Cautare




, Editor Coordonator

Explorator. De vocație, om. De profesie, povestitor. www.georgianaciofoaia.ro

Lifestyle |
|

Regia Universului în 40 de zile

Cred în întâlniri și în boom-urile sociale care fac anumiți oameni să se „întâmple” la un moment dat. Și mai cred că asemenea șoapte „conspirative” ale universului ne determină să vrem să schimbăm lumea. Chiar și în 40 de zile.
Chris Simion FOTO Alex Galmeanu

M-am întâlnit cu Chris Simion într-o dimineață austeră de februarie, cu scopul declarat de a o descoase despre cea mai nouă carte a ei, vrednică de Cartea Recordurilor: „40 de zile”. În fața mea s-a dezvăluit un tezaur de gesturi și de credințe, pline de grația și modestia unui Om cu adevărat mare. Am avut emoții până la găsirea unei cafenele primitoare, tăcute și gata să ne adăpostească întrebările și răspunsurile. Iar Chris a descoperit-o într-o casă veche, din spatele bulevardului Magheru: un alt tezaur, cu pereții plini de povești.

Regizorul Chris Simion e unul dintre oamenii pe care îi privești fascinat atunci când intră în încăpere: lumina ochilor, mișcările subtile, tonul vocii – toate destăinuie arta care îi curge prin vene. M-am păcălit singură crezând că am întrebările pregătite. Am început să discutăm despre micul dejun, despre călătorii, despre coperțile cărților, despre regie, despre modestia lui Eric-Emmanuel Schmitt.

Cel mai nou roman al ei, motivul întâlnirii noastre, este a noua carte scrisă de Chris. Un roman redactat în 40 de zile. Un roman – exercițiu, un joc al introspecției și al (re)găsirii de sine. Recomandat persoanelor aflate în derută existențială, cu alergie la minciună și cu tulburări de maturitate. Jocul începe pe 6 ianuarie și se termină pe 14 februarie după cele 40 de zile. „Ultima zi este răscrucea, momentul deciziei: «încotro?». După atâta timp de reflecție și sinceritate, ai răspunsul și simți exact pe unde s-o iei“.

Chris îmi mărturisește că „40 de zile“ nu este doar titlul romanului. Este laitmotivul pe care s-a construit proiectul. Aflu că 40 este o cifră magică, cu cel puțin câteva conotații mistice, iar povestea acestor 40 de zile este construită pe o latură metafizică, filozofică. Discuția despre proiect se topește într-un telefon spontan dat editurii: „Când e gata copilul meu?“ întreabă Chris și îi pot zări strălucirile unor lacrimi în ochi. După detaliile tehnice și încă două minute de însemnări în agendă, se hotărăște să-mi dezvăluie cum arată coperta cărții. Admir, citesc, mă uit la ea: perfect.40 de zile. Povestea sufletului în primul rând, a opțiunilor pe care le facem cu inima, nu cu mintea. „Este povestea a două personaje: Floarea Soarelui și Zmeul Albastru, care se întâlnesc și se cunosc. Se cunosc și apoi se despart, dar nu se uită“.

Simplitatea și firescul lui Chris mă ademenesc în locuri pe care nu le-am mai testat până acum. Tot ce își dorește autoarea este ca mesajul ei să ajungă la cât mai multe inimi, cel puțin la fel de multe cum au avut cărțile „Ce ne spunem când nu ne vorbim“ sau „În fiecare zi, Dumnezeu se roagă la mine“. Realizez pe măsură ce timpul trece că „40 de zile“ nu e un proiect editorial obișnuit. Lansarea va fi de fapt o călătorie în 40 de orașe, fiecare cu energia și cu vibrația lui. Mai mult decât o călătorie, Chris crede că lansarea este un drum cu 40 de întâlniri. Și-mi mărturisește că nimic nu e întâmplător sau aleator. Cu atât mai puțin lansarea unui manuscris atât de intim. De altfel, Chris nu face nimic doar pentru că „trebuie”. Nici autografele nu sunt formale. Are un mod aparte de a-și lăsa impregnată adânc identitatea și mă întreb câți dintre noi sunt capabili de așa ceva.

Chris scrie cu stiloul. Mult, intens, temeinic. Niciodată la calculator. Eu îi văd autenticitatea ca pe o calitate. Butoanele sunt un viciu pe care nu-l gustă și bine face. Îi cer un secret la schimb pentru succesul articolului meu. Îmi propune unul covârșitor: romanul este inspirat dintr-un canon dat de duhovnicul ei, în 2013.
Chris e o undă. O energie. O oglindă. Întâlnirea cu ea mi-a trezit o sete de Dostoievski și o poftă de spectacol, de viață și de oameni. Și pofta asta mi-a câștigat un viitor loc în spatele scenei, să văd cum se „prepară” indicațiile regizorale cu dressingul textului.

Am ieșit din cafenea, am tras adânc aer în piept și-am mulțumit universului: eram transformată într-un merengue chantilly în culori pastel, gata să privesc lumea din alte perspective. Din cel puțin 40.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii