
Vezi aici lista completă a promoției 2013 a Forbes România “30 sub 30”
Marele sculptor român născut în 1876 se face remarcat încă din perioada studenției, desfășurată între 1898 și 1902 la Școala de Arte Frumoase din București. Timp de doi ani, între 1900 și 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, realizează „Ecorșeu”, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare căreia i se atribuie o medalie de bronz. Precizia detaliilor acestei lucrări face ca „Ecorșeul” să fie folosit în școlile românești de medicină, după ce s-au făcut câteva copii.
Tot de medicină și de doctorul Gerota este legată o întâmplare care avea să arate caracterul lui Constantin Brâncuși și care a influențat decisiv evoluția sa ulterioară. În anul 1903, primește o comadă pentru a realiza bustul lui Carol Davila. În fapt, comanda a fost făcută de un consiliu format de Dimitrie Gerota pentru a-l ajuta să strângă bani ca să plece la Paris. Brâncuși primise jumătate din banii cuveniți înainte să se apuce de lucru.
Vezi, într-o GALERIE FOTO, ce aviatori se află în RETRO 30 sub 30
La recepție, beneficiarii nu au fost mulțumiți, invocând mărimea prea mare a nasului și poziționarea greșită, în viziunea lor, a epoleților. Brâncuși nu a dorit să facă niciun compromis legat de sculptura sa, așa încât pleacă de la recepție și nu încasează a doua jumătate a sumei. „Ar fi fost o muncă ușoară, dar ca de prostituată, care mi-ar fi adus cei câțiva bani cât îmi trebuiau ca să-mi plătesc un bilet de drum de fier până la Paris. Dar ceva care se născuse în mine și care simțeam că crește, an de an, a izbucnit năvalnic și nu am mai putut răbda. Am făcut stânga-mprejur, fără nici un salut militar spre marea panică și spaimă a doctorului Gerota, de față… și dus am fost, pomenind de mama lor”, povestea Constantin Brâncuși mai târziu.
GALERIE FOTO: Inventatorii din RETRO 30 sub 30
Până la vârsta de 30 de ani, Brâncuși realizase o serie de sculpturi, studiase la la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts din Paris și fusese ucenic în atelierul marelui Auguste Rodin, de unde a decis să plece însă pentru că „nimic nu crește la umbra marilor arbori”. Și viitorul i-a dat dreptate cu prisosință.
Vezi aici lista completă a promoției 2013 a Forbes România “30 sub 30”