FacebookTwitterLinkedIn

Lungmetrajul, care a avut şapte nominalizări, şi-a adjudecat alte două importante premii europene, pentru cel mai bun regizor, Jasmila Zbanic din Bosnia Herţegovina, şi pentru cea mai bună actriţă, Jasna Duricic, care a interpretat rolul personajului principal, Aida.

„Quo Vadis, Aida?” este o coproducţie Bosnia-Herzegovina, Austria, Ţările de Jos, Franţa, Polonia, Norvegia, Germania, România, Turcia. Acţiunea are loc în Bosnia, în iulie 1995, notează Agerpres.

Filmul a primit cea mai mare finanţare din partea Centrului Naţional al Cinematografiei la sesiunea I/2018 a concursului de proiecte: 1,84 milioane de lei.

Gala de la Berlin a avut loc fără public, în format hibrid, şi a fost găzduită de actriţa şi scriitoarea Annabelle Mandeng. Câştigătorii au fost aleşi prin vot online de cei 4.200 de membri ai Academiei.

„Quo vadis, Aida?” prezintă viaţa unei familii prinse în genocidul din 1995 de la Srebrenica, în timpul războiului din Bosnia. Masacrul a fost cea mai mare crimă în masă din Europa de după Al Doilea Război Mondial, în care au fost ucişi peste 8.000 de musulmani bosniaci, bărbaţi şi băieţi, de către unităţi ale armatei Republicii Srpska, aflată sub comanda generalului Ratko Mladić.