FacebookTwitterLinkedIn

Victor Dobre, Director Executiv IAA România: „Cooptarea Ralucăi Predoi în conducerea programului reprezintă un pas natural în strategia pe care am stabilit-o atunci când am gândit proiectul, atât din punct de vedere al experienței foarte variate pe care o deține în mediul academic și cel de business, cât și pentru a statua programul AcademIAA ca direcție strategică importantă în activitatea educațională a IAA România. Ne bucurăm să avem un om atât de valoros în echipa! Aș vrea să-i mulțumesc încă o dată Laurei Tampa pentru tot efortul depus în conducerea etapei pilot AcademIAA și pentru modul în care l-a dezvoltat pentru a deveni proiect de sine stătător!”.

AcademIAA are la bază un parteneriat strategic între mediul de business (reprezentat de companiile membre IAA) şi mediul academic (ASE – Facultatea de Marketing, SNSPA – Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice şi Universitatea Bucureşti – FJSC, pentru inceput) şi are 3 direcţii concrete de acţiune:

1/ Intervenții sistemice: cercetare și adaptare de curricula universitară.

2/ Program pentru formatori: programul “Porți deschise pentru profesori în companii”, prin care profesori din cele 4 Facultăți participă lunar la sesiuni organizate de companiile din MarCom și intră în contact direct cu mediul de afaceri, cu practicieni și cu modul de gândire al acestora. În cadrul sesiunilor se abordează teme de marketing/ comunicare, de HR și de soft skills pentru profesori.

3/ Program pentru studenți: MentorIAA – program destinat studenților, care presupune mentorat individual pentru carieră sub coordonarea unor mentori recrutați din companiile membre IAA. MentorIAA a debutat cu un număr de peste 40 de mentori, fiecare asumandu-și coordonarea a 1-3 studenți.

Programul AcademIAA a reușit să creeze o comunitate activă de peste 100 de voluntari implicați, 4 facultăți și peste 20 de companii cooptate precum și 3 proiecte concrete realizate: “Porți deschise”, “Motivații”, “MentorIAA”.

Raluca Predoi, Director de program AcademIAA: „Am decis să mă alătur programului AcademIAA pentru a contribui la formarea viitorilor profesioniști din industria de marcom. Consider că acest  parteneriat transversal dintre mediul de afaceri și mediul academic din România reprezintă cadrul ideal, care oferă beneficii pentru ambele părți implicate”.