Documentul nu pomenește absolut nimic despre rebate, dar precizează că „intermediarii nu pot să primească altă plată sau contraprestație decât cea care le este platită de către beneficiarul final și nu pot primi vreun avantaj din partea radiodifuzorului”. De aici, pare a se înțelege: „Adio, rebate!” în achiziția de publicitate TV de către agențiile de media (intermediarii).
În realitate, fiecare jucător din piața de publicitate înțelege ce îl duce mintea și ce vrea, conform intereselor sale. Doar avem o piață liberă de publicitate! Luați la rând șefii agențiilor de media și întrebați-i ce este rebate-ul. De la cei care vă vor răspunde cu chiu cu vai (foarte puțini) veți auzi numai ambiguități. Rebate-ul este un tabu în piața noastră.
Confuzia creată de această Ordonanță, o „datorie” pe care Guvernul Ponta a achitat-o trustului de televiziune al lui Dan Voiculescu pentru „serviciile prestate” în zona politică, și practica frecventă a pieței de publicitate de a-și ascunde „cadavrele” în dulapuri transformă rebate-ul într-o noțiune abstractă.
Mulți vorbesc (pe la „colțuri”) despre rebate, dar puțini pretind că l-au văzut. Mulți îl condamnă, dar și mai puțini se pot lăuda că au profitat de rebate. În fond, rebate-ul există sau nu există pe piața noastră de publicitate? Al cui este rebate-ul: al clienților, al agențiilor, al furnizorilor de media sau al unor aleși? Cine sunt oamenii care îl revendică? Cine sunt cei care au dreptul să-l bage în buzunare? Rebate-ul se duce în afara țării sau se plasează în conturi bine protejate?
Unde trăiește rebate-ul, pe lângă casa omului, în pădure sau pe lângă „casele” agențiilor de media? Cât de mare este rebate-ul la nivelul pieței TV din România, într-un an: 5 milioane de euro sau 10 de milioane? E personaj pozitiv, încurajând dezvoltarea pieței, sau e personaj negativ, distrugând-o? A jucat vreodată în filmele lui Sergiu Nicolaescu? Sau joacă un rol important în atribuirea bugetelor de publicitate în selecția agențiilor de către clienți? E un cancer sau e o sursă de sănătate? Este o legendă sau o realitate? O ficțiune sau chiar sunt bani, mulți bani?
Dacă nu se poate stabili transparent, la nivelul breslei publicitarilor, ce este rebate-ul, atunci s-ar putea înființa măcar câteva entități care să se manifeste decent în spațiul public: „Asociația Luptătorilor Împotriva Rebate-ului”, „Asociația Victimelor Rebate-ului” sau „Asociația Proprietarilor de Rebate” (N-ar fi recomandat termenul de „profitori de rebate”!) Atunci, prin dezbaterile acestor organizații rebate-ul ar ieși la suprafață, poate l-am vedea și la vreun talk-show TV și ar căpăta identitate. Toată lumea ar putea să-l cunoască, iar motivația Ordonanței Guvernului Ponta – „necesitatea combaterii sistemelor netransparente și anticoncurențiale, care afectează în egală măsură activitatea stațiilor TV” – n-ar mai reprezenta o mostră de prostie și demagogie, în același timp.
Atâta timp cât nu există interes din partea breslei publicitarilor să stabilească ce este rebate-ul, acest termen va rămâne un mister. Așa se întâmplă și cu alte „mistere” din viața românilor, care sunt transferate în tezaurul cu bancuri, cu pamflete, cu anecdote, hai să luăm rebate-ul la caterincă, haz de necaz!
Ordonanța Guvernului Ponta nu va reuși, dacă asta și-a propus, să elimine rabate-ul de pe piața de publicitate TV. Pentru că o piață liberă este mai puternică decât un guvern clientelar. Și rebate-ul, indiferent ce definiție are avea, face legea în piața noastră.
