Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Radiografia televiziunilor documentare: CBS Reality

CBS_Reality.jpg
Canalul CBS Reality, care a înlocuit Zone Reality din 3 decembrie 2012, este specializat în reality-show-uri. A avut o audiență de 8.000 de telespectatori pe minut, în prime time, în perioada 1 februarie – 22 aprilie 2013. Are cea mai mare cotă procentuală de persoane cu vârste între 18 și 24 de ani.

Programele CBS Reality, televiziune aflată în portofoliul companiei Chellomedia, au fost urmărite de 9.000 de persoane distincte din mediul urban, în prime time (orele 19:00 – 24:00). Această cifră reprezintă indicatorul de audiență Reach și arată numărul de telespectatori unici ai unui program TV.

CBS Reality este a cincea televiziune pe nișa televiziunilor documentare ale căror programe sunt monitorizate de sistemul de măsurare a audienței TV. CBS Reality este distribuit de principalele rețele de cablu din România.

Cei mai mulți telespectatori din mediul urban se regăsesc în grupa de vârstă 35 – 44 de ani: 18,2%. Are cea mai mare cotă procentuală de pe această nișă a telespectatorilor între 45 și 54 de ani: 16,7%. De asemenea, segmentul 18 – 24 de ani are o pondere de 8,9%, cea mai mare dintre canalele tematice, la egalitate cu Discovery Channel.

CBS Reality este urmărit de mai multe femei decât bărbați: 54%, respectiv 46%. Aproape 28% sunt orășeni cu studii superioare și 51,3% sunt cu studii medii.

CBS Reality ocupă ultimul loc pe nișa documentarelor în ceea ce privește publicitatea vândută pe segmentul comercial (urban, 18 – 49 de ani): 1.643,7 puncte de audiență (GRP’30), în perioada 1 februarie – 22 aprilie 2013.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii