FacebookTwitterLinkedIn

Compania Quintiles, lider la nivel mondial în servicii biofarmaceutice, este unul dintre noii clienţi ai Global City Business Park. Ea a ales relocarea birourilor din cadrul altui proiect situat tot în Nordul Bucureştiului, în zona Dimitrie Pompeiu. Cel de-al doilea nou client, Sport Depot, se numără printre cei mai mari retaileri de articole sportive la nivel regional. Acesta va deschide primul showroom din România, la parterul uneia dintre cele două clădiri din cadrul proiectului.  În total, cele două companii ocupă un spaţiu de circa 1.100 de metri pătraţi şi dispun de mai multe locuri de parcare. Cele două noi contracte semnate de Global City Business Park se adaugă altor două care datează din luna aprilie: Michelin şi Euromaster, ceilalţi noi chiriaşi din acest an, care ocupă 4.000 de metri pătraţi, se arată într-un comunicat al Global City Business Park. În cadrul proiectului mai funcţionează un restaurant self-service, un business lounge, un coffee shop, un salon de înfrumuseţare, o farmacie, 2 ATM-uri şi un magazin Inmedio.

Global City Business Park,  deţinut de fondul de investiţii Global Finance, este unul dintre cele mai active proiecte din zona Pipera. Proiectul care a atras astfel de la începutul anului patru noi chiriaşi, a închiriat peste 5.000 mp închiriaţi, adică cea mai mare suprafaţă din zona Pipera.