Cautare




, Contributor

Forbes Kids |
|

Rânduri pentru mama

Să fii mamă trebuie să fie un mister, unul dintre lucrurile pe care nu le putem înțelege pe deplin, chiar dacă îl gândim atât de mult, pornind de la întrebarea care frământă atâtea femei: cum să fiu o mamă bună?
shutterstock_1287079123

Am privit, de-a lungul timpului, ochii multor mame. Pe unele le-am observat lucide, dornice să rezolve într-un mod cât mai pragmatic provocările în relația cu copiii. Pe altele le-am simțit copleșite de vinovăția de a nu fi destul de bune, înfricoșate de perspectiva de a transmite suferința lor nevindecată copiilor. Însă avântul pe care l-am văzut sub forma unei sclipiri în privirea lor mi-a trezit de fiecare dată admirația, pentru că era dovada unei camere în plus în inima lor: un spațiu în care iubirea necondiționată putea să crească.

Mama este singurul corp în care (cel puțin) două inimi pot să bată în același timp, la unison. Sunt multe cercetările care detaliază legătura emoțională între mamă și copil, încă din perioada prenatală. Iar ceea ce cunoaștem că se întâmplă după naștere nu face decât să confirme legătura indisolubilă între mamă și copil. Putem folosi aceste informații pentru a pune presiune pe sine, gândind că trebuie să fim mame perfecte sau putem invita în viața noastră o briză de acceptare: devenim mame din ce în ce mai bune pe măsură ce copilul crește. Cum am putea să fim mame bune „de-a gata” din moment ce copilul este într-un continuu proces de transformare? Putem evolua împreună, cu încrederea în propria abilitate de a face față noilor situații. Dând la o parte presiunea de pe umerii proprii, se va deschide o fereastră de disponibilitate în relația cu copilul: devenim mai atente la ceea ce vine din partea lui și pornim în întâmpinarea lui, cel real, chiar dacă s-ar putea să fie diferit de copilul pe care ni-l imaginăm.

Ne întoarcem la întrebare, așa cum întrebarea însăși se întoarce de multe ori în mintea noastră, în momente complicate. Cum să fiu o mamă mai bună? Nu există rețete care să excludă raportarea la sine. Cu cât o mamă se simte mai împlinită în viața ei, cu atât efectul propriei griji față de sine va trece în relația cu copilul, sub forma deschiderii care lasă să curgă acea hrană emoțională de care ei, asemenea nouă, au atâta nevoie. Știm că nu există stare continuă de împlinire, dar există acel „sunt cât de bine pot să fiu acum”. Uităm cât de mult înseamnă, de fapt, „puțin”. Când le întreb pe mame „Tu ce faci pentru sufletul tău?”, ele se raportează imediat la un obiectiv măreț, similar realizării de a aduce pe lume un copil. Zilnic, putem face mai multe pentru sufletul nostru decât ne imaginăm, ascunse sub eticheta lucrurilor simple. Care sunt lucrurile simple care îți aduc bucurie în relația ta cu tine? Rolul de mamă se împrospătează când nu pierzi legătura cu femeia din tine. Nu este egoist să te desprinzi temporar de rolurile personale și profesionale pentru a te observa și a te regăsi așa cum ești cu adevărat în spatele eforturilor pe care le depui zilnic. Din contră, efectul unei relații sănătoase cu sine, sub semnul autocunoașterii, se răsfrânge asupra tuturor planurilor vieții tale. Dacă alergi prea mult, fie și spre ceilalți, ia o binemeritată pauză. Dacă simți că ai așteptat prea mult pentru a-ți oferi un prilej de bucurie, acționează. Echilibrul este dinamic.

Pentru un copil nu există, poate, un dar mai frumos decât să-și vadă persoanele dragi fericite, cu adevărat. Atunci pot simți și ei întru totul bucuria care călătorește între sufletele voastre. Mitologiile parentale accentuează importanța sacrificiului de sine. Iubirea maternă conține sâmburele nobil al autosacrificiului necesar pentru a crește un copil. Totuși, când sacrificiul de sine devine singurul mod de a funcționa, el dă naștere unor frustrări care ajung să indisponibilizeze. Inevitabil, ne pierdem consecvența în fața copiilor pentru că ne este imposibil să oferim autentic ceea ce nu avem, de fapt: liniște, așezare.

Pântecul și, apoi, brațele mamei sunt o plasă de siguranță pentru copil. Simbolic, ele sunt asemenea unui pământ viu unde viața poate rodi. Este, adesea, dificil de acceptat că acea sămânță de viață adusă pe lume începe să capete propriile rădăcini și să tindă, în felul ei propriu, către albastrul cerului. Totuși, sămânța va purta mereu în chimia intimă a existenței sale nutrienții pe care mama i-a dăruit. Și este minunat când brațele ei rămân deschise pentru a primi, din zbor, pruncul devenind copil, copilul devenind adult, într-un joc al regăsirilor de peste timp.

În ridurile mamei se ascunde tăcerea plină a unor miracole care nu mai au nevoie de nicio confirmare: a aduce viață pe lume, a iubi necondiționat.

 

 

 

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii