
Cum reușește Radu Savopol să-și mulțumeacă toți cei 150 de parteneri de franciză și ce planuri de investiții are pentru noul an, puteți afla din cea mai recentă ediție a emisiunii „Reinventarea României“ în care ne-a vorbit despre obiective și strategii, transmisă live pe 3 februarie, pe pagina de Facebook Forbes România.
Povestea antreprenorială a lui Radu Savopol a început în urmă cu aproximativ două decenii, cu un pub în Sinaia, iar de atunci lista proiectelor sale a tot crescut. De profesie designer de interior şi pasionat de arhitectură, Radu Savopol vine dintr-o familie cu lungă tradiție de artiști, povestitori și inovatori. A fondat rețeaua de cafenele „5 to go“ în 2015, odată cu lansarea primei cafenele în apropiere de Piaţa Lahovari. În prezent, a depășit pragul de 220 de locații.
Antreprenorul își amintește de perioadele sale de început, când plătea chirii uriașe, dar care nu erau susținute de business.
„În 2007-2009 eram chiriaș pe 7-8.000 de euro pe lună, în Sinaia, și mi-am învățat lecția. De aceea, când am pornit la drum cu business-ul „5 to go“ au fost momente când am plâns lângă anumite spații, dar nu le-am închiriat pentru că erau chiriile supraevaluate, cu toate că poate meritau.
Am preferat să fac un business de rândul doi, să mă poziționez în spate. Am creat un brand și omul se deplasează 100-200 de metri pentru a veni să își ia o cafea și înțelege că, dacă m-aș duce în rândul întâi, nu aș avea cum să vând o cafea cu 5 sau 10 lei, ci cu 15 sau 17 lei. Întotdeauna prețul chiriei îl regăsești în prețul cafelei“, a explicat Radu Savopol.
El este mândru de faptul că, pentru cele 220 de spații în care activează cafenelele „5 to go“, chiria medie este de 580 de euro, un nivel rezonabil. Mai mult decât atât, pandemia nu i-a încetinit motoarele dezvoltării, ba chiar i-a adus noi oportunități. „În pandemie, în perioada de lockdown, am avut privilegiul să amenajez spații și am închiriat, la prețuri foarte bune, unele locuri care se închideau. În imobiliare, pentru spațiile mici este un moment bun acum pentru că sunt mulți care se relochează, închid sau se restrâng pentru a-și degreva chiriile lunare“, a spus Radu Savopol.
Antreprenorul s-a bucurat de această perioadă în care a crescut business-ul, dar recunoaște și că a fost nevoie să se reinventeze. „Am finalizat și o tranzacție în 2019, când am vândut 35% din companie către un fond de investiții și ne-a prins toată nebunia asta cu bani în cont. A fost puțin mai ușor pentru noi. Când ai acces la finanțare ești un pic mai relaxat, vezi lucrurile altfel.
Am scos de la sertar proiecte care erau în zona de retail și acum deja încep să apară pe rafturi. Am dezvoltat 4-5 produse – cafea la ibric, sirop pentru acasă, dar nu este ușor să accesezi o piață care deja este formată, cu jucători mari. Însă încercăm să ne strecurăm și noi, fiind un brand românesc, un brand îndrăgit“, a povestit el.
De asemenea, Radu Savopol a creat un nou brand de cafea, numit Lucky Cats, pe care-l duce în hotelurile și restaurantele care vor un altfel de produs.
„Are o poveste inspirată de la cele două pisici pe care le avem la birou și am creat brandul în jurul lor“, adaugă el zâmbind.
Mai mult decât atât, pandemia nu i-a știrbit din creativitate și nici din energia de a inova. „Muncim mult, încercăm să facem lucrurile altfel. Încă sunt foarte prezent în business și îmi face plăcere să mă trezesc în fiecare dimineață, cu gândul la acest job. Îl consider un mare atu pentru că echipa simte lucrul ăsta, că fac lucrurile cu pasiune. Cred că e momentul ca angajații să fie atenți la ce fac liderii lor, cum se reinventează pentru că noi nu stăm pe loc. Puteam să fim doar într-un birou sau acasă și făceam totul pe Zoom, dar nu se poate“, a subliniat Radu Savopol.
Antreprenorul a avut mereu grijă ca partenerii lui să fie mulțumiți, să înțeleagă viziunea brandului și să știe care e direcția de dezvoltare. „Franciza îți dă privilegiul de a te dezvolta rapid, la galop, dar și responsabilitățile sunt foarte mari pentru că nu ești singur, ai 150 de parteneri de care trebuie să ai grijă“, a concluzionat el.
Propunerea „Keep reinventing“ by Radu Savopol:
„Cea mai bună soluție pentru România este să reușim să ne depășim panica, să încercăm să ieșim din casă și să ne revedem la expoziții, la restaurante, pe Calea Victoriei, în Centrul Vechi. Restul vor reveni în mod natural. Unele business-uri se vor închide, altele se vor reinventa, dar vor apărea și unele noi. Important este să depășim momentul!“