Cautare




, Contributor

Imobiliare |
|

Ratele pentru Prima Casă, cu peste 20% mai mici decât chiriile lunare

imobiliarea apartamente
Rata lunară la garsonierele și la apartamentele cu două camere cumpărate prin programul Prima Casă ajunge, în medie, și cu peste 20% mai mică față de chiria medie lunară, potrivit unui studiu realizat de Banca Românească și Imobiliare.ro.

Cea mai mare diferență, de 23%, este înregistrată în Crângași, Drumul Taberei, Giulești și Militari, arată un studiul citat.

în Iași, Sibiu și Ploiești, ratele lunare la garsoniere sunt mai mici cu peste 20% față de chiriile lunare. Studiul comparativ, efectuat asupra cotațiilor medii din 9 zone ale Capitalei și din 9 orașe din întreaga țară (Cluj Napoca, Iași, Constanța, Craiova, Oradea, Brașov, Ploiești, Sibiu, Timișoara) reflectă principalele diferențe între chiriile lunare și ratele lunare la creditele contractate prin programul Prima Casă la instituția Banca Românească pentru garsoniere, apartamente cu două camere și, respectiv, pentru apartamente cu trei camere.

De exemplu, pentru o garsonieră în Berceni și Giurgiului (Sectorul 4, București), un cumpărător prin programul Prima Casă plătește o rată de 164 de euro/lună, în timp ce un chiriaș plătește 200 de euro/lună. Cei care vor să cumpere un apartament cu două camere situat în cartierele din Sectorul 1 al Capitalei (Bucureștii Noi, Griviței, Gara de Nord) plătesc o rată lunară de 248 de euro, față de o chirie medie lunară de 300 de euro.

O rată cu aproape 40 de euro mai mică decât chiria vor plăti cei care cumpără un apartament cu două camere în Sectorul 2 din București (Tei, Colentina, Pantelimon).

În Constanța, Craiova și Oradea, ratele lunare la apartamentele cu două camere sunt cu aproximativ 15% mai mari față de chirii, conform studiului realizat de Banca Românească și Imobiliare.ro.

Valoarea maximă finanțată prin programul Prima Casă de către Banca Românească pentru un apartament vechi este de 57.000 de euro, echivalentul în lei. De aceea, pentru toate locuințele care costă peste 60.000 de euro, rata prin Prima Casă este aceeași, iar diferențele apar în valoarea avansului. De exemplu, cei care vor să cumpere un apartament cu trei camere într-o zonă semicentrală a Capitalei (1 Mai, 13 Septembrie, Dristor, Moșilor, Ștefan cel Mare, Mihai Bravu, Tineretului, Vitan Nou) vor plăti un avans de aproximativ 18.400 de euro și o rată de 327 de euro/lună, în timp ce chiria lunară este, în aceeași zonă, de 390 de euro.

În Cluj Napoca, un apartament de 3 camere prin Prima Casă poate fi cumpărat cu un avans de 8.000 de euro și cu o rată lunară de 327 de euro, apropiată de chiria lunară (330 de euro). În Brașov, avansul de 2.850 de euro și o rată de 310 euro/lună le asigură cumpărătorilor o locuință cu 3 camere.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii