FacebookTwitterLinkedIn

O altă condiţie se referă la limitarea la 30% din capacitatea spaţiului disponibil. Se mai impun asigurarea distanţării între participanţi şi respectarea celorlalte măsuri de protecţie individuală.

Raed Arafat, șeful Comitetului Național pentru Situații de Urgență: „Totul depinde cum evoluăm. Dacă continuă să scadă, dacă rămânem stabili, da, minime măsuri de sănătate publică vor trebui să fie implementate.

Nu pot să vă spun la acest moment ce activităţi vor fi restricţionate sau nu, însă este foarte devreme, asta cred că va trebui analizat prin 10-15 decembrie, să vedem care este situatia.

Dar speranţa noastră este ca oamenii, în condiţii de respectare a unor măsuri de sănătate publică, să petreacă cât mai aproape de normal. Mesajul care s-a dat la tot sectorul, fie sectorul de urgenţă, fie sectorul spitalicesc, să nu stăm relaxaţi că totul e ok.

E adevărat, e o perioadă în care pentru colegii medici e foarte important, scade presiunea încet, încet, dar rămânem pregătiţi să creştem din nou capacitatea şi să creştem din nou activitatea în secţii dacă trebuie. Sperăm să nu fie nevoie şi singura soluţie rămâne câţi mai mulţi să se vaccineze, cât mai repede, înainte să ajungem într-un alt val nou care să înceapă să crească, în el şi numărul cazurilor şi numărul decedaţilor”, conform RRA.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă acceptă participarea elevilor la cursuri, cu prezenţă fizică, în localităţile în care incidenţa cazurilor de COVID-19 este sub pragul de 3 la mie, indiferent de rata de vaccinare a personalului.