Cautare




, Contributor

Lifestyle |
|

Reportaj culinar exclusiv: Steaua cu nume de stradă britanică

7_Park_Place.jpg
Spune-i „Seven Park Place“ unui taximetrist londonez într-un „black cab“ şi vei fi încadrat, dintr-o singură privire, în categoria turiştilor cu gusturi fine şi cunoştiinţe temeinice despre crema gastronomiei britanice.

De câte ori mă gândesc la moştenirea culinară a britanicilor, îmi vine fără să vreau în minte un citat răutăcios din Hercule Poirot, şugubăţul detectiv născocit de Agatha Christie. „Britanicii să vorbească despre mâncare bună?“, bufnea belgianul cu mustăcioară şi baston. „Poporul pentru care sendvişul cu pastă de peşte este cea mai apropiată noţiune de delicatesă?“.

Mai în glumă, mai în serios, britanicii nu au prea multe preparate rafinate cu care să iasă la înaintare, cel puţin nu în faţa francezilor, cu a lor haute gastronomie perfecţionată în secole de gătit la curţi de regi şi împăraţi (nu că britanicii nu i-ar fi avut şi ei pe ai lor!).

Spre deosebire de Paris, unde nu sunt suficiente zile pe an pentru toate restaurantele capabile să-ţi încânte papilele gustative, Londra nu este chiar primul oraş pe care l-ai asocia cu ideea de „experienţe culinare unice“.

Există, ce-i drept, aproximativ 60 de restaurante cu stele Michelin, majoritatea imposibil de frecventat fără o rezervare făcută cu săptămâni înainte. Tocmai această ardoare a britanicilor de a găsi un loc la restaurantul lui Alain Ducasse de la The Dorchester sau la extrem de hip-ul Sketch (unde cândva mi s-a greşit comanda de două ori în aceeaşi seară) m-a făcut să-mi temperez mult mai mult entuziasmul când vine vorba despre stele Michelin şi să nu-mi transform călătoriile în oraşul meu preferat într-un fel de cursă pentru bifarea celor mai faimoase localuri.

Auzisem, totuşi, despre un restaurant cu profil mai discret, cu doar nouă mese şi o stea Michelin (câştigată, nota bene, din primul an de funcţionare, în 2009!), ascuns pe o străduţă din centrul Londrei şi cu unul dintre cele mai ingenioase meniuri de degustare. Numele acestuia: „Seven Park Place“, după adresa fizică din incinta St.James Hotel and Club de pe Park Place nr.7 (la câteva sute de metri de Green Park şi de Palatul Buckingham).

Chef-ul este William Drabble, un englez care şi-a moştenit talentul de la o bunică intrată în istorie ca bucătăreasă pentru marii moşieri din Yorkshire. William a început să lucreze la 14 ani ca asistent neplătit în bucătările restaurantelor, iar la 26 de ani câştigase (după doar patru luni în post) prima stea Michelin pentru restaurantul Michael’s Nook.

Până la 30 de ani avea deja specialităţile lui culinare şi un stil gastronomic bine-conturat: bucătărie franţuzească realizată cu ingrediente britanice, neapărat de sezon. Mi-a plăcut ideea de a schimba meniurile în funcţie de anotimp, virând de la creaţiile mai uşoare şi light, precum ravioli de langustine cu varză şi sos de trufe în unt sau homar cu piure de conopidă, la creaţii cu un aer mai rustic, potrivite pentru iernile friguroase (precum mielul cu cartofi confiaţi, considerat cel mai bun din Londra).

Rezervarea s-a făcut, trebuie să precizez, cu două săptămâni înainte, ceea ce mi s-a părut perfect de înţeles când am văzut încăperile micuţe şi cochete, decorate într-un stil care aminteşte de Parisul sfârşitului de secol XIX, dar are şi multe accente rococo.

Se intră în restaurant prin bistroul hotelului, patronat tot de către Drabble şi intitulat, „William’s Bar and Bistro“ şi, chiar dacă tot ansamblul hotel-bar-restaurant reprezintă un bastion al luxului londonez, atmosfera este discretă şi elegantă, fără detalii inutil-opulente cu aer de muzeu.

Pentru că ne aflam în luna noiembrie şi aveam în minte o experienţă culinară completă, am ales aşa-numitul „Menu Gourmand“, cu şase feluri de mâncare tip degustare (porţii mici, pentru savoare), fiecare cu vinul său din vinoteca extrem de bogată a restaurantului. Am început cu un foie gras tras la tigaie, absolut delicios, acompaniat de pere rumenite şi sirop de ghimbir. În tandem, un vin alb demi-sec, Coteaux du Layon Saint Aubin din 2009, care m-a făcut să-i cer expres chelnerului datele de pe etichetă (ceea ce, mi-a mărturisit complice, face cam toată lumea după ce îl gustă pentru prima oară).

A urmat o porţie de scallops cu piure de ţelină în unt, suc de ţelină şi o feliuţă de bacon caramelizat, iar al treilea fel a fost unul dintre „signature dishes“ ale lui Drabble: coadă de homar gătit în apă, cu conopidă, trufe şi sos de homar în unt.

Toate trei au fost absolut delicioase, dar după următorul fel – file de biban de mare cu anghinare de Ierusalim făcută în unt, piure de pătrunjel şi sos de vin roşu – recunosc că aveam emoţii în legătură cu cel de-al cincilea, mielul. Nu sunt o mare amatoare a acestui tip de friptură, dar ştiind că Drabble îşi datorează celebritatea acestei specialităţi pe care a dezvoltat-o până aproape de perfecţiune, nu puteam spune nu.

Mielul britanic de Lune Valley, cu usturoi şi cimbru, a fost una dintre cele mai surprinzătoare experienţe gastronomice cu care mă pot lăuda. Nu a avut nimic de-a face cu imaginea pe care o aveam în minte despre acest tip de carne, a lipsit mirosul specific, iar frăgezimea şi aroma date de usturoi şi cimbru au făcut să merite depăşirea micii mele prejudecăţi. Concluzia: Drabble şi-a câştigat pe merit renumele de artizan al cărnii de miel haute-gastronomie.

După un asemenea festin, ultimele două feluri de mâncare păreau a fi, cel puţin după descrierea din meniu, mult mai light. Penultimul: o selecţie de brânzeturi britanice de Paxton & Whitfield (cei mai celebri negustori de brânză din Londra, de pe Jermyn Street nr. 93), cu crackers din făină integrală (o altă prejudectă spulberată: au fost primii crackers pe care i-am savurat cu cea mai mare plăcere).

Desertul a fost o spumă de mere cu fructe de pădure, acompaniată de un vin care, după celelalte cinci testate înainte, nu părea (credeam eu!) să îmi mai rezerve vreo mare surpriză. Un Muscat de Frontignan, Chateau du Peyssonnie, pe care mi l-am notat la fel ca pe primul, deşi nu m-am considerat niciodată vreo mare iubitoare de vin. Ca şi cu mielul, căzuse încă un mit.

Ca dovadă că stelele Michelin nu confirmă doar calitatea preparatelor culinare, ci şi experienţa completă pe care ţi-o oferă locul respectiv, personalul a fost cu siguranţă cel mai amabil pe care am avut plăcerea să-l întâlnesc vreodată într-un local londonez (şi britanicii chiar au protocolul în sânge!). Joviali fără a fi agasanţi, protocolari fără să pară rigizi şi lăsând impresia că, dincolo de fişa postului, activităţile legate de job le fac realmente plăcere.

„Romanian, right?“, ne-a întrebat în final, cu un zâmbet larg de la o ureche la alta, chelnerul nostru, Tommy (scoţian get-beget „după vorbă, după port“). Asta deşi nu pomenisem nimic despre apartenenţa geografică. „My girlfriend… româncă, from Petroşani“, ne-a lămurit el, cu acelaşi zâmbet. „I understand română“. Şi astfel, Tommy s-a alăturat pe loc cercului larg de personaje întâlnite de-a lungul vremii prin diverse colţuri de lume pe care-i așteaptă acasă câte un compatriot de-al nostru. În cazul lui Tommy o iubită cu potenţial de mai mult de-atât, având în vedere că singurele cuvinte pe care le putea articula în română erau „Te iubesc“.

La cerere, l-am învăţat şi varianta extinsă: „Te iubesc pentru totdeauna“. „Pentru totdeauna“, a repetat de două ori, cu accentul scoţian. Pe principiul „Location, location, location“, se pare că geografia chiar contează în arhitectura unui destin: a doua zi am descoperit un anuar al marilor bucătari britanici, cu un interviu inedit al lui William Drabble (printre puţinele acordate vreodată), în care acesta mărturisea că, în loc de piureuri de ţelină şi de pătrunjel, obiectul său de muncă ar fi putut la fel de bine să fie balonul rotund.

Născut în Liverpool, visa să devină fotbalist, însă mutarea întregii familii la Norfolk, departe de tentaţia fotbalului, l-a făcut pe micul William să-şi reconfigureze traseul. Cu gândul la fileul de biban de mare cu anghinare de Ierusalim şi cu aroma spumei de mere întipărită pe papilele mele gustative, mă bucur că aşa a fost.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii