Cautare




, Contributor

Energie |
|

Resursele de energie electrică au crescut cu 5,8% în primele patru luni ale anului

În perioada ianuarie-aprilie, principalele surse de energie primară au totalizat 11.231,1 mii tone echivalent petrol (tep), în creştere cu 540,7 mii tep faţă de aceeași perioadă a anului trecut.  
energie electrica_shutterstock

De la 1 ianuarie 2021, până la data de 30 aprilie, producţia internă a însumat 6.325,3 mii de tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 54,5 mii tep faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. În ceea ce privește importul, valorile au ajuns la 4.905,8 mii tone echivalent petrol.

Resursele de energie electrică au fost de 23.276,9 milioane kWh în perioada de referință, în creştere cu 1.285,1 milioane kWh, comparativ cu intervalul de timp similar din 2020. 

Producţia din termocentrale a fost de 7.729,8 milioane kWh, în creştere cu 469,7 milioane kWh (+6,5%), iar cea din hidrocentrale a fost de 6.170,5 milioane kWh, în creştere cu 1.604,0 milioane kWh (+35,1%). Centralele nuclearo-electrice au produs 3.891,8 milioane kWh, în scădere cu 209,1 milioane kWh (-5,1%).

Centralele electrice eoliene au produs 2.442,0 milioane kWh în perioada ianuarie-aprilie 2021, în scădere cu 495,7 milioane kWh faţă de aceleași patru luni din 2020.

Energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice a fost de 462,3 milioane kWh, în scădere cu 86,2 milioane kWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2020.

Consumul final de energie electrică în această perioadă a fost de 18.817,6 milioane kWh, și se remarcă o creștere cu 5,2%, faţă de aceeași perioadă a anului 2020. Între timp, iluminatul public a înregistrat o scădere cu 4,4%, iar consumul populaţiei a crescut cu 10,3%.

Din punct de vedere al exporturilor de energie electrică, valorile s-au ridicat la 2.159,6 milioane kWh, în creştere cu 183,5 milioane kWh. Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 2.299,7 milioane kWh, în creştere cu 169,3 milioane kWh.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii