FacebookTwitterLinkedIn

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a mai adăugat că până atunci cetăţenii trebuie să înveţe să trăiască cu virusul şi să respecte toate regulile, transmite News.ro.

„Cred că cel puţin până la primăvară sau chiar vara anului viitor nu vom sta liniştiţi, va trebui să învăţăm să trăim cu virusul respectând toate regulile care unii şi alţii încearcă să ne convingă să nu le respectăm. Dacă respectăm toate regulile şi renunţăm la anumite aspecte din viaţa noastră temporar fără să o afectăm semnificativ, atunci este posibil să ieşim cu bine când lucrurile vor reveni la cvasi-normalitate, adică către primăvară-vară. Inclusiv preşedintele Franţei a transmis un mesaj că până în vară nu va fi uşor cu virusul SARS-CoV-2. Putem avea momente în care lucrurile să se agraveze, momente în care lucrurile să se stabilizeze, adică să mai avem diferite creşteri, scăderi. Totul depinde de noi şi dacă respectăm regulile şi ce măsuri, ce activităţi reluăm, cum le reluăm, sub ce formă le reluăm, putem să controlăm situaţia şi să nu ajungem la o situaţie foarte dramatică în care nu mai putem face faţă”, a declarat Arafat, duminică seara la Antena 3.

Arafata mai afirmat că probabil trebuie interzise petrecerile de după alegerile parlamentare pentru a nu se mai întâmpla ceea ce s-a petrecut după alegerile locale.

„La alegerile trebuie să fie respectate toate regulile, aţi văzut că sunt regulile foarte clare pe ntru toată perioada de campanie, pentru ziua de vot şi să insistăm ca după ziua de vot, la anunţarea rezultatelor, să nu existe niciun fel de sărbătoriri, ieşiri, contact fără mască. Exact asta am văzut la locale şi poate că acolo a avut un impact serios. Va trebui să le interzicem chiar în scris probabil ca să fim siguri ca acest lucru să nu se întâmple atunci. Chiar dacă şi la locale acest lucru nu era permis şi totuşi s-a întâmplat. Va trebuie să învăţăm populaţia că indiferent cât de bucuros eşti care este problema, la momentul respectiv să nu ajungi să transmiţi această boală peste tot în comunitate prin astfel de întruniri”, a explicat şeful DSU.