Potrivit companiei, principalul factor de influență a cifrelor înregistrate este reprezentat de migrarea masivă a cererii către segmentul case, care a înregistrat o creștere remarcabilă în ultima perioadă, pe fondul pandemiei.
Spre exemplu, în București, cererea de case a crescut în T1 2021 dublu față de T1 2020, în Cluj-Napoca cu 88%, iar în Brașov cu 40% – orașele menționate fiind și cele mai dinamice pe toate segmentele pieței imobiliare, din perspectiva RE/MAX.
„Piața imobiliară a rămas stabilă și chiar a devenit mai dinamică în unele segmente, în pofida turbulențelor întâmpinate la nivel de societate. De altfel, anumite schimbări, cum ar fi cererea crescută pentru case, au dat un impuls pieței, drept dovadă rezultatele înregistrate în acest trimestru, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Ne așteptăm în continuare la creșteri constante, cu ușoare corecții în anumite regiuni și segmente de piață”, a declarat Răzvan Cuc, Președinte RE/MAX România.
Cele mai multe proprietăți tranzacționate în primele trei luni, în cadrul rețelei, s-au înregistrat pe segmentul rezidențial, într-un procent de 80%, urmat de cel industrial – 10% și office – 10%. Comportamentul de achiziție a rămas același, cu o orientare către spații mai generoase, astfel încât, în ceea ce privește tipul de locuințe, apartamentele de 3 și 4 camere au fost cele mai căutate, cca. 53% dintre intermedierile încheiate. Casele/Vilele reprezintă cca. 30% din totalul tranzacționărilor rezidențiale, urmate de alte tranzacții pe segmentele comercial și industrial, într-un procent de 12%.
În primul trimestru din 2021, cele mai mari tranzacții realizate de RE/MAX la nivel național au fost: un teren de 4,5 mil. euro din București, o vilă de 1,95 mil. euro din Cluj-Napoca și un spațiu comercial de 1 mil. euro din București. Pentru trimestrul al doilea al anului curent, compania se așteaptă la o evoluție constantă atât a pieței, cât și a business-ului, cu o ușoară creștere în anumite regiuni și segmente.