Cautare

Nr. 4 - Forbes Kids

Nr. 4 - Forbes Kids
  • Lucrurile simple care ne cresc copiii

    De multe ori, gândindu-mă la perspectiva de a deveni mamă într-un viitor nu foarte îndepărtat, m-am regăsit în fața unei dileme, eu față de propria mea conștiință: ce să-mi învăț copilul? Să fie ca mine, cu tot cu povara bunului-simț în exces, care devine uneori handicap social? Să fie „descurcăreț“ ca alții, să dea din coate cu tupeu și să învețe rapid cum să-i joace pe degete pe cei ca mine? Cum i-ar fi mai bine, dar și cu ce variantă aș fi eu îndeajuns de împăcată încât să pun capul pe pernă seara în pace?

  • Moștenirea familiei funcționale

    La conferința susținută de Dr. Oz în România la finele lunii mai, din toate lecțiile și învățăturile lui împărtășite cu pasiune, una mi s-a întipărit definitiv în minte, ca o confirmare a unei convingeri de-o viață. Așa cum învățăm mai ușor dintr-un caz practic sau dintr-o analogie decât dintr-o pagină cu definiții seci, am crezut mereu că exemplul personal este mai valoros pentru un copil decât „indicațiile prețioase” pe care părinții vor să i le transmită în permanență. 

  • 2016 sună Zurli

    Zurli este cea mai mare companie privată de animație pentru copii, din România. Este trupa fenomen care a cucerit sute de mii de copii. Spectacolele noastre sunt despre MAGIA care apare când li se spune copiilor povestea potrivită SUFLETULUI lor. Noi am transformat ideea de educație (plictisitoare, neatractivă pentru copii) într-un SPECTACOL AL IMAGINAȚIEI pe care cei mici îl pot accesa oricând pentru a face lumea din jurul lor mai bună. 

  • Cărțile copilăriei ne-ar putea salva

    Suntem la coada clasamentului european la numărul de cărți citite pe cap de locuitor, însă copiii noștri ar putea schimba asta. De doi ani încoace, Editura Curtea Veche promovează, prin asociația cu același nume, cele mai frumoase cărți ale copilăriei ca punte către copiii din mediul rural. Am stat de vorbă cu vicepreședintele Asociației Curtea Veche, Maria Desmirean, despre șansa incredibilă pentru viitor care se poate ascunde în spatele unei simple povești de noapte-bună.

  • Sănătate, seninătate, sport

    Are trei băieți, conduce alături de soțul său un business legat direct de sport și sănătate - Pescariu Sports & Spa - și ar putea deveni oricând imaginea unei campanii despre frumusețea și firescul de a fi mamă. Am stat de vorbă cu Letiția Pescariu despre secretele unei vieți în care sportul, sănătatea și naturalețea merg mână-n mână.

  • Cel mai frumos rol dintre toate

    De șapte ani, Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol o cresc pe Ruxandra, cu o bucurie și o relaxare care readuc noțiunea de parenting acolo unde îi este locul: într-un firesc absolut al vieții. Am stat de vorbă cu Ioana despre micile secrete din spatele acestei seninătăți asumate, dar și despre cele mai frumoase revelații ale existenței de părinte.

  • Puterea lui TREI

    Nutriționist Nutribalance și mamă a trei copii, Alina Stoica aplică principiile echilibrului în tot ceea ce face, de la viața de familie până la planurile personalizate pe care le concepe pentru pacienții săi. Noi am chestionat-o despre rețetele pe care le-a găsit pentru ca energia și entuziasmul să se împartă - ori mai degrabă se înmulțească - la trei.

  • Bebele din Tei

    Se ocupă de un brand pe care părinții îl cunosc prea bine - Bebe Tei - iar timpul i se împarte între magazinul din Bulevardul Lacul Tei și cel din Sun Plaza. Prioritatea absolută a Irinei Ciubotaru, director Bebe Tei, rămâne însă micuța Maria. Am vorbit despre parenting, dar și despre aventurile unei fetițe de cinci ani care se visează... șef de magazin Bebe Tei.

  • Fericirea e o atingere de înger

    Povestea designerului Kinga Varga și a relației sensibile și providențiale cu Mihaela, fiica soțului ei - publicată în numărul trecut ForbesKids - a rămas acel gen de articol despre care oamenii ne vorbesc și ne scriu în continuare, chiar dacă a trecut deja un an de la apariție. Pentru că în acest răstimp familia Huda s-a mărit cu un membru, am hotărât să mergem în continuare pe firul poveștii, de această dată o poveste istorisită pe trei voci... și jumătate.  

  • Filozofia lucrurilor importante

    Este una dintre cele mai ocupate doamne din lumea afacerilor, dar de aproape doi ani personajul principal al vieții ei este micuțul Alex. Am stat de vorbă cu Andreea Mihai, director de marketing și comunicare la Carrefour România, despre ceea ce contează cu adevărat în viață.

  • Părinți și globetrotteri

    Abia a împlinit un an de viață și Alexandru-Ștefan Pascu este, oficial, un „cetățean al lumii“. Tatăl lui este unul dintre cei mai cunoscuți influenceri români din travel, iar mama lui conduce o agenție de comunicare specializată pe turism. I-am provocat pe Andra și Răzvan Pascu la o discuție despre lucrurile neștiute ale călătoritului cu un bebeluș.

  • Trei simboluri pentru o viață

    Bijuterie, corp și minte: de la interacțiunea celor trei pornesc colecțiile Facco Gioielli, sărbătorind momentele unice din viață, atât de memorabile încât au nevoie de simboluri personalizate ale întâmplării lor. 

  • Cea mai frumoasă așteptare

    În așteptarea primului său copil, al cărui sex nu vrea să îl afle până în ultimul moment, Corina Bârlădeanu, fondatoarea agenției 2ActivePR, a stat cu noi de vorbă despre experiența care schimbă totul. Cum a gestionat vârtejul lucrurilor neașteptate și neplănuite un profesionist de comunicare a cărui meserie constă tocmai în îmblânzirea neprevăzutului?

  • Arta de a fi părinte

    Deși lumea artei pare flamboaiantă și cu capul în nori, când vine vorba despre parenting lucrurile devin extrem de bine-organizate și serioase. De la programul pentru grădiniță și până la jocurile din fiecare zi, i-am chestionat pe Adrian și Andreea Buga de la Argo Art în legătură cu lecțiile de viață deprinse de doi oameni din lumea artei de la doi prichindei zburdalnici.