Cautare




, Contributor

Bunuri de consum |
|

Rețeaua de magazine Oncos intră în însolvență

Cumparaturi-nebune-in-supermarket.jpg
Oncos Grup, unul dintre cei mai mari producători și distribuitori de carne de pui, ouă pentru consum, pâine și produse de patiserie, din vestul țării demarează un proces de restructurare a business-ului, iar compania Oncos SA din cadrul grupului intră în isolvență.

,,În ultimii ani am resimțit puternic efectele crizei economice, care s-au văzut atât în scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor, cât și în lipsa unor surse de finanțare viabile pe piață. Oncos este un business antreprenorial, românesc, ce nu beneficiază de sprijinul unui grup sau al unui investitor care să susțină afacerea și în condiții economice dificile. În acest context, restructurarea business-ului grupului a venit ca o soluție firească și necesară pentru însănătoșirea acestuia. Pe parcursul procesului de restructurare, vom acorda o mare atenție păstrării și securizării locurilor de muncă ale angajaților, a structurii centrelor de producție, distribuție și vânzare. Avem baze solide, care ne vor ajuta să însănătoșim afacerile și să reluăm creșterea”, a declarat Vasile Onacă, acţionarul majoritar al Oncos S.A.

Planul de reorganizare al afacerii include creşterea cu circa 25 % a capacităţii de producţie şi procesare a cărnii de pasăre. Astfel, în cadrul unui parteneriat strategic, vor fi puse în funcţiune încă 12 hale de creştere a păsărilor, cu o capacitate totală de 1,3 milioane capete pe an.

Distribuția produselor de carne se face printr-o reţea proprie de retail formată din 44 magazine în judeţele Cluj, Sălaj, Mureş, Bistriţa–Năsăud, magazine deținute de compania Oncos SA.

Capacitatea totală de creştere şi procesare a Grupului va depăşi 6,3 milioane capete anual, după ce în 2013 a crescut cu 6% față de anul anterior. Oncos Grup ocupă locul 10 pe piaţa naţională în privința numărului de pui de carne crescuți în fermele proprii, iar capacitatea totală de creştere şi procesare este în prezent de peste 5.000.000 capete pui de carne pe an.

Înființat în anul 1991, Grupul ONCOS are peste 800 de angajaţi, și este al 4-lea angajator din Judeţul Cluj. Grupul de firme include Abatorul de Păsări Floreşti, clasificat în categoria „A” de procesare, 5 ferme de creştere a păsărilor în Gilău, Lomb, Jucu , Sălişte – Coruş – Chinteni în județul Cluj şi Panic în județul Sălaj precum şi una din cele mai mari Fabrici de pâine din Transilvania.

Produsele Oncos sunt comercializate și pe pieţele externe din Ungaria, Italia, Cehia, Slovacia și Grecia.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii