Cautare




, Contributor

ForbesLife |
|

Regina Maria, „Îngerul păzitor al României”

„Amintește-ți, Poporul meu că te-am iubit și că te binecuvântez cu ultima mea suflare” - Regina Maria. La jumătatea lunii iulie 1938, aflată la Clinica Weisser Hirsch de lângă Dresda, Regina Maria, simțindu-și sfârșitul aproape, se hotărăște să revină în țară, la Sinaia, pentru a închide ochii în tihna patriei sale, pe care atât de mult a iubit-o.
1. stat major (4)

Deși starea ei de sănătate, dar mai ales hemoragiile abundente, nu-i permiteau efectuarea unui drum atât de lung și mai ales cu trenul, (fiul ei Regele Carol II nu a dorit să-i pună la dispoziție un avion!), pe Suverană nimic nu o mai putea opri!

Era de neclintit. Chiar dacă știa că un astfel de drum îi putea fi fatal, îi refuză lui Hitler punerea la dispoziție a unui avion sanitar care să o transporte cu ușurință acasă, și însoțită de credinciosul ei prieten Baliff cât și de medicii Stoermer și Hortolomei, cufundată în amintirile-i cele mai dragi și cu un dor nebun de România, pornește spre casă…

Hemoragiile grave, cauzate mai ales de temperaturile extrem de ridicate ale lunii lui Cuptor, îi determină însă să oprească trenul, mai bine de zece ore, în Cernăuți. Țăranii grijulii și plini de afecțiune, acopereau vagonul albastru-argintiu, (care, ca niciodată, avea de data aceasta perdelele trase!), cu crengi verzi, ca s-o ferească pe suferinda Regină de căldură. Stropeau neîncetat vagonul încins, cu apă, pentru a-l răcorii. Sperau cu înflăcărare că Suverana va ieși, măcar puțin la geam, pentru a-i saluta, așa cum obișnuia mereu s-o facă, dar… de data aceasta, Regina lor, nu se va mai arăta!

În dimineața zilei de 17 iulie, la ora 8,30, trenul avea însă să sosească în gara din Sinaia, unde aștepta Regele Carol II, principesa Elisabeta și Marele Voievod de Alba Iulia, Mihai. Suverana este coborâtă pe brațe din tren și urcată direct în salvarea care a dus-o până la Pelișorul ei drag. În cursul nopții, hemoragiile au continuat, făcând cât mai triste Comunicatele ce se transmiteau presei. A doua zi, pe 18 iulie, Regina tuturor Românilor își lua adio de la cei prezenți, cu durerea în suflet că o parte din copii săi, Nicolae, Mignon și draga ei Ileana nu sunt de față. După rugăciunea citită de Patriarhul Miron, Regina Maria își închide pentru totdeauna frumoșii săi ochi albaștri și plini de bunătate pentru poporul român, pe care a ales să-l slujească cu atâta credință…

Comunicatul cu nr. 81, avea să prosterneze cu evlavie poporul român, prin crunta lovitură ce i-o comunica:A murit M. S. Regina Maria! De față erau Regele Carol II, Principele Mihai, Principesa Elisabeta, doctorii Stormer, Hortolomei, Lascăr, Iliescu și Patriarhul Miron, care a trimis urgent o telegramă prin care dispunea ca până la înmormântare „În biserici se vor oficia servicii și slujbe religioase în fiecare zi pentru odihna sufletului Reginei, iar clopotele bisericilor se vor trage zilnic între orele 17 și 18”.  Ministerul de Interne telegrafia autorităților: „în urma morții Reginei Maria și a doliului care lovește țara, toate spectacolele și distracțiile publice sunt suspendate până după ziua  înmormântării”.  

Pe seară, în dangătul trist al clopotelor de aramă de la mănăstirea Sinaia, la Castelul Pelișor, al cărui drapel era deja coborât în bernă, sosea sculptorul Casei Regale, Emil Wilhelm August von Becker, ca să facă masca mortuară a Reginei. Era același sculptor care, în 1922, a conceput și așa numitul clopot al încoronării de la Alba Iulia. La miezul nopții avea să ajungă și reputatul dr. legist Nicolae Minovici, care, secondat de doctorul Mircea Iliescu, își vor duce la bun sfârșit, neobișnuita misiune de desprindere a inimii din corpul neînsuflețit al Reginei, conform dorinței acesteia!!! După îmbălsămare, au făcut procedurile medicale necesare conservării inimii, apoi au învelit inima și au depus-o într-o casetă octogonală de argint.

Trupul Reginei, înveșmântat într-o rochie albă, extrem de simplă, (ce a stârnit prin asta nemulțumirea doamnelor de onoare!!!) a fost depus într-un sicriu din stejar greu, ce era îmbrăcat în întregime într-o mătase albă. Chipul Suveranei defuncte, învăluit într-o dâră de lumină, părea că doarme între imensele jerbe de flori roșii și violete. Cu mâinile încrucișate pe piept, avea prins între degetele fine, un crin roșu, iar dedesubt icoana Sfintei Fecioare Maria. Paliditatea morții nu i-a distrus deloc trăsăturile de clasică frumusețe.

 

Vestea morții Reginei s-a răspândit cu mare repeziciune iar oamenii primeau consternați teribila știre. În multe orașe, cetățenii aflați în grădini și localuri publice au fost atât de șocați de cumplita veste încât „unii au început să plângă și cea mai mare parte au părăsit localurile. Spectacolele au fost întrerupte și orchestrele și muzicile din grădini și restaurante au încetat să mai cânte”. Orașele, edificiile publice și chiar foarte multe case,  au arborat doliul, iar Castelul Bran, atât de iubit de Regină, și-a închis obloanele ferestrelor, parcă pentru a mai păstra ceva din „parfumul răsuflării celei ce a fost sufletul neamului românesc”.

Curtea Regală anunța doliu de 6 luni din care 3 luni de mare doliu, iar N.P. Comnen, ministrul Afacerilor Străine dădea ordin tuturor consulatelor și legațiilor române din străinătate să arboreze drapele zăbrănite și să ia doliul, până la noi dispoziții. În ziua funeraliilor naționale, toate reprezentanțele românești din străinătate urmau să organizeze requiemuri, la care vor participa autoritățile locale, corpul diplomatic și consular din țările respective, membrii reprezentanțelor românești și coloniile române. Cumplita veste a produs o vie emoție nu doar în țară ci și în străinătate. Telegrame din toate colțurile lumii soseau în mare grabă, exprimându-și condoleanțele…

Sinaia devenea tot mai neîncăpătoare. Valuri de oameni se revărsau spre castel, cu sufletul îndoliat și cu ochii înlăcrimați. „Deoparte a aleelor cari conduc dela Castelul Peleș spre gară, sunt înșiruite trupele. De altă parte școlile, străjerii, premilitarii, societățile, delegațiile și imensul public venit să-și ia ADIO”.

La orele 10, soseau cu un tren special, membrii guvernului. La ora 11, împreună cu Patriarhul Miron Cristea, îi prezentau Regelui Carol al II-lea, la castelul Foișor, condoleanțele: „Servească-Vă drept mângâiere faptul, că Neamul Românesc înscrie în cartea sa strălucite pagini despre viața Ei și, în deosebi, despre contribuția Ei la epocalul eveniment al Întregirii Neamului și Țării, pentru care-i va păstra o recunoscătoare pomenire”.

După prezentarea mesajului, Regele, membrii guvernului și membrii Familiei Regale au intrat în holul castelului Pelișor, unde Augusta defunctă era așezată în sicriu. Aici I.P.S. Patriarh a oficiat o scurtă slujbă religioasă.

La ora 11, sicriul a fost ridicat și purtat pe umeri de delegația ofițerilor din Regimentul 4 Roșiori, al cărui comandant onorific fusese Regina Maria! Cortegiul era format din: cler, Familia Regală, Patriarh, membrii guvernului și autoritățile locale. De asemenea la această manifestare au mai participat: d-na Mavrodi, mare maestră a Casei M.S. Regina Maria; generalul Baliff, consilier regal; E. Urdăreanu, ministrul Casei Regale, d-na Procopiu; d-ra Galitza, colonel Zwidenek, d. Flondor, Mareșalul Curții, colonelul Stavri, colonelul Rusescu, colonelul Mihăilescu, colonelul Brătescu, colonelul Ulea, 12 ofițeri ai Regimentului 4 Roșiori, în frunte cu col. Racoviță și 4 ofițeri medici de la Spitalul „Regina Maria” din Cluj. Pe când cortegiul se îndrepta spre Castelul Peleș, într-o tăcere impresionantă, garda vânătorilor de munte dădea ultimul onor Suveranei, în sunetul prelung și trist al cornurilor… Corpul Înaltei defuncte a fost depus în sala principală a castelului Peleș, unde, conform ultimei dorințe a M.S. Regina Maria, a fost acoperit cu flori roșii! Tricolorul pe care era brodată stema țării, o învăluia ca într-o superbă mantie regească pe aceea care a dat cea mai înaltă contribuție, alături de gloriosul Rege Ferdinand, la făurirea visului nostru milenar. În cele patru colțuri ale catafalcului drapat în violet, după dorința Augustei defuncte, au făcut de veghe, cu schimbul, câte patru ofițeri din toate armele. În timpul prînzului au făcut de gardă și doamnele de onoare.

Din ziarul „Universul”, aflăm că „în cursul nopții, s-a deschis și testamentul Augustei defuncte, M. S.  Regina Maria, care și-a exprimat în scris dorința, ca la moartea Sa, să nu se arboreze doliul negru, ci culoarea violetă cardinal alături de drapelul țării”! Odată cu testamentul întocmit la 29 iunie 1933 și care cuprinde și această dorință, Suverana a lăsat și o scrisoare adresată Țării. Dorințele testamentare ale Suveranei vor fi respectate întocmai, iar catafalcul pe care va fi așezată defuncta Regină fi drapat în violet cardinal. Deasemenea gara Sinaia și toate celelalte gări, pe unde va trece trenul mortuar, vor fi drapate tot în violet cardinal.

A doua zi trupul neînsuflețit al Reginei noastre urma să fie transportat la București. Încă de la ora 7 dimineața, în marele hol al castelului Peleș, începea serviciul divin oficiat de starețul mănăstirii Sinaia, înconjurat de întregul cler local. Era prezent Regele Carol cu întreaga Familie Regală. La orele 7 și 20, sicriul a fost ridicat pe umeri, de ofițerii Regimentului 4 Roșiori și depus pe un afet de tun, tras de 6 cai. Coșciugul, era încadrat de coroane și ghirlande de gladiole și garoafe roșii.

S-a format următorul cortegiu: un pluton de jandarmi, clerul, maestrul Curții Reginei Maria, carul mortuar, Regele Carol II, Familia Regală, Patriarhul Miron Cristea, membrii guvernului și autoritățile locale. Cortegiul a coborât pe aleea Carmen Sylva, a traversat curtea mănăstirii, a înconjurat parcul Sinaiei pe Splaiul Cantacuzino și pe strada I.G. Duca și apoi s-a îndreptat spre Gară. Trotuarele erau înțesate de mii de oameni. Mulți dintre ei nu-și puteau stăpâni lacrimile, iar alții îngenuncheau la trecerea cortegiului.

Principesa Ileana, copleșită de emoție, nu a mai putut urma cortegiul nici măcar susținută… astfel că la ieșirea carului funebru din curtea mănăstirii, Alteța Sa a fost urcată într-o mașină și condusă la gară, „unde a căzut zdrobită într-un fotoliu din sala de recepție”.

Ajuns pe pietrișul din fața gării Sinaia, afetul de tun s-a oprit încetișor. Ofițerii din Regimentul 4 Roșiori au coborât emoționați sicriul, care, va fi urmat apoi de Familia Regală și de membrii guvernului spre peron, unde o companie din batalionul de gardă, sub comanda  locotenentului Tineu, a dat onorul, iar muzica militară, condusă de maestrul Massini, a intonat Imnul Regal. Sicriul a fost condus apoi la vagonul mortuar, îmbrăcat în întregime în culoarea favorită a defunctei Regine și depus pe catafalcul străjuit de patru ofițeri din escorta regală. În acest vagon a urcat starețul mănăstirii Sinaia și doar câțiva preoți. După ce sicriul a fost bine fixat și acoperit cu coroane și ghirlande de flori roșii, deasupra căruia s-a așezat pavilionul Casei M.S. Reginei Maria, Regele, împreună cu membrii Familiei Regale, membrii guvernului și demnitarii Curților Regale s-au urcat în vagonul regal. Cele două locomotive pavoazate cu tricolor cernit și flamura regală, au pornit domol, în vreme ce compania din Regimentul de Gardă dădea onorul și se intona Imnul. Trenul Regal a oprit doar 3 minute la Comarnic și 10 minute la Câmpina. În toate stațiile, poporul adunat în fața gărilor, împreună cu preoții îmbrăcați în odăjdii, și-au așteptat Regina, purtând lumânări aprinse în mâini. La Ploiești, autoritățile locale, școlile, străjerii și premilitarii așteptau pe marele peron al gării. Pe linia a III-a, unde urma să sosească trenul, o companie din Regimentul 32 Mircea, cu muzică și drapel, aștepta intrarea trenului în gară. În dreapta stăteau preoții în odăjdii și corurile școlare. Trenul regal a intrat în stație la orele 9.42.

Citește și Mic portret de mare pictoriță Cecilia Cuțescu – Storck

Trupele au dat onorul, muzica a intonat imnul regal, după care a început serviciul religios. Numeroase coroane aduse de populația Ploieștilor au fost urcate apoi în vagonul mortuar. Cu lacrimi în ochi și cu nelipsitele lumânări aprinse în mâini, ploieștenii și-a luaut adio de la Regina lor. După 15 minute, trenul s-a pus în mișcare spre capitală. Încă de la intrarea trenului în zona Bucureștilor, tunurile au început să vestească, prin  cele 75 de salve, apropierea lui. Convoiul funerar este așteptat de Ambasadorii extraordinari, Președintele Consiliului de Miniștri și Consilierii Regali, Guvern, Mitropoliți, Prim-Președintele Înaltei Curți de Casație, Prim – Președintele Consiliului Legislativ, Prim-Președintele Înaltei Curți de Conturi, Primarul Capitalei, Președintele Academiei Române, Inspectorii Generali de Armată, Șeful Marelui Stat Major, Comandantul Corpului 2 Armată, Comandantul Diviziei a IV-a, Prefectul județului Ilfov, Prefectul Poliției Capitalei, Directorul General al Polițiilor, Comandantul Pieții București, ș.a. Catafalcul era deja pregătit în fața gării.

La cele patru colțuri, tămâierile erau  îmbrăcate în violet. Din trenul regal a coborât mai întâi Regele Carol II, apoi Principesa Elisabeta, Arhiducesa Ileana, Principele Nicolae, Marele Voievod Mihai și Arhiducele Anton de Habsburg. După serviciul divin, sicriul cu corpul defunctei Regine Maria este purtat pe umeri de ofițerii Regimentului 4 Roșiori și depus în Sala Bizantină, în același loc unde, a fost depus cu ani în urmă și corpul M. S. Regelui Ferdinand. Toate edificiile publice, toate magazinele, toate instituțiile particulare au arborat  drapele cernite în bernă, iar balcoanele au fost drapate în sute de metri violet, culoarea pe care a preferat-o Regina florilor…

Toată după amiaza, zeci de mii de oameni au defilat pe lângă catafalcul în care se odihnește pe veci cea mai iubită Regină. Străjerii și străjerele, cu cugetele în zăbranic și cu pioasă durere, s-au prosternat cu lacrimi la căpătâiul Reginei lor, acestei femei de rară gingășie și neegalată frumusețe, căreia destinul i-a dat misiunea să fie Strajă Țării, strajă neadormită în tragedia pe care o trăia neamul nostru … Tinerii străjeri au adus cu ei și o jerbă din garoafe roșii, pe care era scris cu litere de aur: „STRAJA ȚĂRII, bunei și marii noastre Regine, amintire pururea vie”.

Cotidianele de seamă din străinătate, zile întregi au publicat fotografii și lungi biografii ale Reginei, în elogioase cuvinte din care am spicuit doar câteva rânduri: „REGINA MARIA – FEMEIA CARE A CREAT ROMÂNIA MARE”;Regina Maria a fost cu adevărat o Regină mare, al cărei curaj, avânt și energie au contribuit într-o largă măsură la înfăptuirea României de astăzi”; „Suverana a fost una dintre personalitățile cele mai marcante ale familiilor domnitoare din Europa”; „cu moartea Reginei Mame a României dispare din viața Europei, una din figurile cele mai încântătoare și mai interesante. Ființa Sa stăpânită de un dinamism și de o energie rare, au împins pe Regina Maria, din ziua suirii Sale pe tron și până la moarte, spre noua sa patrie, căreia i-a dăruit toate forțele Sale”; „prin dispariția Reginei Maria, România pierde o mamă cu o rară putere de acțiune, o mamă ce și-a câștigat merite nepieritoare dela țara Sa”; „Regina Maria a dovedit o iubire nestrămutată pentru țara și poporul Ei, iar după ce s-a urcat, alături de soțul Ei, pe tron, a influențat cu succes viața politică a țării Sale, determinând intrarea în război a României alături de aliați”; cea mai frumoasă și mai blândă dintre Regine”; „în timpul războiului, Suverana a suferit, fără șovăire, aceleași lipsuri și dureri ca și supușii Ei”; „cu moartea Reginei Maria a României, dispare una din ultimele figuri istorice ale epocii marelui război”!

După acest ultim popas al Reginei, în capitala atât de greu încercată și după o ultimă strajă la căpătâiul său, făcută în solemna sală a Palatului Regal, chiar de membrii Familiei Regale, în duminica zilei de 24 iulie 1938, la ora 7,30 clopotele bisericilor vesteau începerea serviciul religios oficiat de către Înaltul Cler, format din I.I. PP.SS Mitropoliții Niculae Bălan al Clujului, Visarion Puiu al Cernăuților și Nicodim al Iașilor, flancați de vicarul Mitropoliei din Chișinău și părintele Nae Popescu, alături de care a slujit și arhimandritul Emilian cu patru diaconi. Patriarhul, ca președinte de consiliu, asista în spatele Regelui Carol II.

Citește și Elena Văcărescu – „ambasadoarea sufletului românesc”

Orchestra Soc. Filarmonica a interpretat „Eroica” de Beethoven. De jur împrejurul catafalcului îmbrăcat în violet cardinal, erau numai jerbe, coroane, suspinuri și lacrimi…. Episcopii greco-catolici și romano-catolici se aflau la stânga catafalcului. În spatele acestora, erau șefii celorlalte culte: marele muftiu, episcopul luteran și episcopul reformat. Dintre foștii ministri au fost de față: Dinu I. C. Brătianu, Victor Antonescu, prof. Dimitrie Gusti, Ion Mihalache, Ion Inculeț ș.a. De asemenea erau prezenți toți miniștrii și subsecretarii de stat, toți membrii corpului diplomatic și întreaga Curte de casație.

După ce s-a terminat serviciul divin, la cântarea „Veșnica Pomenire”, o mare parte din întreaga asistență, a izbucnit în plâns! Regina Marioara a Iugoslaviei și Arhiducesa Ileana, pline de smerenie, au îngenuncheat la citirea Evangheliei. De acum, ziua cea din urmă a Reginei Maria în capitala Țării Sale, se apropia de sfârșit…

La orele 9 si 5 minute sicriul a fost ridicat de pe catafalc și coborât în curtea Palatului. Pe peronul corpului de gardă, un detașament din Regimentul 4 Roșiori și din Regimentul Mihai Viteazul au dat ultimul onor. Sicriul a fost așezat pe un afet de tun, îmbrăcat în nelipsita purpură cardinal. S-a intonat Imnul Regal. În fruntea cortegiului, în trăsură, se afla Prefectul Poliției Capitalei, generalul Gabriel Marinescu, urmat de un escadron din Regimentul 4 Roșiori. În cortegiu se remarca soborul format din 500 preoți și delegații Cavalerilor Mihai Viteazul, înveșmântați în mantiile lor albe.

Coroana de aur a Reginei este dusă de generalul inspector de armată Ilasievici. Maestrul Curții Reginei, colonelul general Zwiedeneck, precede carul mortuar, tras de șase cai negri, duși de frâie. Cordoanele erau ținute de generalul adjutant Baliff, de prof. Nicolae Iorga, de Al. Vaida Voevod și de generalul Arthur Văitoianu. Imediat după carul funebru, venea calul favorit al Reginei Maria!

În urma carului mortuar, se afla Regele Carol II, urmat de principele Mihai, Nicolae, Anton de Habsburg și principele Frederich de Hohenzollern. La doar câțiva pași se găseau Ducele de Kent, Principele Paul, Principele Kirill și Principele de Wied. Demnitarii Curții încheiau prima parte a cortegiului. Urmau apoi ambasadorii celor 16 state și ministrul Afacerilor Străine, Petrescu-Comnen. După ambasadorii străini veneau consilierii regali, d-nii Constantin Argetoanu, Gh. Tătărescu, G. G. Mironescu, mareșal Presan și dr. C. Angelescu, apoi Patriarhul Miron Cristea, urmat de întregul guvern al țării, șefii de misiuni și atașații militari, în frunte cu decanul Corpului Diplomatic, Andrea Cassulo, Nunțiu Papal ș.a.

Convoiul a pornit în zgomotul celor 75 de lovituri de tun dar și în dangătul clopotelor bisericilor din Capitală, care au sunat pe următorul traseul: Bulevardul Independenței, Bulevardul Elisabeta, Calea Victoriei până la Ateneu, strada Franklin, B-dul Ionel I. C. Brătianu, B-dul Tache Ionescu, B-dul Lascăr Catargiu și Șoseaua Kiseleff până la Gara Regală, unde sicriul regal a fost coborât de către ofițerii Regimentului 9 Roșiori și așezat în trenul mortuar.

Armata a fost așezată pe tot parcursul de la Palatul Cotroceni până la Gara Regală. În spatele ei erau aliniate școlile, societățile și corporațiile, cu drapelele lor. Încă de la orele 6 dimineața, de la Palatul Regal până la Mogoșoaia, largile bulevarde și șoseaua Kiseleff erau înțesate cu public, școli, societăți, străjeri și armată. Toți doreau să-și conducă iubita Regină pe ultimul drum!

Pânze lungi de durere fluturau peste blocuri, peste palate, peste vile și monumente, peste arcuri de triumf și portaluri. Toate globurile electrice erau înfășurate în violet. Gara Regală este toată drapată în violet cu cifrul Reginei prins pe frontispiciu. La intrare și la ieșire, pe peron, deoparte și de alta a portalurilor, amforele aurite fumegau tămâia. Salonul, catafalcul, întreg vagonul mortuar erau învăluite în catifea violetă. Pe trepte însă, superbe gladiole roșii spărgeau ușor violetul predominant… Escadrile de avioane, ce au însoțit cortegiul, evoluau deasupra Gării regale.

În salonul regal așteptau îmbrăcate în mare doliu, doamnele de onoare, precum și M. S. Regina Marioara a Iugoslaviei, Principesa Elisabeta, Arhiducesa Ileana, Ducesa de Kent, Principesa de Meinlicher, precum și celelalte Altețe Regale. Când cortegiul funerar a ajuns la Gară, consilierii regali, prof. N. Iorga, general Baliff, Alex. Vaida Voevod și generalul Arthur Văitoianu au dat drumul panglicilor, pe care le-au purtat pe tot parcursul, iar ofițerii de roșiori au coborât sicriul din stejar, de pe afetul de tun greu. L-au așezat apoi în vagonul mortuar, sub privirea tristă a celor prezenți. Muzica Gărzii Regale a dat ultimul onor din capitala țării. Generalul Ilasievici și alți doi generali au așezat pe sicriu, coroana Reginei. La cele patru colțuri ale catafalcului, trec de strajă ofițerii roșiori. Sfârșită de durere, Familia Regală a luat loc în trenul, care a pornit încetișor spre Curtea de Argeș.  După trenul mortuar, la interval de 15 minute, au mai plecat două trenuri cu persoane oficiale, invitate la tristul eveniment. Trenul mortuar trebuia să ajungă la destinație, la ora 16, urmând să oprească între timp în gările Titu, Golești și Pitești. Pe peronul gărilor, în tot parcursul, s-a aflat clerul, toate autoritățile locale, societățile și școlile. Exact la ora menționată, trenul mortuar Regal sosea în Curtea de Argeș fiind primit de persoanele oficiale sosite cu trenurile speciale și de autoritățile locale. Episcopul Grigore al Argeșului, în fruntea unui sobor de preoți, a întâmpinat Familia Regală. S-a intonat  Imnul Regal. Generalul Ilasievici strângea cu emoție coroana… Sicriul a fost așezat cu grijă pe catafalc, în timp ce preoții își aprindeau lumânările…

Citește și DARCLÉE – privighetoarea din Carpaţi

Regele și membrii familiei regale, „descoperiți, s-au așezat să asculte sfânta slujbă cu lacrimi în ochi”. În cântările preoților, în bubuitul salvelor de tun… sicriul, purtat pe umeri de ofițeri,  a fost apoi introdus în Biserică, unde, alături de mormântul Regelui Ferdinand, o nouă criptă era deschisă… pentru Regină!

Inima Reginei, păstrată într-o casetă și supravegheată cu sfințenie de aghiotantul Suveranei, generalul Eugen Zwiedineck, a fost scoasă de acesta, încă de sâmbătă seara (23 iulie 1938), din sicriu și i-a fost înmânată lui Carol II, care avea sarcina s-o învelească, conform indicațiilor transmise de Regină, într-un drapel cu două fețe: pe o parte, cel englezesc, pe cealaltă parte, cel românesc. Astfel împachetată „inima este pusă într-o altă casetă, din argint masiv, gravată și ornată cu pietre prețioase, opera bijutierului parizian Maurice Fromment și era un dar primit, în 1983, de la Eufrosina Lascăr Catargiu, soția primului ministru, în numele „doamnelor române”. În cele patru colțuri ale casetei se află patru personaje alegorice: Caritatea, Credința, Curajul și Pietatea. Pe laturi sunt incrustate 32 de medalioane de argint cu emblema județelor de atunci ale României, despărțite de email albastru, bătut cu briliante”. Cele două casete devin astfel un dublu sicriu, al unei inimi mari care mult a iubit, dar și mult a iertat, cum singură a scris în Testamentul Său: „Iert pe cei care m-au făcut să sufăr. Rog pe cei cărora involuntar le-aș fi greșit, să mă ierte, căci nu am voit să fac rău nimănui”.

Ce suflet minunat… și ce rugăciuni frumoase înălța către Dumnezeu:

Îmi înalț inima spre Tine, Oh! Doamne! Ascultă, te rog, smerita mea rugă. M-ai înălțat, mai așezat în locul de slavă și ai pus în mâinile mele o putere ce nu e hărăzită multora. Mi-ai însemnat un drum care trebuie să fie al meu și pe care trebuie să pășesc fără a șovăi. Din pricină că sunt nevoiți să-și înalțe fruntea ca să mă vadă, mulți cred că nu calc decât prin locuri pline de soare; dar Tu, oh Doamne! cunoști pietrele ce-mi rănesc picioarele și mulțimea spinilor ascunși sub trandafirii ce mi-au fost dăruiți. Ai așezat purpura pe umerii mei și coroana pe capul meu și mi-ai poruncit să le port! …

Sunt mama unui popor și am fost aleasă să-l călăuzesc în viață și să port povara durerilor și bucuriilor lui. De aceea strig către Tine, oh, Dumnezeul meu! Dă-mi putere să înfrunt orice soartă, să înving orice temere, să străbat prin orice furtună. Dă-mi o nesfărșită răbdare, o Doamne, și voință de a birui orice ispită nevrednică; fă-mă fără teamă, bună și dreaptă, o Doamne, așa încât să rămân neclintită în mijlocul oricărei nenorociri.

Dă-mi o inimă vitează ca să suport toate durerile pe care le văd și le aud, o inimă vitează ca să nu pierd curajul la sfârșitul unei zile de sbucium; o inimă destul de mare ca să poată iubi și pe cei pe care nimeni nu-i iubește, destul de dreaptă ca niciodată să nu osândească în grabă și destul de milostivă ca să poată ierta de 70 de ori câte 7! Dă-mi darul cuvintelor care mângâie, o Doamne și darul compătimirii și al înțelegerii, ca de câte ori întind mâna, să nu fie în zadar. … Iar când va veni ceasul meu din urmă, o Doamne, fă să mă găsească fără amărăciune în suflet împotriva nimănui și fă ca nimeni să nu se creadă dușmanul meu, așa încât înainte de a veni în fața Ta, mâinile ce ridic în binecuvântare să fie ușoare ca niște aripi plutind spre cer.

Și de își va aminti cineva de mine pe pământ, o Doamne, să mă vadă cu un zâmbet pe buze, cu un dar în mână și cu lumina credinței în ochi, acea credință care mută munții din loc” .

La ora 17.50, în salutul celor 75 de salve de tun regal, în dangătul trist al clopotelor și în plânsul tainic al celor de față, avea să se coboare în criptă, sicriul cu trupul defunctei Suverane, iar zece minute mai târziu, în timp ce se intona, pentru ultima oară, Imnul Regal, mormântul Reginei, se zidea… închizând în el pe „Îngerul păzitor al României”, așa cum frumos a numit-o Alexandrina Cantacuzino!

Cripta rece și întunecoasă avea să adăpostească, de acum înainte, o Mare Regină, care ne-a aparținut în întregime „,până la ultima picătură a sângelui meu” (cum obișnuia Suverana să spună), care s-a identificat cu destinul țării noastre, făcând-o să declare: „fericirea și nenorocirea acestei țări face fericirea și nefericirea propriei mele vieți”; o Regină care și-a dorit să rămână în amintirea noastră ca suverana care ne-a iubit cu toată puterea inimii sale, pentru că „dragostea mea este puternică, plină de avânt  și  foarte răbdătoare”.

MARIA, REGINA TUTUROR ROMÂNILOR, acest simbol al vitejiei și deopotrivă al nobleții,  și-a dorit ca atunci când va ajunge la capătul drumului și va intra în lumea tăcerii veșnice, să-și ridice regalele mâini pentru o ultimă binecuvântare:

Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasă țară, care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă țară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre națiuni, să fii cinstită, iubită și pricepută.

 „Și-acum vă zic Rămas Bun pe veci: de acum înainte nu vă voi mai putea trimite niciun semn: dar mai presus de toate amintește-ți, Poporul meu, că te-am iubit și că te binecuvântez cu ultima mea suflare”!

*Aducem mulțumirile noastre Bibliotecii Academiei Române, Statului Major General al Armatei și distinsei doamne Nicoleta Popescu , pentru punerea la dispoziție a materialului fotografic.

Credite foto: Biblioteca Academiei Române, Statul Major General al Armatei, colecția d-nei Nicoleta Popescu, Ziarul „Universul ”, Ziarul „Neamul Românesc”.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii