Cautare

Nr. 185 Imperiul Francizelor

Nr. 185 Imperiul Francizelor
  • Agnès Martin-Lugand – Psihologul care scrie bestsellere și bea cafea

    Agnès Martin-Lugand, autoarea bestsellerului „Oamenii fericiți citesc și beau cafea“, s-a întâlnit cu cititorii români pe 11 mai 2017, la Librăria Cărturești Verona, zi în care și-a lansat cel mai recent titlu în România: „Îmi pare rău, sunt așteptată”.

  • Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute

    Merg la muzeu pentru că aici aflu de fiecare dată câte ceva nou despre mine și despre lumea care mă înconjoară. Merg de curiozitate, merg să mă îmbogățesc, merg să descopăr și să cunosc.

  • Focus pe glorie

    Sony World Photography Awards și-a desemnat câștigătorii ediției cu numărul 10. Marele premiu a revenit belgianului Frederik Buycks. Romanian National Award i-a revenit lui Alex Andrieși,  pentru „Far From Gravity“.  

  • Ca o imensă scenă, oraşul

    A fotografiat oraşul de pe cele mai înalte clădiri, arătându-ne o altă faţă a lui.

  • „Toată lumea va fi taxată“

    Donald Trump este unul dintre miliardarii cu cele mai puține opere caritabile la activ. În schimb, fiul său, Eric Trump, este mult mai altruist. Ca urmare a unui conflict de valori, președintele a redirecționat sute de mii de dolari din fundația pentru copiii cu cancer a fiului său în trezoreria companiei sale.

  • Formula completă

    O poveste despre formula pe care două femei de afaceri au găsit-o și, mai ales, pe care au transformat-o într-o rețetă pentru afaceri de zeci de milioane de euro.  

  • Rețeta succesului

    Proprietarul celei mai mari podgorii din Transilvania vorbește despre sustenabilitate, investiții de milioane de euro, criza forței de muncă și, mai ales, modul cum se împacă afacerile cu viața de familie.  

  • Culturi mari

    Într-o ediție anterioară a topului Forbes 500, fondatorii grupului Rodbun erau supranumiți „microbiști pe teren”. Pe terenul agricol, „jucătorii” din agrobusiness au făcut un „meci” frumos anul acesta și se așteaptă la un rezultat pe măsură.

  • Certitudinile viitorului

    Știe ce va face peste 20 de ani, știe ce va face peste trei ani, ce va face anul viitor și mâine. Atâta exactitate? N-ar trebui să vă surprindă. Ținta este un business de familie. Pentru moment, planurile se fac pentru un nou nivel.

  • Finisaj. Din nou

    Povestea Praktiker în România se apropie de final. Definitiv. Cel mai probabil, din brandul de origine germană, cândva liderul pieței de bricolaj locale, nu va rămâne nici numele. Dar afacerea continuă.

  • Căpitanul de parteneriate

    MedLife a făcut din achiziții principala modalitate de extindere. A ajuns la numărul 16, dar nu intenționează să se oprească. Din contră. Se pregătește, intens, pentru spectacolul... de anul viitor.

  • Investiţii şi inovaţie

    Contextul economic, social şi politic din ultimii ani este comparat de Neculai Mihai, Managing Partner al FAN Courier, cu o „ciocnire a extremelor” care poate fi percepută fie în sens pozitiv, fie în sens negativ.  

  • Consolidare permanentă

    Evoluţia economiei ar trebui să le dea încredere investitorilor din România, dar sunt câteva probleme greu de rezolvat, precum migrarea elitelor, a forţei de muncă şi sporul natural negativ.

  • Ca un ceas elvețian

    Când construia viziunea companiei sale, Radu Timiș și-a propus ca aceasta să funcționeze ca un ceas elvețian: perfect. În ce moment se află una dintre cele mai puternice afaceri românești?

  • Rețetă de familie

    După 27 de ani de afaceri în domeniul farmaceutic, Ovidiu Buluc este un antreprenor mulțumit: a construit o afacere solidă, care a marcat repere pe o piață concurențială.

  • De la manufactură la afacere globală

    Câteva sute de oameni și peste 250 de roboți produc mai bine de 70 de milioane de piese de veselă pe an într-o fabrică dintr-un oraș de dimensiuni medii. Cine a zis că în România nu poți inova?

  • Fără surprize

    O vorbă din bătrâni spune că nu e bine să îți pui toate ouăle în același coș. Există însă și excepții de la regulă, iar liderul pieței de carne de pasăre, Transavia, este cel mai bun exemplu în acest sens.  

  • Imperiul francizelor

    Povestea celui mai mare operator de francize din România, spusă, în premieră, chiar de omul care a construit acest imperiu.

  • Crede și cercetează!

    Cea mai importantă caracteristică a unei companii de sondare a opiniei publice și a pieței este credibilitate. Adică, munca făcută corect. În România, a devenit o „tradiție” ca sondajele să fie contestate.

  • Digitalul a pornit cursa de urmărire a televiziunii

    Investițiile în publicitatea online cresc în fiecare an, dar asta nu înseamnă că digitalul rupe „pâinea de la gura” televiziunilor. Interacțiunea între  digital și TV este benefică pentru publicitate și consumatori.

  • Cine are puterea în televiziune?

    Cinci televiziuni contează pentru români din cele 60 cărora le sunt măsurate audiențele. Cele cinci dețin mai mult de jumătate din audiența furnizată de piața TV.

  • O lume a chinezilor

    Cum arată planurile de dezvoltare în Europa și regiunea Mării Negre ale celei mai mari achiziții făcute de Kazahstan în afara granițelor și care este aportul celei mai mari economii asiatice, prin CEFC Energy China.  

  • Orașul viitorului

    Care este legătura dintre educație, orașe inteligente și echilibrul între viața personală și business.

  • Pe drumul cel bun

    Nevoia de angajaţi determină companiile de recrutare să îşi schimbe strategiile și să caute permanent soluţii pentru acoperirea locurilor de muncă disponibile.

  • Dilemele finalului de an

    Spre sfârșitul acestui an, dilemele economiei s-au înmulțit, pe fondul unor cheltuieli bugetare tot mai mari, dar a unor investiții reduse. Cât de mult influențează companiile și viața de zi cu zi vom vedea în paginile următoare.

  • SF în contabilitate

    Smart Bill se recomandă ca o companie prietenă cu antreprenorii. Iar pentru ca firma să devină „cel mai bun prieten” al IMM-urilor, urmează o etapă dominată de inteligență, în special inteligență artificială.  

  • Biblioteca gusturilor autentice

    Prin ceea ce fac, Laura şi Liviu Rogojan oferă tradiţii culinare într-o formă actuală, modernă.

  • Hobby vs. afacere

    Pasiunea pentru fotografie  și videografie i-a impulsionat pe Marian Ciubotaru și Doru Păducel să deschidă primul hub de fotografie din România.  

  • Cum se coace o afacere

    În era vitezei, doi antreprenori  opresc timpul pe loc, ridicând  meseria de brutar la rang de artă. El este fizician și jonglează cu cantitățile, iar ea știe cel mai bine câtă sare trebuie pentru gustul perfect.

  • O sută de ani mai târziu

    Hotelul Palace din stațiunea Băile Govora este primul hotel cu bază de tratament din România, dar are toate caracteristicile unui palat şi este monument de arhitectură de categoria B.  

  • Primul milion

    După investiții de un milion de euro, biblioteca Bookster a ajuns la un milion de materiale împrumutate.. După consolidare, urmează extinderea în străinătate.

  • Istoria Apple a început într-un garaj

    Pe 1 aprilie 1976, Steve Jobs, Steve Wozniack și Ronald Wayne puneau bazele Apple, care în decurs de patru decenii avea să devină una dintre cele mai de succes companii din lume.

  • Represiunea la adresa Coreei de Nord, iminentă

    Moartea teribilă a studentului american Otto Warmber pe teritoriul Coreei de Nord ar trebui să fie catalizatorul care să ducă la o represiune puternică la adresa regimului de la Phenian, din motive de securitate umană și rațională. Din fericire, administrația Trump ia măsuri mult mai drastice decât administrațiile precedente.

  • Capitalism, fericire și înțelepciune

    O discuție recentă mi-a adus aminte de una dintre cărțile în vogă în ultimii doi ani printre managerii de top din toată lumea – „Sapiens: A Brief History of Humankind“, scrisă de istoricul israelian Yuval Noah Harari.