FacebookTwitterLinkedIn

Numele tău are o muzicalitate spaniolă, lucru neaşteptat pentru un orologier elveţian…

Părinţii mei sunt spanioli (mama e din Madrid, tata – din Barcelona), dar au venit în Elveţia de foarte tineri. Eu m-am născut în această ţară, în La Chaux-de-Fonds, în 1983.

Este pasiunea pentru ceasornicărie o moştenire de familie, aşa cum se întâmplă cu majoritatea orologierilor de aici?

Tatăl meu era inginer specializat în mecanica fină. De la el am moştenit pasiunea pentru complicaţii şi pentru mecanică în general.

A existat acel moment în care ţi-ai spus: „Voi deveni orologier“?

Am fost fascinat de meşteşuguri încă de mic, de priceperea, cunoştinţele, răbdarea şi tradiţia pe care practicarea lor le presupune. Crescând, am început să fiu atras şi de estetică, deci nu doar de felul în care sunt făcute lucrurile, ci şi de acela în care arată, de felul cum le simţim, de design, de ideea care stă în spatele realizării lor.

Pe când aveam 15 ani, unul dintre prietenii fratelui meu – care era cu cinci ani mai mare decât mine – m-a invitat la un curs de ceasornicărie. Am acceptat pe loc şi m-am surprins îndrăgostit de arta orologeriei. Şi, odată ce am decis că voi deveni ceasornicar, m-am dedicat integral învăţării acestui meşteşug. Am ştiut că era singurul lucru care mă putea face fericit şi mândru de mine însumi. Ceasul mecanic este cea mai subtilă combinaţie de artă, ştiinţă şi mecanică pe care am întâlnit-o.

Pentru studiile de specialitate ai mers la Le Locle, centrul orologeriei elveţiene…

Timp de şapte ani, am urmat cursurile prestigioasei şcoli de orologerie din Le Locle. La început a fost pregătirea de patru ani pentru a deveni ceasornicar calificat; au urmat doi ani în care am învăţat cum să fac restaurare de ceasuri şi încă unul dedicat construirii lor. Au fost ani minunaţi, dar următorii s-au dovedit încă şi mai frumoşi!

Ţi-ai început cariera ca ceasornicar restaurator. Ce modele ţi-au trecut prin mână?

Am început să lucrez pe partea de restaurare, la Parmigiani, în 2005, şi am ajuns şef al acestor ateliere prestigioase. Mi-au trecut prin mână ceasuri de buzunar foarte complicate, alte modele orologiere şi automate. Printre obiectele pe care am avut plăcerea de a le repara s-au aflat un pistol decorativ cu pasăre cântătoare, complicate automate cu ceas şi ouă Fabergé. Dar am ştiut mereu că va veni momentul în care voi dori să mă ocup de propria creaţie – automatul The Tortoise.

Am muncit zile şi nopţi la acest proiect, totul fiind făcut manual, cu unelte tradiţionale. La acea vreme lucram la Muzeul Patek Philippe, având acces la minunata lor colecţie de piese vechi. Sunt extrem de norocos şi totodată smerit că am avut şansa de a ţine în mâini, de a restaura şi de a conserva operele unor maeştri ai orologeriei, adevărate genii.

De curând, Casa Christie’s a scos la licitaţie un ceas în formă de cap de papagal restaurat de tine. Aşadar, continui această muncă şi în prezent.

Sigur că da. Nu mă voi opri niciodată din restaurare, îmi place că pot contribui la conservarea reperelor artei orologiere. Sunt onorat de faptul că muzee, fundaţii şi colecţionari renumiţi care se află în posesia unor astfel de capodopere au încredere în mine. Restaurarea unei piese de orologerie, îndepărtarea daunelor produse de timp şi de oameni şi încredinţarea ei prezentului îmi aduc foarte mari satisfacţii.

Cât din cariera ta de creator o datorezi lucrurilor deprinse ca restaurator?

Iubesc tradiţia orologeriei şi ideea de a lucra cu piese vechi mă inspiră. Această muncă îmi aduce satisfacţii incredibile pentru că învăţ tot felul de lucruri privitoare la mecanisme istorice extrem de complicate. Dar, dincolo de toate, atunci când restaurez un ceas foarte vechi căruia, să zicem, îi lipseşte o componentă, trebuie să lucrez asemenea arheologilor.

Fac cercetare istorică, în urma căreia sunt capabil să recreez de la zero acea componentă, realizând-o integral manual, cu uneltele clasice ale orologeriei. În procesul de restaurare a capodoperelor vechi învăţ ce înseamnă cu adevărat acest meşteşug şi arta finisajelor şi a detaliilor, lucruri pe care le folosesc apoi în elaborarea creaţiilor mele, cum a fost, de altfel, cazul modelului Soberly Onyx. La acest ceas am lucrat de parcă ar fi fost o piesă istorică. Realizez integral multe dintre componente, străduindu-mă ca finisajele să fie perfecte.

Mulţi maeştri orologieri au lucrat pentru celebra casă Parmigiani Fleurier. Care sunt lucrurile cele mai importante pe care le-ai învăţat acolo?

„Cele mai mari prejudicii cauzate de timp sunt nimica toată pe lângă cele produse de o mână nepricepută“, zicea Michel Parmigiani. Munca de restaurare la un nivel atât de înalt te învaţă smerenia, de vreme ce adesea trebuie să reconsideri tot ce credeai că ştii, tot ce învăţaseşi. Sunt foarte fericit că am avut şansa să încep să lucrez în atelierele Parmigiani şi că, apoi, mi-a fost încredinţată conducerea lor.

Care a fost cel mai complicat ceas pe care l-ai restaurat?

Cu siguranţă, pistolul decorativ cu pasăre cântătoare, care poate fi admirat acum la Muzeul Patek Philippe. Am avut nevoie de vreo 450 de ore de muncă laborioasă şi de cercetare.

Ţi-ai deschis propriul atelier în Les Brenets, în cantonul Neuchâtel. A existat un anume motiv pentru alegerea acestei zone?

Atelierul meu este găzduit de o clădire cu puternice legături cu tradiţia orologieră. Aici se afla atelierul Seitz, locul unde au fost inventate lagărele Seitz utilizate în mecanisme. Compania aceasta a realizat pentru prima oară pe cale sintetică rubinele şi cristalul-safir. Ea a fost vândută grupului Swatch şi se numeşte acum Comadur SA. Bunicul soţiei mele a fost asociat în afacerea Seitz în jurul lui 1945 şi a continuat să locuiască apoi în această casă. Eu şi soţia mea am vrut să păstrăm în familie acest reper al tradiţiei orologiere, aşa că am cumpărat casa.

Citește și Rose Saneuil – La început a fost culoarea

Hai să vorbim despre proiectul prin care te-ai afirmat drept creator original, un automat pe care l-ai produs în 2013 şi pe care deja l-ai menţionat: The Tortoise. De unde vine fascinaţia ta pentru acest gen foarte rar de mecanisme?

Întotdeauna am fost fascinat de ele. Iar atunci când am restaurat mai multe automate din colecţia Sandoz şi minunatul Ou Lebădă Fabergé, sentimentul acesta s-a intensificat. Aşadar, primul meu demers ca independent a fost constituit de acest automat în formă de ţestoasă, din aur de 18 carate, piesă decorată cu diamante şi safire şi care reproduce mişcările naturale ale animalului.

Am simţit cum dragostea mea pentru acest meşteşug creştea pe măsură ce cercetam, căutam soluţii inginereşti şi lucram la acest automat. Am vrut să reinventez această artă care de multă vreme căzuse în uitare şi care acum este pe cale să renască. Ador automatele. O să fii surprins, dar în faţa lor adulţii reacţionează la fel ca nişte copii! Când întorc cheia ţestoasei şi îi dau drumul, ochii tuturor se măresc, pe chipuri apare un zâmbet. Automatele aduc o încântare pe care nu o regăseşti întreagă în orologerie. E un lucru magic!

Cât de greu a fost să realizezi această piesă? Cu câţi oameni ai colaborat?

Cum nu ştiam să fi existat vreun mecanism care să pună în mişcare o ţestoasă, a trebuit să-l inventez, iar găsirea soluţiilor prin care să fie redate mişcările animalului nu a fost tocmai uşoară. Dar cea mai dificilă parte a fost calibrarea vitezei. Am folosit regulatoare ca acelea de la ceasurile de mână cu sonerie. Ajustarea tuturor parametrilor e un lucru foarte delicat (mă refer la resort, rotor, la întregul angrenaj de rotiţe).

La decorarea carapacei am lucrat cu doi maeştri, gravorul Sylvain Bettex şi specialistul în emailare Jean-Luc Péter. Sunt mândru că azi automatul acesta este considerat de către cunoscători şi colecţionari drept o capodoperă a secolului al XXI-lea în materie de mecanică. E chintesenţa a ceea ce ştiu să fac. Fiecare dintre componentele sale (şi are peste 300) a fost realizată integral manual, cu unelte tradiţionale, fără ca eu să recurg la vreun utilaj cu comandă numerică.

Vorbeşte-mi, te rog, despre Soberly Onyx, un model extrem de elegant în aparenta lui simplitate. Cum ai ajuns la acest design atât de rafinat?

De la realizarea automatului-ţestoasă – care m-a ajutat şi mă ajută în demonstrarea abilităţilor mele în faţa colecţionarilor –, n-a trecut mult până când am început să mă gândesc la pasul următor, anume la construirea propriului ceas, Soberly Onyx. M-am inspirat din curentul Art Decó şi din puritatea arhitecturii lui Le Corbusier. Am vrut ca acest ceas cu întoarcere manuală să surprindă chintesenţa stilului caracteristic gentlemenilor. Filosofia şi valorile mele sunt tributare pieselor orologiere vechi, dar şi stilului clasic contemporan şi ideii de echilibru al proporţiilor.

Ce-mi spui în privinţa mecanismului cu care este echipat Soberly Onyx?

Ceasul are un mecanism realizat de mine pe baza unui calibru Cyma. Toate piesele mecanismului au fost decorate în conformitate cu un standard calitativ foarte înalt. Calibrul acesta conferă încredere, este robust şi subţire, lucruri care îl recomandă pentru un ceas elegant.

Multe dintre componente au fost făcute integral manual, dar probabil că provocarea cea mai mare a fost construirea întregului sistem al balansierului. Am ales să manufacturez un balansier mare care să amintească de eleganţa ceasurilor de buzunar din secolul al XVIII-lea. Îmi place să pot admira balansierul, inima ceasului.

Pornind de la toate cele pe care mi le-ai povestit despre creaţiile şi cariera ta, ce crezi că te individualizează cu adevărat printre orologierii independenţi?

Fac totul pe cont propriu, lucrez singur. Filosofia mea este să-mi construiesc creaţiile conform tehnicilor tradiţionale. Ţin la principiul „Less is more“, aşa că vreau ca tot ce fac să fie clar şi elegant, dezvăluind totodată detalii tehnice, decoraţiuni şi finisaje manuale de o calitate foarte înaltă. Vreau ca absolut fiecare componentă din creaţiile mele să se menţină la nivelul excelenţei.

Cred, de asemenea, că arta de a construi automate mă diferenţiază. În opinia mea, luxul nu poate deveni industrie. Luxul se bazează pe recunoaştere, pe o relaţie individuală. Colecţionarilor le place să aibă un dialog nemijlocit cu orologierul care le va realiza ceasurile visate. Sunt deschis la ideea de personalizare şi acord atenţie exclusivă fiecărei creaţii în parte. Îmi place să fac schimb de experienţă şi de cunoştinţe cu colecţionarul care îmi încredinţează o comandă. Arta este motivul pentru care fac ceea ce fac. Şi, de asemenea, pasiunea, răbdarea şi precizia care sunt investite într-un ceas executat manual, în fiecare şurub al său, în fiecare rotiţă sau indicator schiţate, realizate, finisate şi montate de mine.

Ce ţi-ai propus pentru următorii ani?

Misiunea mea este conservarea capodoperelor trecutului şi a tehnicilor tradiţionale. Îmi place să le împărtăşesc celorlalţi rezultatul final al muncii mele. Pe lângă asta, sunt multe lucrurile la care mă gândesc şi la care lucrez, iar ele vizează zona serviciilor personalizate şi a pieselor unice, destinate colecţionarilor.

Citește și Elefanții de sticlă din Swaziland

Nu caut o creştere spectaculoasă în primul rând pentru că un nivel foarte înalt al calităţii presupune asumarea multor provocări şi cere timp pentru a construi aceste piese. Mi-am planificat multe activităţi de studiu şi de dezvoltare. Reperul meu este istoria orologeriei: ea funcţionează ca bază a creaţiilor mele. Realizarea de mecanisme care să pună în mişcare animale şi să imite viaţa rămâne marea mea pasiune. Orologeria singură nu poate oferi asta. Sau, cine ştie, poate că în viitor…