Cautare




, Contributor

Forbes Woman |
|

Regula celor 30 de purtări

Livia Firth nu tace o clipă. Probabil pentru că e italiancă. Și sigur pentru că are multe lucruri interesante de spus – despre lupta ei de a convinge marile companii să se conformeze regulilor etice de interacțiune cu propriii angajați și cu mediul înconjurător. Citiți mai jos despre inițiativa sa, Eco Age, și despre regula celor 30 de purtări. În exclusivitate pentru Forbes Life România.
shutterstock_95364997

Nu-mi doresc să folosesc cuvinte mari, precum „călătorie”, dar aș vrea să aflu cum a început călătoria aceasta pentru tine. Din câte știu, realizai filme documentare. Cum ai devenit, dintr-odată, această războinică teribilă?

Fratele meu, Nicola, care este CEO-ul Eco-Age, a avut ideea de a pune bazele acestei companii. Când am pornit la drum, principalul nostru domeniu de interes erau problemele de mediu, mai degrabă decât cele sociale. La un an după ce am înființat companiaEco-Age, am plecat într-o călătorie în Bangladesh, alături de Oxfam (un holding de organizații caritabile care luptă împotriva sărăciei) pentru o campanie împotriva violenței domestice. În timp ce mă aflam în Dhaka, în Bangladesh, i-am rugat pe cei de la Oxfam să mă ajute să mă strecor într-o fabrică. Iar când am ajuns acolo, am fost complet șocată, îngrozită, pentru că la poarta fabricii era un soldat înarmat. Și mi-am zis atunci: ce vizitez, de fapt, o fabrică sau o închisoare? E derutant. Toate ferestrele aveau zăbrele și nu exista ieșire de incendiu. În plus, fiecare atelier al fabricii era înțesat cu femei care produceau, la vremea respectivă, 150 de bucăți pe oră.

Pe oră?

Da, pe oră. La momentul acela, salariul minim în Bangladesh era de 64 USD pe lună. Adică nimic. Iar femeilor acelora le era teamă să vorbească, să intre în discuție cu noi, pentru că erau bătute și terorizate. Când m-am întors la Londra, m-am gândit: Dumnezeule mare! Oare asta facem noi – ca femei – unor femei ca și noi, din cealaltă parte a lumii? Așa că am început să milităm pentru o modă sustenabilă, concentrându-ne tot mai mult pe drepturile omului și pe impactul social. Pentru că, dacă stăm să ne gândim puțin, aspectul social este mai important decât cel de mediu. Hai să aruncăm o privire la un model de business precum fast fashion – se produc milioane de articole de îmbrăcăminte în fiecare an. Impactul asupra mediului este imens, desigur, dar o asemenea capacitate de producție este posibilă doar datorită faptului că se apelează la munca forțată. Așadar, rădăcina problemelor este una de natură socială. Motiv pentru care, mai întâi de toate, trebuie să abordăm aspectul social.

Înțeleg.

Și așa a început totul. A fost o adevărată odisee, care încă mai continuă – firește – pentru că, deși am câștigat o mulțime de bătălii, încă mai avem multe de făcut. În special astăzi, în numele așa-zisei „democratizări”, ni se vinde mitul acesta potrivit căruia este normal să cumpărăm haine ieftine, alimente ieftine, totul pe bani puțini. Dar trebuie să conștientizăm faptul că, atunci când un produs este prea ieftin, există cineva care trebuie să plătească. Și, de regulă, nu suntem noi aceia, ci persoana care fabrică respectivul produs. „Călătorie” este un cuvânt important pentru mine și pentru noi toți cei de la Eco-Age, pentru că, atunci când vrei să convingi companii precum Chopard sau orice altă companie să se schimbe, trebuie să fii conștient că nu le poți cere să se schimbe dintr-odată, peste noapte. Este un proces foarte dificil, complex. Hai să ne uităm, de pildă, la industria bijuteriilor, care este realmente un câmp minat, fiind una dintre cele mai greu de urmărit și mai lipsite de etică industrii din lume. Așa că trebuie să urmărești totul pas cu pas, material cu material, iar asta consumă timp. Este important să-i faci pe oameni să înțeleagă acest lucru. Dar chiar dacă întregul proces consumă mult timp, există companii precum Chopard care se mișcă rapid, pentru că își doresc cu adevărat acest lucru, își doresc să facă o schimbare.

Câte companii precum Chopard ai întâlnit până acum?

Puține. Chopard ocupă un loc special în viața noastră, la Eco-Age. Întotdeauna îi dăm drept exemplu. Este un caz fericit, pentru că e o afacere de familie. Multe alte companii au acționari de calibru, pentru ele este mult mai greu, la nivel de conducere, să inițieze schimbarea. La Chopard, pot decide mâine că vor o schimbare și încep deja să o pună în practică. Din punctul lor de vedere, este mai simplu. Dar cred că a ajutat foarte mult și faptul că directorul de creație al companiei, Caroline Scheufele, este femeie și, ca femeie, a pus piciorul în prag de la început: gata, începem schimbarea. Și chiar a muncit
enorm alături de familia ei, de fratele ei – Karl-Friedrich este unul dintre războinicii care au luat parte la această odisee. Este cel care a împins mai departe proiectul Gold Initiative, dar Caroline a fost cea de la care a pornit totul. Sunt niște oameni foarte speciali, pentru că sunt foarte inteligenți. Piața de astăzi este una extrem de competitivă și multe branduri concurează unele cu altele. Ceea ce diferențiază un brand de altul este povestea din spatele produsului.

Livia și Colin Firth la un eveniment Chopard

 

Da, exact.

Așa cum spuneam, sunt foarte inteligenți, pentru că au înțeles acest lucru înaintea tuturor. Astăzi, așa cum știți, au colecția de bijuterii Green Carpet, care se vinde foarte bine. Clienții vor să știe povestea din spatele fiecărei bijuterii. Este acel detaliu care face diferența.

Adevărat! Și îi face pe oameni să aibă o părere mai bună despre ei înșiși, ceea ce este întotdeauna important.

Așa este.

Unde au fost mai multe obstacole? În cazul aurului sau al diamantelor?

Evident, cu diamantele este mult mai dificil. Pentru aur există diverse standarde disponibile pe piață, care pot fi urmate. Există mai multe organizații care ne ajută să le înțelegem mai bine. De pildă, în cazul Chopard, colaborăm cu ARM – Alliance for Responsible Mining sau Fairmined Gold, iar Chopard respectă parcursul trasat de ele. ARM a fost factorul decisiv în relația cu micile comunități miniere locale. În cazul diamantelor, procesul este mult mai dificil. Există organizația RJC (Responsible Jewellery Council), care certifică diamantele, și există programul Kimberly Process, care funcționa de minune inițial, dar astăzi nu mai este suficient să spunem că sunt diamante non-conflictuale. Astăzi, există tot mai multe organisme precum DPA – Diamond Producers Association, Asociația Producătorilor de Diamante –, care fac eforturi să preia controlul și să impună niște standarde, să se asigure că membrii lor înțeleg importanța producției cu accent pe latura socială și de mediu. Recent, a fost publicat un raport al inițiativei True Cost cu privire la impactul industriei miniere asupra mediului înconjurător, raport care a demonstrat că, la nivel de exploatare, impactul ecologic al diamantelor naturale este mult, mult mai redus decât cel al diamantelor artificiale, care sunt prezentate ca ecologice. Iar impactul social este, la rândul său, extrem de important. Să luăm ca exemplu o mină cu care Chopard a încheiat un parteneriat – Lucara. Acum câțiva ani, au lansat împreună o colecție spectaculoasă, The Queen of Kalahari…

Da, știu colecția, eram în Paris la momentul respectiv…

Așadar, dincolo de faptul că este o companie minunată, Lucara este condusă de o femeie…

Serios?

Da, astăzi este condusă de o femeie. La momentul respectiv [al lansării colecției, n.red.], era condusă de un bărbat. Acum, la cârma ei este o femeie absolut incredibilă, Eira Thomas; conducerea este alcătuită în mare parte din femei, organizația este alcătuită în mare parte din femei, până și directorul minei din Botswana este o femeie. Și au făcut o treabă minunată la nivelul comunității! Lucara este, așadar, exemplul perfect în sprijinul teoriei că, dacă o mină chiar vrea să lucreze corect, va funcționa mai bine. Iar apoi totul merge perfect. Este realmente un proiect de excepție, cu un impact pozitiv asupra comunității… Există, deci, exemple cu adevărat pozitive astăzi. Apoi ultimele pe listă sunt pietrele prețioase colorate, pentru care nu există certificare. Agenția tocmai a anunțat că a fost alcătuit un grup de lucru care discută acum despre ceea ce ar presupune o astfel de certificare. Dar Chopard lucrează, de la caz la caz, cu anumiți furnizori de încredere, care pot garanta originea și traseul de distribuție al respectivei mine. Fără îndoială însă, lucrurile sunt mult mai dificile atunci când nu există un organism care să reglementeze o anumită industrie.

Procentual vorbind, știți câte mine fac parte din această inițiativă?

Nu știu exact… Cred că din ce în ce mai multe sunt interesate. Mai întâi de toate, depinde de mină. Vorbim despre pietre prețioase colorate, despre diamante, despre aur? Să luăm, de pildă, aurul. Aici, lucrurile sunt mai simple. E vorba despre marii producători. Când lucrezi cu o organizație precum ARM, lucrezi cu această mică comunitate minieră care este, de fapt, unul dintre furnizorii importanți de pe piață. Și apoi, încet-încet, toată lumea face asta, toți doresc să lucreze corect…

La un moment dat, nu au încotro.

Așa este. De anul trecut, când Chopard a anunțat că lanțul său de aprovizionare cu aur este 100% etic, foarte mulți dintre ceilalți producători de bijuterii au spus: acum trebuie să facem și noi la fel. Nu putem să ne lăsăm mai prejos.

Da, dorința de imitație. Și cum ai pornit la drum cu accesoriile din piele? Cu siguranță, nici aici nu a fost prea simplu. În plus, am apreciat mărturisirea ta, că nu ești vegetariană, ceea ce e mare lucru în ziua de astăzi.

Eu nu mănânc carne roșie. De fapt, nu mănânc carne deloc. Dar nu sunt vegană. Și, la drept vorbind, port deseori piele. Cum spuneam și mai devreme, pentru mine sunt importante trasabilitatea și controlul. Pentru că, dacă ar fi să pătrundem în lumea veganilor, unde oamenii sunt extrem de categorici… Iată, de pildă, discuțiile interminabile despre quinoa, avocado, migdale… Aspectele sociale și de mediu sunt uriașe. Asta dovedește că, atunci când totul ajunge la nivel de consum de masă, avem o problemă. Nu putem spune că un lucru este mai potrivit decât altul, deoarece, dacă extindem lucrurile la nivel de masă, teoria nu mai stă în picioare. Așadar, trebuie să ne asigurăm că totul funcționează, că este făcut cum se cuvine. Astăzi, avem probleme uriașe cu pielea – cu industria cărnii în general. Am fost în Brazilia, pe Amazon. Am cunoscut o mulțime de fermieri, tăbăcari, am mers la abatoare… Volumele pe care le procesează sunt imense! Și nu poți să nu te întrebi: ce facem noi, în fond? Dar e la fel și în alte domenii. Să luăm, de pildă, o fabrică de denim din Bangladesh, unde am mers în vizită. O singură fabrică produce 3.000.000 de perechi de jeanși pe lună…

Pe lună? Credeam că pe an…

Nu, pe lună. Așadar, astăzi, cifrele sunt înfricoșătoare sub orice aspect. Revenind la piele, trebuie să ne asigurăm că are o origine clară, că traseul este corect, că există certificate de proveniență și că există garanții potrivit cărora lanțul de distribuție este curat.

Crezi că în privința pielii această trasabilitate ar putea fi extinsă la scară mai mare?

De ce nu? Chopard face acum eforturi pentru ca lanțul său de aprovizionare să devină etic și corect. Până la urmă, vorbim despre Chopard, nu despre H&M. Ei pot extinde totul la scară, fără ca acest lucru să afecteze lanțurile de aprovizionare, pentru că nu vorbim despre volume de ordinul milioanelor de exemplare.

Ce anume s-a schimbat în bine de când ați demarat acest proces? Ce schimbări ai remarcat?

O schimbare masivă. La început, m-am lovit de mult scepticism și de și mai multă ignoranță. Dacă e să privim în urmă, la momentul la care am lansat inițiativa Green Carpet Challenge, în 2009-2010… Oamenii spuneau: A, e soția lui Colin Firth… Și aveau ceva dreptate, ce-i drept: n-aș fi putut porni pe drumul acesta dacă nu eram soția lui Colin. Dar au crezut că e ceva de moment, nu s-au gândit că va fi un proiect de proporții. Mai apoi, oamenii au dat mai multă atenție. Iar apoi s-a întâmplat tragedia de la Rana Plaza, din Bangladesh, în care au murit 1.000 de femei. În fiecare zi apare câte o poveste despre exploatare la nivelul lanțului de aprovizionare. Astăzi, lumea știe mai multe despre aceste lucruri. Iar oamenii încep să înțeleagă… Documentarul „The True Cost” a fost distribuit în 64 de țări și încă este proiectat în școli și universități. Deci schimbările sunt uriașe, chiar dacă ar fi să ne raportăm doar la ultimele câteva luni. De pildă, pe covorul roșu, de unde a început totul… Astăzi sunt mult mai multe actrițe care poartă de mai multe ori aceleași ținute. Poartă ținute vintage sau haine create de branduri independente. Așadar, schimbări există, și nu puține.

După părerea ta, factorul Hollywood și efectul glamour – crezi că ajută?

Cu siguranță. Astăzi, nu mai poți face nimic fără glamour. Asta și pentru că, la început, am fost nevoiți să ne luptăm cu percepția potrivit căreia moda sustenabilă e anostă. Mereu cânepă, mereu aceleași nuanțe cafenii, veșnica frunză de bananier… Acum, totul este glamorous. Și, la urma urmei, chiar dacă este așa sau nu, asta nu are nicio legătură cu povestea din spatele produsului.

Livia Firth alaături de Caroline Scheufele, directorul artistic și copreședintele Chopard

 

Adevărat. Cum i-ai sfătui pe cei ca mine, de pildă, să-și facă cumpărăturile pentru a schimba situația și a fi mai atenți la acest aspect?

Iată o întrebare pe care o aud foarte des.

A, îmi pare rău.

Nu, nu. E chiar interesant – și la noi, la Eco-Age, e o întreagă dezbatere pe tema asta, pentru că avem doi factori aici. În primul rând: aș putea, desigur, să-ți dau o listă cu zece branduri, dar cei mai mulți dintre noi nu cărăm o enciclopedie după noi la tot pasul. Așa că am creat regula celor „30 de purtări”. Avem și un hashtag care este foarte popular pe Instagram: #30wears. Răspunsul la întrebarea ta este următorul: cumpără orice dorești, dar data viitoare când vrei să îți cumperi ceva, înainte să cumperi, gândește-te: o să port produsul acesta de cel puțin 30 de ori? Dacă răspunsul este da, cumpără-l; dar ai fi surprinsă să constați de câte ori răspunsul este nu. Și atunci, pune-l înapoi. Este o regulă cât se poate de utilă, pentru că problema noastră cea mai mare astăzi este consumul în exces, așa numita fast fashion. Oamenii cumpără mult, schimbăm multe haine, purtăm mereu ceva diferit. Există chiar și o statistică potrivit căreia adolescentelor le este rușine să fie văzute purtând același lucru de două ori. Pe Instagram… Ce se întâmplă cu noi?

Așa este. Dar există o întreagă industrie care le determină să gândească astfel.

Exact. Dar dacă fiecare dintre noi ar aplica regula celor 30 de purtări, moda rapidă ar dispărea definitiv. De mâine. Nu am nicio îndoială. Aceasta este, deci, regula cea mai utilă. Cu regula celor 30 de purtări, nimeni nu va mai cumpăra lucruri o dată pe lună sau chiar o dată pe săptămână, așa ca acum.

Bun. O ultimă întrebare și încă un cuvânt prețios: care ți-ai dori să fie moștenirea ta?

Moștenirea mea? O, Doamne, un cuvânt tare greu… Cred că mi-aș dori ca toată lumea să fie mai activă. Uite, așa ca mine, care nu tac niciodată – mi-aș dori ca și ceilalți să fie la fel: să spună ce au de spus, să fie cetățeni implicați… Atâta tot.

Îți mulțumesc foarte mult. A fost o plăcere. Și sper că vei continua să schimbi lucrurile în bine.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii