber din Piatra Neamț, producător de lacuri și vopsele, este exemplul antreprenorului român care a pornit de la zero, construind în 28 de ani cel mai puternic brand de pe piața de vopsele.

  • 100 Business Hall of Fame: Mircea Oltean

    După ce şi-a făcut un nume în producţia de utilaje forestiere, antreprenorul Mircea Oltean a început să producă şi tractoare româneşti, acesta controlând companiile Irum Reghin și Maviprod.

  • 100 Business Hall of Fame: Florin și Georgiana Pogonaru

    Florin Pogonaru a devenit cunoscut în anii de după 1990 pentru implicarea în finanțări pentru companii și în realizarea unor importante privatizări pe piața din România.

  • 100 Business Hall of Fame: Ovidiu Buluc

    A fondat grupul Farmexim în urmă cu 28 de ani și se numără printre primii antreprenori ai pieței farmaceutice din România.

  • 100 Business Hall of Fame: Mihai Miron

    A înființat în 1992 Europharm, prima fabrică privată autorizată de medicamente din România, pe care a vândut-o în 1998 multinaționalei GlaxoSmithKline.

  • 100 Business Hall of Fame: Jean Valvis

    Este unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori străini din România și fondatorul brandurilor Aqua Carpatica și Domeniile Sâmburești.

  • 100 Business Hall of Fame: Mircea Turdean

    Lucrează de mai mult de două decenii în cadrul celui mai mare producător local de cosmetice, Farmec Cluj-Napoca, care are o istorie de 125 de ani, fiind privatizată în anul 1995 și deținută acum în proporție de 85% de către angajați sau foști angajați.

  • 100 Business Hall of Fame: Dragoș Petrescu

    Este unul dintre cei mai puternici antreprenori din industria restaurantelor. A fondat Grupul City Grill, care operează, în prezent, restaurante și cafenele deschise sub brandurile Caru’ Cu Bere, Hanu’ lui Manuc, Pescăruș, Hanul Berarilor, Trattoria Buongiorno, City Grill și City Café.

  • 100 Business Hall of Fame: Florin Madar

    A înființat în urmă cu peste 20 de ani Temad, o companie cu afaceri în domeniul importului și distribuției de materiale auxiliare pentru construcții care a consemnat profituri și creșteri permanente, chiar și în perioada crizei.

  • 100 Business Hall of Fame: Florin și Măriuca Talpeș

    Au pus bazele unuia dintre cele mai cunoscute branduri locale din tehnologie la nivel internațional, furnizorul de soluții de securitate Bitdefender.

  • 100 Business Hall of Fame: Doris și Florin Andronescu

    Florin Andronescu s-a remarcat prin două afaceri de succes, pe care le-a construit de la zero şi apoi le-a vândut: Flanco – retailer de electrocasnice, electronice și IT&C (fondat în 1994) și compania de creditare Credisson (înființată în 2003).

  • 100 Business Hall of Fame: Ramona Jurubiță

    A devenit, începând cu luna octombrie a acestui an, singura femeie cu cea mai înaltă funcție într-o filială locală a unui Big 4 și, în același timp, cel mai tânăr lider al unei filiale locale a unui Big 4, fiind numită Country Managing Partner al KPMG România.

  • 100 Business Hall of Fame: Ioana Filipescu

    Este partener specializat pe M&A și Corporate Finance la Deloitte România și are o carieră impresionantă, de peste 25 de ani, în servicii financiare și investiții bancare.

  • 100 Business Hall of Fame: Șerban Toader

    A fost unul dintre primii lideri români aflați la conducerea unui Big 4 din România și cel mai longeviv.

  • 100 Business Hall of Fame: Veronica Savanciuc

    A fondat în urmă cu 25 de ani actualul grup de comunicare Lowe și este unul dintre cei mai cunoscuți oameni de publicitate din România.

  • 100 Business Hall of Fame: Irina Crăciunescu

    Deține, alături de fiicele sale sale, Adina și Diana Crăciunescu, grupul de firme Diana, cu activități în fabricarea produselor de carne și retail, fiind unul dintre cele mai importante business-uri din județul Vâlcea.

  • 100 Business Hall of Fame: Dan Ostahie

    Fondatorul și proprietarul ALTEX, cel mai mare retailer de electronice și electrocasnice din România, este tipul de antreprenor neliniștit, mereu preocupat să facă ceva, care nu se poate obișnui cu o „încremenire în proiect”.

  • 100 Business Hall of Fame: Roland și Orlando Szasz

    Frații Szasz au fondat în 1996 compania Renania, furnizor de echipamente pentru protecţia muncii.

  • 100 Business Hall of Fame: Doru Lionăchescu

    Este membru al Consiliului de Administrație al Băncii Transilvania și al BT Capital Partners, divizia de investment banking a grupului financiar BT.

  • 100 Business Hall of Fame: Valer Blidar

    Este unul dintre cei mai puternici industriași din România, numele său fiind legat de Astra Vagoane Călători S.A.

  • 100 Business Hall of Fame: Familia Goța

    Iniţial a fost un mic business de familie, cu o producţie zilnică de doar 6 metri pătraţi.

  • 100 Business Hall of Fame: Iulian Dascălu

    Se numără printre cei mai importanţi investitori imobiliari din ţară.

  • 100 Business Hall of Fame: Dragoș Anastasiu

    Este unul dintre inițiatorii platformei RePatriot, un proiect de repatriere prin antreprenoriat al Fundației Romanian Business Leaders, care urmărește să faciliteze accesul românilor din străinătate la oportunitățile din România.

  • 100 Business Hall of Fame: Dan Fiterman

    Face parte din familia Fiterman, una dintre cele mai puternice din zona Moldovei, care deține Fiterman Pharma, producător local de medicamente, dispozitive medicale, suplimente alimentare și dermatocosmetice, fondat în 1995.

  • 100 Business Hall of Fame: Eugen Voicu

    Este unul din cei mai experimentați oameni din domeniul financiar din România. A inițiat și a condus mai multe business-uri în acest domeniu, în special în zona pensiilor private, leasingului și asigurărilor.

  • 100 Business Hall of Fame: Anca Harasim

    De mai bine de 18 ani, Anca Harasim conduce Camera de Comerț Americană din România (AmCham), organizație care numără peste 400 de companii cu investiții de peste 20 de miliarde de dolari în România.

  • 100 Business Hall of Fame: Florin Porojan

    În 2009, în plină criză economică, devine directorul general al Franke România, cel mai mare distribuitor de sisteme complete pentru bucătărie de pe piața locală, companie care activează în spațiul românesc încă din anul 1998, fiind lider pe segmentul de echipamente incorporabile pentru bucătării destinate uzului casnic.

  • 100 Business Hall of Fame: Bogdan Georgescu

    Bookster, prima bibliotecă modernă din România, a fost fondată în 2012 de Bogdan Georgescu.

  • 100 Business Hall of Fame: Daniel Mocanu

    A fost artizanul transformării DAAS în unul dintre cei mai importanți furnizori de echipamente pentru hoteluri, restaurante și magazine alimentare de pe piața locală.

  • 100 Business Hall of Fame: Horațiu Țepeș

    Tânărul antreprenor a fondat Bilka în anul 2007, companie ce avea să devină unul dintre cei mai de succes producători de materiale de construcții din România.

  • 100 Business Hall of Fame: Ömer Tetik

    După ce a intrat în grupul financiar turc Finansbank, a avansat în cadrul filialelor de la Moscova și București.

  • 100 Business Hall of Fame: Radu Georgescu

    Proaspăt ieșit de pe băncile facultății de Tehnologie a Construcțiilor de Mașini în 1992, din cadrul Politehnicii București, nu a stat prea mult pe gânduri și în același an a înființat compania Gecad.

  • 100 Business Hall of Fame: Horia Ciorcilă

    Cunoscut pentru faptul că a pus bazele Băncii Transilvania, clujeanul cu studii în IT a devenit pe parcursul ultimului deceniu unul dintre cei mai importanți oameni din sistemul financiar din România.

  • 100 Business Hall of Fame: Ana Maria Mihăescu

    A contribuit la finanțări în valoare de aproximativ 2,5 miliarde de dolari în România, din poziția de manager regional al International Finance Corporation (IFC).

  • 100 Business Hall of Fame: Cristi Badea

    În 2010, alături de Elvis Apostol și Bobby Voicu, a fondat Mavenhut, companie dezvoltatoare de jocuri online care a atras peste 15 milioane de utilizatori la nivel mondial.

  • 100 Business Hall of Fame: Dan Minulescu

    Activează în domeniul de producție și distribuție alimentară încă din anul 1993, când a intrat pe piața locală de FMCG cu Macromex.

  • 100 Business Hall of Fame: Bogdan Oprea

    Este proprietarul grupului de firme BGS, companie românească înființată în urmă cu mai bine de două decenii, care a ajuns lider pe piața de servicii de pază și protecție.

  • 100 Business Hall of Fame: Mihai Sofian

    Este directorul general al Rematholding, unul dintre cele mai mari businessuri de procesare de fier vechi și alte deșeuri, prezent pe piața din România de 15 ani.

  • 100 Business Hall of Fame: Cristian Covaciu

    A construit alături de familia sa una dintre cele mai tehnologizate companii din țară, în cadrul căreia „lucrează” peste 250 de roboți industriali.

  • 100 Business Hall of Fame: Bogdan Ion

    Este cel mai puternic executiv român de la nivelul unei companii din Big Four, fiind, din luna iulie a acestui an, Chief Operating Officer (COO) al noii regiuni EY CESA, care include Europa Centrală şi de Sud-Est şi Asia Centrală şi care cuprinde 31 de state.

  • 100 Business Hall of Fame: Nawaf Salameh

    Este un important om de afaceri român, născut în Siria, fondatorul și președintele Alexandrion Grup, lider în producția și distribuția de băuturi alcoolice din România.

  • 100 Business Hall of Fame: Christian von Albrichsfeld

    Ca german venit acum 14 ani în ţară, CEO-ul Continental Automotive România a avut timp să observe evoluţia industriei automotive şi să extragă esenţialul atât din cerinţele companiilor, cât şi din cele ale angajaţilor de valoare.

  • 100 Business Hall of Fame: Cristian Nacu

    Este Senior Country Officer pentru România și Republica Moldova al International Finance Corporation (IFC), divizia de investiții a Băncii Mondiale.

  • 100 Business Hall of Fame: Mihai Marcu

    Este preşedintele Consiliului de Administraţie al MedLife, liderul serviciilor medicale private de sănătate.

  • 100 Business Hall of Fame: Ion Sturza

    A intrat pe radarul publicului românesc după ce a fost artizanul tranzacției prin care Dinu Patriciu a vândut grupul Rompetrol către compania kazahă KazMunayGas.

  • 100 Business Hall of Fame: Andrei Pitiș

    Este în prezent VP Engineering la Fitbit și angel investor în mai multe inițiative locale.

  • 100 Business Hall of Fame: Michael Schmidt

    Născut într-un sat săsesc din judeţul Brașov, Michael Schmidt a plecat din ţară la începutul anilor ’80, împreună cu părinţii și fraţii săi. După 1990, revine în ţară, unde construiește de la zero „povestea“ BMW în România.

  • 100 Business Hall of Fame: Dragoș și Adrian Pavăl

    Au pornit din Bacău afacerea Dedeman, în urmă cu un sfert de secol şi au ajuns la afaceri de aproape 1,4 miliarde de euro și profituri de peste 190 de milioane de euro anul trecut, câștigând lupta cu multinaționalele din acelaşi domeniu de activitate - retailul de materiale de construcții.

  • 100 Business Hall of Fame: Khaled El Solh

    Deşi provine dintr-o familie celebră de politicieni libanezi, Khaled El Solh a ales ca împreună cu fratele său, Talal, să facă business în România și au construit unul dintre liderii pieței mezelurilor.

  • 100 Business Hall of Fame: Iulian Stanciu

    Este unul dintre cei mai puternici antreprenori români în serie, fiind unul dintre puținii care au reușit, în același timp, să aibă și o relație de succes cu o multinațională.

  • 100 Business Hall of Fame: Florin Enache

    A pus bazele Teilor, unul dintre cele mai cunoscute lanțuri de bijuterii locale, în urmă cu aproape două decenii, deschizând primul magazin în Piteşti.

  • 100 Business Hall of Fame: Dan și Marius Ștefan

    Cei doi frați dețin funcția de Managing Partner al grupului Autonom, liderul pieței de închirieri auto.

  • 100 Business Hall of Fame: Familia Bîndă

    Deține B&B Collection, unul dintre cei mai cunoscuți importatori și distribuitori de ceasuri și bijuterii de pe piața locală, cu peste 100 de mărci internaționale.

  • 100 Business Hall of Fame: Claudiu Necşulescu

    Este proprietarul Jidvei, cea mai mare podgorie din Transilvania, care se bucură anul acesta de o producţie de excepţie.

  • 100 Business Hall of Fame: Alexandru Dobrescu

    Este unul dintre cei mai longevivi și experimentați manageri din domeniul transporturilor aeriene.

  • 100 Business Hall of Fame: Cezar Rapotan

    A fondat, în urmă cu aproape două decenii și jumătate, Arabesque, unul dintre cei mai importanți distribuitori de materiale de construcții și finisaje din România și una dintre puținele afaceri românești care a reușit să se extindă și în afara granițelor.

  • 100 Business Hall of Fame: Ufuk Tandoğan

    A preluat în anul 2012 funcția de director general al Garanti România și este unul dintre cei mai experimentați bancheri de pe piața locală.

  • 100 Business Hall of Fame: Levente Hugo Bara

    Antreprenorul este cunoscut pentru dezvoltarea Supremia, cea mai mare companie de condimente și ingrediente alimentare din România și extinderea acesteia prin achiziții în străinătate, urmată de vânzarea ei către grupul francez Solina.

  • 100 Business Hall of Fame: Neculai și Adrian Mihai, Felix Pătrăşcanu

    Cei trei sunt cei mai puternici manageri din sectorul curieratului.

  • 100 Business Hall of Fame: Javier Garcia del Valle

    Are o experienţă de peste 25 de ani în industria turismului şi locuieşte în România din 2009, când a preluat conducerea Happy Tour, cel mai important nume de pe piața locală de business travel.

  • 100 Business Hall of Fame: Alexandru Reff

    Este avocat, fondator al Reff & Asociații și Country Managing Partner al Deloitte România și Moldova.

  • 100 Business Hall of Fame: Horia Manda

    A intermediat tranzacții de câteva sute de milioane de euro în ultimii 20 de ani.

  • 100 Business Hall of Fame: Radu Enache

    După preluarea hotelurilor Continental, ca acţionar majoritar, în urmă cu aproximativ 25 de ani, Radu Enache a devenit unul dintre cele mai importante nume din domeniul hotelier românesc.

  • 100 Business Hall of Fame: Tatian Diaconu

    Este unul dintre cei mai cunoscuți executivi români din domeniul imobiliar și a ocupat, începând cu 2012, poziţia de CEO al dezvoltatorului imobiliar Immochan România, cunoscut pentru proiectul Coresi Brașov.

  • 100 Business Hall of Fame: Dumitru și Carmen Solomonescu

    În urmă cu 26 de ani, Dumitru Solomonescu înființa împreună cu soția sa, Carmen, compania Lacto Solomonescu în satul Miron Costin, comuna Vlăsinești, județul Botoșani.

  • 100 Business Hall of Fame: Daniel Dines

    Este cofondatorul UiPath, platformă de software specializată în Enterprise Robotic Process Automation (RPA), care a reușit performanța de a deveni primul unicorn românesc (companie de tehnologie a cărei valoare a depășit 1 miliard de dolari), în primăvara acestui an.

  • 100 Business Hall of Fame: Voicu Oprean

    A înființat, în 1998, furnizorul de soluții IT Arobs Transilvania, fiind unul dintre cei mai puternici antreprenori din domeniul IT din zona Transilvaniei.

  • 100 Business Hall of Fame: Sergiu Oprescu

    Este unul dintre cei mai experimentați bancheri de pe piața românească.

  • 100 Business Hall of Fame: Ioan Istrate

    Este unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din zona Alba. A fondat, în urmă cu 24 de ani, Alpin 57 Lux, una dintre cele mai mai mari afaceri de pe piața locală de înghețată.

  • 100 Business hall of Fame: Wargha Enayati

    Este unul dintre fondatorii sistemului privat de sănătate modern din țara noastră.

  • 100 Business Hall of Fame: Lucia Morariu

    Este unul dintre pionierii din domeniul turismului românesc.

  • 100 Business Hall of Fame: Sorin Mîndruțescu

    Din februarie 2013, se află la conducerea operațiunilor locale ale Oracle, una dintre cele mai importante companii de tehnologie din lume, fiind cel care a dezvoltat activitățile acesteia pe piața din România.

  • 100 Business Hall of Fame: Raul Doicescu

    În cei 27 de ani de business, Bog’Art s-a specializat în ridicarea de imobile de birouri, fiind cel mai puternic nume românesc din acest domeniu.

  • 100 Business Hall of Fame: Raul Ciurtin

    A devenit cunoscut publicului larg după ce a preluat producătorul de lactate Albalact, pe care l-a transformat într-un business de anvergură, devenit liderul pieței locale de profil.

  • 100 Business Hall of Fame: Dorel Goia

    Este acționarul majoritar și Președintele Consiliului de Administrație al Grupului TeraPlast, unul dintre cei mai importanți producători de materiale pentru piața construcțiilor și instalațiilor și cel mai mare procesator de PVC din România.

  • 100 Business Hall of Fame: Dorina și Dan Mutu

     Au reușit să își transforme afacerea înființată în urmă cu două decenii și jumătate în cel mai mare brand românesc din retailul alimentar, după cifra de afaceri.

  • 100 Business Hall of Fame: Omer Susli

    Este unul dintre managerii și antreprenorii străini care promovează România mult mai intens și mai eficient decât autoritățile române.

  • 100 Business Hall of Fame: Dan Isai

    Alături de alți trei antreprenori, Dan Isai a pus bazele Salad Box, în 2012, una dintre cele mai dinamice afaceri românești și printre puținele care a reușit să se extindă la nivel global.

  • Updown: Săracii Europei

    România se află pe locul doi la nivelul Uniunii Europene, după Bulgaria, în clasamentul țărilor cu cel mai ridicat grad al riscului de sărăcie și excluziune socială, peste o treime din populația țării fiind expusă la acest risc, potrivit datelor publicate de Eurostat.

  • Lecțiile trecutului pentru un leadership modern

    Teodor Meleşcanu, ministrul Afacerilor Externe, despre lecțiile de leadership din România modernă și cum pot fi acestea folosite în prezent, în pragul preluării de către România, de la începutul anuLui viitor, a Președinției Consiliului UE .

  • Potențialul salvator sau de ce au ales elvețienii de la Clariant să investească 140 mil. euro într-o fabrică în România?

    România începe să devină din ce în ce mai atractivă pentru investitorii străini. Comuna Podari din județul Dolj a devenit un punct de referință pe harta elvețienilor de la Clariant.

  • Responsabilitatea socială globală în impas. Liderii de business pot salva lumea

  • My story: Autentic ROMânesc- care este povestea unuia dintre cele mai cunoscute branduri de ciocolată de pe piața locală?

    Era anul 1964 când pe piața românească apărea primul baton ROM, sub semnătura fabricii originale, denumită la acea vreme Fabrica de Produse Zaharoase București.

  • Care sunt elementele-cheie ale dezvoltării și consolidării pe piețele internaționale ale unuia dintre cei mai mari producători de aluminiu din Europa?

    Alro, unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrat pe verticală, din Europa, după capacitate, urmează un plan ambițios de investiții, început cu mai mulți ani în urmă, axat pe producția cu o valoare adăugată mare și foarte mare.

  • Primul pas

    După circa 15 ani de la transformarea datoriilor istorice ale rafinăriei Petromidia, epopeea Rompetrol are șanse să se încheie în perioda următoare, mai exact în 2019.

  • O poză memorabilă

    Era 31 octombrie, în seara de Halloween, iar în sala Unirii a Palatului Parlamentului aproape 50 de oameni din business participau la cea mai spectaculoasă ședință foto realizată vreodată de o revistă de afaceri.

  • România@100: Dosar București-Ilfov

    La aniversarea a 100 de ani de la nașterea României Mari și 101 ani de la apariția Forbes, ne propunem să facem o radiografie a vieții economice și sociale românești din prezent și a evoluțiilor pe care le-au înregistrat principalele provincii istorice.

  • România@100: Apetit pentru călătorii

    Marius Puiu, noul CEO al Blue Air, consideră că industria aviatică se dezvoltă rapid, profilul pasagerilor devine tot mai complex, iar așteptările acestora sunt din ce în ce mai mari.

  • România@100: Următorul nivel

    Ce presupune conceptul 3house și cum va contribui acesta la dezvoltarea personală, profesională, precum și la creșterea calității vieții membrilor săi?

  • România@100: Ora exactă în business

    Regiunea București-Ilfov este, fără îndoială, cea mai dezvoltată din țară. Bucureștiul nu este numai capitala României, ci și principalul motor de creștere al economiei naționale. Pe lângă faptul că aici sunt concentrate instituțiile administrației publice centrale, în regiune își desfășoară activitatea unele dintre cele mai mari multinaționale de la nivel global.

  • România@100: Două decenii mai târziu

    A fost prima rețea digitală mobilă din România. A fost primul operator care a lansat serviciul SMS, primul care a oferit servicii complete de internet (vă aduceți aminte de Xnet?), iar vânzarea sa către Vodafone a fost, la momentul respectiv, cea mai mare tranzacție. Cum sună acum viitorul telefoniei mobile?

  • România@100: Povestea continuă

    Platforma Băneasa, unul dintre cele mai mari proiecte de tip mixed-use din Sud-Estul Europei, a atras deja investiții de ordinul sutelor de milioane de euro, iar impactul asupra economiei locale a fost semnificativ. Ce urmează?

  • România@100: Smartphone, dar nu oricum

    Produsele din gamele premium au susținut creșterea vânzărilor Samsung în ultima perioadă, potrivit lui Tiberiu Dobre, Head of Telecom Division în cadrul Samsung Electronics România, una dintre cele mai dinamice companii din țară în ultimul deceniu, cu afaceri de aproape un miliard de euro anul trecut.

  • România@100: Cursa către consolidare

    Ce planuri are cel mai mare producător de bere din România și care sunt trendurile industriei de bere la nivel european?

  • GALERIE FOTO: Turism, România@100

    Regiunea București-Ilfov este, cu siguranță, ofertantă din punct de vedere turistic, având obiective devenite celebre atât pe plan național, cât și internațional. 

  • Luxul din inima pădurii

    Oana și Adriana Toma, fondatoarele Hadar Chalet, au transformat o cabană de vânătoare într-o oază de liniște și relaxare, în inima pădurii din Munții Buzăului.  

  • Trebuie să inovezi și să te reinventezi pentru a obține succesul!

    Mihaela Ciorik și-a transformat pasiunea din copilărie pentru dulciuri într‑un business de produse premium. Creativitatea, pasiunea și mai ales dorința permanentă de a aduce ceva nou pe piață i-au adus succesul.

  • Skanska încurajează „cultivarea” well-being-ului la locul de muncă