Ultimul raport MCV constată o tendință pozitivă în demersurile de reformă, dar arată că România trebuie să mai lucreze la şapte recomandări din 2018 și la zece recomandări din 2017 pentru a-şi îndeplini obiectivele, iar punerea în aplicare a tuturor acestor recomandări este esențială și obligatorie – potrivit Curții Europene de Justiție.
Comisia Europeană salută, în raportul dat publicității marţi, faptul că în acest an s-a dat un impuls reînnoit reformei și corectării pașilor înapoi făcuți în perioada 2017 – 2019.
Comisia critică, totodată, numirea la începutul anului trecut a procurorului general al ţării și al șefului DIICOT în pofida avizului negativ dat de Consiliul Superior al Magistraturii. Şi CSM primește o bilă neagră în raport, între altele pentru poziția ambiguă în ceea ce privește desființarea Secției speciale.
În privința luptei împotriva corupției Comisia notează că numirea unui nou șef la DNA și în alte funcții de conducere a dat un un suflu și a adus stabilitate instituțională. Situația s-a îmbunătățit față de 2019, dar DNA se confruntă cu o serie de provocări, una dintre ele fiind deficitul de personal – mai spune Comisia Europeană, conform Radio România Actualități.