
În primele 11 luni ale acestui an, campaniile de promovare pentru brandurile firmelor de comunicații au strâns în total 199.198 puncte de audiență (Gross Rating Point – GRP’30, urban). Volumul se situează la nivelul anului 2011 (creștere de doar 0,2%). Pe baza GRP’30, companiile cumpără spații de publicitate TV. (Un GRP urban echivalează cu 105.000 de persoane.) Bugetul de audiență al operatorilor telecom reprezintă 10,7% din totalul audienței furnizate de piața TV (1.853.246 GRP). „Forbes România” estimează că piața telecom a consumat publicitate TV în valoare de 26 milioane de euro.
Compania Orange se situează pe primul loc în topul audienței cu 68.182 GRP’30, cu 5,1% mai puțin decât în aceeași perioadă a anului 2011. Pe următoarele locuri se plasează Vodafone (48.787 GRP’30) și Cosmote (48.632). Vodafone a suferit o scădere de 7,2% a bugetului de puncte de audiență, în timp ce Cosmote a înregistrat o creștere de 1,5%.
Dar cea mai mare creștere a avut-o Romtelecom (24,8%), care a obținut un volum de 19.180 GRP-uri. Campaniile de promovare ale operatorului de cablu și telecomunicații UPC au adunat 9.635 puncte de audiență, cu 51,8% mai mult decât în 2011. RCS&RDS a fost inexistent cu reclame pe televiziunile care figurează în sondaje.