
Documentarul surprinde portretul celui de-al 40-lea președinte american și ascensiunea lui – de la actor mediocru de cinema la reprezentant de vânzări al General Electric, de la guvernatorul statului California până la cel mai puternic om din lume – și examinează modul în care acest vehement opozant al comunismului reușeste să aibă o carieră politică neașteptată – o carieră care continuă sa modeleze încă modul de viață american.
Totuși, unii critici consideră că economia mondială încă suferă de pe urma efectelor politicilor lui Reagan, iar orgoliul politicii sale externe continuă să împingă America într-un ciclu de intervenții militare aventuroase în diferite colțuri ale lumii. Pentru acești critici, Reagan este o figură de rău augur, care a făcut mai multe lucruri proaste decât bune.
Cine a fost Ronald Reagan și cum a ajuns să modeleze politica mondială în modul în care a făcut-o? Cu ajutorul unor interviuri cu colaboratorii săi cei mai apropiați și care l-au cunoscut cel mai bine, acest documentar oferă o perspectivă profundă și relevantă asupra politicilor lui Reagan care au revenit în actualitate.
BBC Knowledge poate fi recepționat în rețelele Romtelecom, Digi și Orange TV.